Valul de inundatii care a lovit România saptamina trecuta mi-a dat un sentiment de exasperare. A sasea oara ne-am trezit neputinciosi in fata unei vointe straine, care a reusit sa devasteze tara. Nu stiu daca vreo regiune a scapat nevatamata din tot acest asalt. Abia s-a refacut o regiune (daca s-a refacut), ca alta a fost lovita. Am asistat la agitatia autoritatilor, depasite cu totul de imprejurare. Sigur, ma intreb ce guvern ar face fata unui asemenea dezastru. Probabil ca nici unul. Oricum, nu in România. Guvernul Tariceanu, administratia Basescu au avut ghinion. Inca din primul an la putere sa te confrunti cu un potop nu e chiar cel mai fericit lucru. Natura a jucat pentru opozitie in acest caz. A prilejuit o serie de atacuri politicianiste pentru PSD si PRM. Pe de alta parte, populatia din zonele sinistrate, speriata, nemultumita, s-a intors impotriva puterii. Ceva trebuie totusi spus aici. Era de asteptat totusi ca dupa primul sau al doilea val de ploi si inundatii cineva sa invete ceva, sa se organizeze in asa fel incit sa nu mai fim luati prin surprindere. Dar de fiecare data autoritatile au parut foarte mirate de ce li se intimpla. Parca era prima data cind trebuia sa infrunte stihia. Lipsa de prevedere (si de mijloace, sa recunoastem), faptul ca nu vor sa invete sint lucruri ingrijoratoare. Am ascultat declaratii peste declaratii. Am auzit tot felul de planuri de masuri. Diversi ministri au iesit la conferinte de presa ca sa para informati, prezenti si decisi. Degeaba. Am fost si martorii competitiei pentru imagine a celor doi lideri, Basescu si Tariceanu. Presa s-a agitat si ea, a adaugat dramatismului situatiei un grad in plus. Sa vinda tiraje suplimentare. Televiziunile au fost prezente, au varsat si ele o lacrima peste norma, pentru a face rating. Ma gindesc ca, daca presa totusi nu ar fi insistat, autoritatile ar fi stat cu miinile in sin in mai mare masura si am fi aflat ca nimic grav nu se petrece in România. Ca zona inundata e numai 1% din teritoriul national. Multi si-au vazut asadar de afaceri, au avut de cistigat din dezastru. Amaritii cu casele sub apa, mai putin, ca sa ma exprim eufemistic si mistic. Destui au incercat sa traga un folos. Destui vor face multe parale in perioada care urmeaza utilizind fonduri pentru sinistrati. Cu materiale de constructii, cu alimente, cu mobilier. Se vor face imbunatatiri funciare, vor lua bani pentru lucrari la diguri, drumuri, poduri si baraje. Clientela politico-economica e gata cu buzunarele largi, gata sa inghita tot. Regiunile sinistrate sint acum locuri bune pentru afaceri. Cei care au primit deja bani sa faca treaba s-a vazut la inundatii ca nu au facut mai nimic. Au folosit fondurile, materialele ca sa faca alte lucruri (case proprii, investitii terte etc). Si au reusit sa stearga o data cu viiturile urma invirtelilor si deturnarilor de fonduri. Pentru unii, inundatiile au fost mana cereasca. Bani sa iasa, ban la ban trage!
Mai e ceva de spus. Am aflat cit de prost stam. De circa 50 de ani nu s-a mai construit nimic care sa protejeze paminturile. Investitiile in infrastructura au fost minime si cite au fost risipite pe proiecte nerealiste! Regimul comunist a construit mult si fara rost, cu eforturi uriase. S-a cheltuit enorm, iar efectele sint zero. Tara e vulnerabila la cel mai mic „deranj“ meteorologic. Toate bilanturile triumfatoare erau valabile numai pe hirtie. Era de asteptat ca dupa inundatiile din 1970 sa se ia masuri. Nu s-au luat. S-au facut citeva campanii de propaganda, a fost aratat dictatorul prin diferite regiuni prefacindu-se ca intreaba populatia, ca da indicatii, dar masuri concrete (baraje, diguri, sisteme de avertizare) nimic. Nici dupa 1989 nu s-a intimplat mare lucru in acest domeniu. S-a jucat la noroc, poate scapam, poate iarna asta nu e grea, poate ca apele nu vor creste etc. Rezultatul se vede acum. Dar cea mai surprinzatoare experienta a acestor luni pluviale a fost sa vad oameni, sinistrati, stind cu miinile in sin in fata dezastrului. Asteptind la circiuma sa vina autoritatile, armata sa le apere casele. Pasivitatea asta m-a facut mai sceptic in ce ne priveste, ca popor.
