O lume normala… normala… normala…

Autori


Cartierul meu e o mica Românie; dar o Românie normala.

Oamenii traiesc, maninca (uneori chiar zilnic, desi acest obicei este costisitor si deci daunator).

Aici oamenii se injura, se imbata, se iubesc; din cind in cind unii consimt sa moara; asa cum e lasat, din vechime, de bunul Dumnezeu. Iar, e drept, mai rar, se mai naste cite un nou locuitor al cartierului.

La circiuma, la nea Gogu, activitatea incepe dimineata devreme. Cu timpul, locurile la mese devin insuficiente. Aici se dezbat marile probleme ale umanitatii; si se rezolva. Desi pe oameni ii cam doare-n fund de UE; simt totusi ca, din aceasta regiune anatomica incepe o axa, care merge la Washington, via Londra.

Magazinul doamnelor Paula si Dana. Care au grija de necesitatile mele gastronomice. Cam exagerate, in raport cu pensia. Dar, dupa cum puteti remarca, e suficient sa le vezi ca sa-ti creasca apetitul. Ele imi asigura si penicilina de Dealu Mare; care ar fi mai eficienta daca n-ar fi asa de scurta.

O piata minuscula. Adi e regina peste zarzavaturi. Mai vin aici zilnic femei cu lapte. Care dau lapte la tot cartierul de multi ani. Politia comunitara le alunga, spunind ca exista piete specializate in vinzarea laptelui, la gara sau la spital. Ceea ce, pentru noi, cei din cartier, ar fi mult mai comod. Politia e foarte activa in timpul zilei: in schimb, noaptea… Mereu se sparge la nea Gogu, transformind crisma in autoservire. Vacile laptareselor isi traiesc ultimele zile fericite, inainte de a intra in UE, cind va trebui sa furnizeze lapte pasteurizat.

Laptareasa mea, Geta, a intrat deja in Europa; si-a pus bluza comunitara, ca sa i se vada buricul.

Macelaria; care are o firma originala pe care scrie „Macelarie“. Inauntru, curatenie si fete amabile. Pacat de Narcisa: in saptamina dinaintea nuntii si-a prins mina in masina de tocat.

Imediat dam de un magazin de lux, tipic craiovean – „Pravalie de oltean, fara usi si fara geam“.

Dintre alte obiective turistice, semnalam WC-ul ecologic de culoare albastra. Oamenii nu-l prea folosesc, fiindca nu vor sa-l murdareasca. Asa ca urineaza mioritic pe zidurile din jur.

Avem si multe cosuri de gunoi, de culoare galbena. Aceste cosuri sint necesare, fiindca ne arata locul in jurul caruia putem sa aruncam gunoaiele. Desi le aruncam peste tot.


Bulevardul Antonescu (sau cum s-o mai fi numind) devine in fiecare sfirsit de vara, bulevardul lubenitelor. Anul acesta, n-au mai venit dabulenii, ci cei din Danet. Dorm noaptea pe asfaltul trotuarului, fiindca lubenitele pot face picioare. Cind trec in zori, ii aud sforaind. Sforaie mai melodios decit cei din Dabuleni.

Lubenitele se termina in fata chioscului vinzatoarei de minciuni, Carmen. Care, iarna, vara, sta in chioscul acesta strimt de tabla cite zece ore. Nu pot decit sa-i admir robustetea aparatului excretor.

Drumul acesta ducea pe vremuri la Jiu; acum nu mai stiu unde duce.

La care apa.

Poate la cea a simbetei.

In cartierul meu, oamenii traiesc, se imbata, injura, se iubesc: asa cum e dat de Cel de Sus dintotdeauna.

Sint oameni normali, pe cit se poate; nu-s nici parlamentari, nici consilieri. Ci oameni obisnuiti; care maninca, injura, beau, iubesc… Si uneori mor putin.

In seara aceasta de toamna, care coboara incet ca o durere, sub fereastra mea, copiii imi daruiesc din nou bucuria jocului. Tema din aceasta seara este casatoria. Sub atenta supraveghere a Patriciei, tinara pereche e condusa la primarie si apoi la biserica. Si fiindca traim in lumea in care traim, la cinci minute dupa nunta, tinara pereche se prezinta la procesul de divort.

Incet, pe nesimtite, linistea noptii de toamna ne acopera.

Inca o zi a trecut grabita peste cartierul meu, peste noi, peste viata……



Comenteaza acum

3 Comentarii

  1. Claudiu Sarpe said:

    Domnule Avramescu,

    Sunteti extraordinar si altceva nu mai pot spune.

    Claudiu Sarpe !

  2. Adrian Solea said:

    Domnule profesor!
    De fiecare data cind citesc comentariile dumneavoastra imi vine sa pling zimbind. E si risu’-plinsu’ asta un motiv sa traiesti viata asa cum trebuie; pentru ca alta viata nu cunosc si uite ca se duc mereu oameni dintre noi (numai saptamina asta s-au dus Radu Anton Roman si Al. Paleologu) si raminem mereu un piculet mai saraci. Dumneavoastra faceti parte din cei care au menirea sa ne imbogatiti. Si cum se apropie toamna, mi-au promis astia din Montréal un concediu de o luna si ard de nerabdare sa vin acasa.
    Cu respect,
    Adrian Solea

  3. florin said:

    Dom Profesor, intr-adevar o lume nebuna si greu de inteles. Daca noi nu o pricepem cum sa o mai explicam copiilor nostri. Va scriu din state si cred ca ati vazut la tv urmarile uraganului din sud. Ca si in tara, multi oameni saraci au ramas acolo neavind cu ce sau unde sa plece. Este si aici o tragedie nationala ca si acolo. Poate ca este si aici o lectie de invatat pentru ca planurile de urgenta sa fie luate in serios. Asa ca sint si bune si rele peste tot, si aici si acolo. Normalitatea este relativa.
    Depinde la ce o referi. Dar viata merge mai departe. Sanatate multa sperante lume normala

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 3 septembrie 2005

Top