Guvernarea Nastase a fost o guvernare de succes dupa standardele puterii executive din lumea civilizata. A redus inflatia de la 40% la sub 10%, a redus deficitul bugetar, a parafat primul acord terminat cu bine cu FMI, a derulat programe majore cu Banca Mondiala, care au redus saracia si saracia severa din România, a indeplinit toate criteriile de aderare la NATO si a inchis toate capitolele de negociere cu Uniunea Europeana, a deschis mari lucrari de infrastructura si a facut citeva privatizari de succes care au salvat citeva companii de stat aflate mereu pe lista „gaurilor negre“ din economie.
Românii au rasplatit acest guvern cu sprijin constant, peste 40%, pe aproape toata perioada mandatului de patru ani. Totusi, cind a fost vorba de votul efectiv, românii le-au dat social-democratilor tot atit cit le dadusera cind veneau din opozitie si nu erau decit o speranta, respectiv 37%. In plus, candidatul lor la presedintie, Adrian Nastase, a fost invins in turul al doilea, e drept, la o diferenta mica, dar suficienta sa-l trimita din nou in opozitia parlamentara. Votul decisiv din turul al doilea a fost cel al peremistilor care, ca de obicei, au votat impotriva social-democratilor, asa cum o mai facusera si in 2000, si in 1996.
Specialistii si mass-media sint de acord ca limitarea social-democratilor la 37% nu s-a datorat nici modului in care au guvernat, nici influentelor straine, nici promisiunilor electorale extraordinare ale opozantilor lor. Alianta nu a promis in campanie decit doua lucruri notabile: cota unica de 16% si lupta impotriva coruptiei politice. Aceste doua promisiuni au fost indestulatoare sa invinga sloganul social-democratilor in cursa prezidentiala, respectiv „continuam impreuna“. Mesajul de continuitate a fost interpretat de public ca o invitatie la perpetuarea coruptiei la nivel inalt, iar o parte mare din public, mai mult de 50% dintre votanti, nu a vrut sa accepte asa ceva. Publicul românesc a devenit sensibil la problema coruptiei politice si nu mai accepta balcanismele noastre obisnuite.
Despre cota unica sint putine lucruri de spus. A fost adoptata imediat de guvernul de coalitie, fara consultari cu Comisia Europeana si cu Fondul Monetar International, ceea ce ne-a adus prompt intreruperea relatiilor cu FMI. Dar mai importanta decit lipsa consultarilor cu institutiile internationale a fost lipsa calculelor de fundamentare. Efectul cotei unice s-a resimtit numai in veniturile lunare ale celor care cistigau mult si plateau 40% impozite, asa ca in jur de un sfert de milion de familii s-au trezit cu sume discretionare mai mari, au inceput sa cumpere bunuri si servicii in special din import, ceea ce a agravat deficitul balantei de plati. Ca sa fie limitat acest deficit, au inceput sa creasca tot felul de taxe, impozite si accize, ceea ce a inrautatit puterea de cumparare a celorlalte sapte milioane de familii. Bugetele statului nu au crescut cu procentele asteptate, iar datoria externa s-a majorat. Cota unica la nivelul de 16% s-a dovedit o greseala politica, din fericire reparabila.
Lupta impotriva coruptiei politice nu a adus nici ea nimic esential. Citeva arestari spectaculoase la televizor, urmate de eliberari rapide, citeva articole de ziar despre presupuneri greu de confirmat, oprirea unor lucrari publice despre care s-a spus ca au fost acordate prin coruptie politica, anularea unor contracte de concesiuni suspectate de intelegeri ascunse. Nimic mai mult.
Toata agitatia anticoruptie a adus citeva rezultate care ar fi comice daca nu ar fi triste. Concesionarea unui teren de vinatoare catre o firma a lui Ion Tiriac s-a facut in timpul Guvernului Nastase prin negociere directa. Firma dlui Tiriac platea 2,6 miliarde de lei (circa o suta de mii de dolari pe an) pentru aceasta concesiune. Contractul a fost anulat, iar concesiunea pusa la licitatie. A cistigat tot firma dlui Tiriac, de data aceasta platind numai treizeci de mii de dolari pe an. Pierderi colaterale, ar spune o cunoscuta profesoara de istorie antica, ajunsa intr-o vreme consiliera prezidentiala. Daca asta este lupta anticoruptie, atunci ar trebui sa ne pregatim de recesiune economica.
Problema-cheie este ca publicul românesc inca asteapta rezultate in domeniul combaterii coruptiei politice. Iar daca aceste rezultate nu vin, unii politicieni care astazi ne imbogatesc vocabularul politic cu informatii despre licurici s-ar putea trezi ca sint la fel de respinsi de public pe cit au fost si altii, inca si mai infipti decit ei.
