VALOARE SI IMPOSTURA [I]

Autori


Fara indoiala, este greu sa dai o definitie completa si edificatoare a „valorii“. Pe cind contrara ei, nonvaloarea, se autodefineste convingator, mai ales prin maniera preponderenta de afirmare a ei, impostura. Ceea ce putem spune cu certitudine este faptul ca valoarea are in ea ceva peren, care, chiar daca se estompeaza cu timpul, nu dispare. In al doilea rind, valorile slujesc intereselor unor entitati umane. In al treilea rind, marile valori sint etichete de calitate care pot influenta aprecierea pozitiva a poporului caruia ii apartin. Aceasta ultima calitate nu trebuie insa strimb inteleasa, prin judecati de tipul „poporul care l-a dat pe cutare si cutare… nu poate sa faca cutare sau cutare lucru“. Poporul german i-a dat pe Beethoven, Bach, Goethe, Kant si multi altii, dar i-a dat si pe Hitler, Mengele etc. In Rusia, dupa Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Cehov, Glinca, Musorski etc., au urmat Lenin si Stalin, unii din cei mai mari criminali din intreaga istorie a umanitatii. Nici ierarhizarea valorilor in functie de recunoasterea publicului larg nu are intotdeauna valoare definitiva. O astel de ierarhizare facuta acum patru ani in Germania nu-l continea printre primii zece pe Beethoven. (La fel s-a intimplat in Anglia cu Shakespeare). Uneori chiar personalitati extrem de competente creeaza discutii. Ca de pilda, Thomas Mann care considera ca cei mai importanti germani din toate timpurile sint Bismarck, Luther si Goethe. Fara indoiala, ei nu pot lipsi de pe o astfel de lista; dar mai sint si altii care merita sa fie mentionati. La noi, o astfel de incercare de plebiscit asupra valorilor nationale i-ar situa azi in frunte pe Mutu, Hagi, Becali, Adi de Vito etc.

Totusi, o conceptie cvasiunanima asupra notiunii de „valoare“, usor incompleta si confuza, este acceptata; ceea ce permite impostorilor sa identifice valori si sa incerce distrugerea, anihilarea sau compromiterea lor, pentru ca, in locurile ramase libere, sa se instaleze ei insisi. La români, activitatea de denigrare a valorilor a fost si a ramas o activitate permanenta, desfasurata cu inalt simt patriotic. Din astfel de motive, in perioada interbelica, mari valori, si nu numai nationale, au ales calea exilului pentru a se afirma ca atare. La inceputul perioadei comuniste, problema valorilor autentice a fost realizata simplu: prin distrugerea fizica, aproape totala a lor. Cele putine care au ramas au trecut de partea puterii, unii cu toate bagajele, altii numai cu o parte din ele. (S-au dovedit astfel spusele lui Einstein privind oportunismul intelectualilor si fragilitatea constiintelor lor…). Valorile care s-au ridicat apoi, din cauza sistemului in care traiau, nu si-au putut cistiga universalitatea pe care unii o meritau. Dupa revolutie, denigrarea reciproca si contestarea valorilor, nemaicunoscind constringeri de nici un fel, a devenit preocuparea preponderenta, in special pentru scriitori. Care uneori au gasit si tinte comune.

O astfel de tinta comuna multora este Mihai Eminescu; despre care unul dintre cei insarcinati sa se ocupe de destinele culturii române spune ca „este un cadavru din debaraua literaturii române“.

Dupa Calin Vlasie, poet si eseist, (il cunoasteti, nu?), Eminescu este „modelul ideal al unei culturi anistorice“, este „primul antisemit, primul antiliberal“ si „a facut compromisuri politice gretoase“. Dupa multe alte reflectii de tipul „Eminescu reprezinta o capcana uriasa pentru poporul român“, Calin Vlasie conclude ca „Eminescu este idiotul national“. Fara indoiala, impresioneaza puternic priceperea lui Calin Vlasie in depistarea si cunoasterea idiotilor; categoric, el s-a condus dupa vechiul dicton elin „cunoaste-te pe tine insuti“.

O alta personalitate, poeta din grupul 2000, considera ca Eminescu este o „gisca populista“, ingrasata artificial, pentru ca din ficat sa se poata prepara celebrul pateu. Cercetarile ei pornesc de la complexele freudiene dobindite la gradinita, cind, alaturi de Beniuc, A.Toma, a fost obligata sa asculte „Ce-ti doresc eu tie“ sau „Scrisoarea a III-a“, pe care o considera mult inferioara „Tiganiadei“ lui Budai Deleanu. Ne spune poeta: „Demitizarea lui Eminescu dupa revolutie a fost un gest normal, nu revizionist, ci mai degraba un gest de bun-simt (sic!). Grupul de scriitori girati de Nicolae Manolescu nu a facut decit sa-l transforme pe Eminescu intr-un poet bun si om normal, arzindu-i penele de gisca, care s-au numit, la deruta, criterii estetice, poetice, filologice, sociologice, ontologice“. Si mai departe povestea asta cu „Eminescu, cel mai mare poet român, nu mai pacaleste azi pe nimeni“. Ca si afirmatia ca Eminescu a faurit limba literara româna.


Combate adinc poeta; daca Eminescu e doar un poet bun, nu genial, pe postul de poet genial ramas vacant a urcat Elena Vladareanu. Iar limba literara româna au creat-o Marian Vanghelie si Dan Iosif. Becali, Vijelie, Genica Boerica si altii sint autenticile valori ale României de azi. Ce nevoie mai avem de prafuitul Eminescu? (Asta o zic eu, nu poeta).

Totusi Elena Vladareanu recunoaste ca in casele mai tuturor românilor se afla un volum al lui Eminescu. Aceasta este diferenta dintre ea si Eminescu. Fostul meu student, Ionoca din Iesalnita, a luat cu el in Canada poeziile lui Eminescu; de ce? Prietenii stiu de ce!

[Continuarea joia viitoare].



Comenteaza acum

4 Comentarii

  1. Victor said:

    Domnule profesor,

    Cei care isi permit sa aduca asemenea injurii poetului nostru national nu sunt decat niste poltroni.Caci au avut curajul sa se cocoate in functii mari fara a cunoaste(fara a-si cunoaste) valoarea.E de la sine inteles cine are curajul sa afirme ca Eminescu e idiot sau o gâsca.Ce sa facem? ,, Cantarea Romaniei,, ne-a dat adevarate valori gen Valsie, Vladareanu etc.Asa cum canadienii francezi se mandresc cu poetul lor Emile Nelligan si eu ma mandresc cu poetul nostru national-Mihai Eminescu!
    Cei care nu il apreciaza se umilesc ei insisi!
    Sanatate sa aveti!

  2. FLORES said:

    poate ca nici nu ar fi trebuit sa scrieti un articol despre asemenea impostori , pentru ca ne sesizati noua, romanilor adevarati ca avem si astfel de specimene. Si-asa nu au auzit multi de ei, dar e totusi o rusine ca exista si nu apreciaza deloc bine ce avem si noi romanii ,asemenea genii, asemenea repere istorice, poetice , de care trbuie sa fim mandri si sa le pastram o vesnica recunostinta.Oare vor fi si ei (evit sa le repet numele) vreodata cititi,studiati sau recitati de viitoarele generatii asa cum a fost si sigur va ramane EMINESCU?

  3. florin said:

    Dom Profesor, credeam ca am vazut destule acolo si pe afara dar inca ma mai mir. povestea asta cu Eminescu este numai o parte din inversarea totala a scarii valorilor in tara. Poate ca sintem toti niste infractori si cintam manele de sute de ani si nu am stiut sau istoria nu a mentionat asta. Poate ca Eminescu nici nu a existat ci au fost niste oameni care se numeau tarani si erau simplii si cu mult bun simt. Acuma ei s-au adaptat sau au murit si nu mai este nevoie de Eminescu. Chiar asa ? Sau poate avem nevoie de valori reale si nu de parasute ? Ca ne-am saturat de non-valoare si minciuni

  4. florin said:

    Dom Profesor, credeam ca am vazut destule acolo si pe afara dar inca ma mai mir. povestea asta cu Eminescu este numai o parte din inversarea totala a scarii valorilor in tara. Poate ca sintem toti niste infractori si cintam manele de sute de ani si nu am stiut sau istoria nu a mentionat asta. Poate ca Eminescu nici nu a existat ci au fost niste oameni care se numeau tarani si erau simplii si cu mult bun simt. Acuma ei s-au adaptat sau au murit si nu mai este nevoie de Eminescu. Chiar asa ? Sau poate avem nevoie de valori reale si nu de parasute ? Ca ne-am saturat de non-valoare si minciuni

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 1 septembrie 2005

Actualitate

» Apa infestata la FRIGORIFER Craiova
» Severinenii vor bea apa tot din Dunare
» „Mie n-are ce sa-mi faca nimeni in Tara Româneasca!“
» Mistretii au dat iama in culturile de porumb din Gorj
» Palatul Cultural „Teodor Costescu“ este pe punctul de a se prabusi
» Nu sint bani pentru drumurile din Valea Jiului
» Noapte alba pentru bolnavii din Mehedinti
» Criza de specialisti la Primaria Aninoasa
» Gradinite – in sedii de scoli
» Piriul Teslui a fost poluat
» Mona Musca a inaugurat sase sculpturi la Tirgu Jiu
» Escrocherii pe banda rulanta la casele de schimb ALLROM 2003 SRL
» Strategie premeditata
» In Penitenciarul de Maxima Siguranta din Craiova, efectele infractiunilor duc la imbolnavire
» Cheltuielile pentru elevi subtiaza vizibil venitul unei familii
» Scoli intrate in renovare
» Guvernul nu a trimis banii pentru refacerea scolilor din Serbanesti si Brebeni
» Universitatea din Craiova percepe taxa pentru carnetul de note
» De frica a sarit in gol

Local

» Impatimitii raliurilor propun pace: Intram in legalitate, dar sa avem cu cine!
» Taranii din Padea s-au revoltat impotriva arendasilor
» Covei junior si prietenii sai, lasati in libertate
» Politist craiovean – mort la Ganeasa
» Aproape 1.000 de morti la Bagdad
» Ultima zi de detentie, intiia zi de libertate
» Microbuzul de Dutulesti a intrat intr-o coloana de militari
» Accident in fata Spitalului Militar din Craiova
» Tir rasturnat la Pielesti
» Dugheana l-a sifonat pe Fita

Gorj

» Lucrari de arta atribuite lui Brâncusi, in colectia lui Nastase

Sport

» Stiinta pregateste derbiul cu Astra
» Universitatea va juca fara spectatori
» Universitatea l-a rezolvat si pe Clitnovici
» Suporterii merg la Ploiesti
» Jaber pare nepregatit
» Capul plecat…
» Hizo vrea intariri
» Se anunta o lupta apriga pentru promovare
» Divizia D, Dolj – etapa a 4-a
» „Sintem la mina altora“
» România – Farul II 12-0
» Galeria constanteana a pregatit un steag imens
» Makaay s-a accidentat la genunchi
» Cehii nu-i subestimeaza pe tricolori
» Koller vrea sa plece de la Borussia
» Românii se plimba prin Rusia
» „Sageata“ a semnat cu Standard Liege
» Kuznetova a clacat

Opinii

» O sindrofie degeaba
» Lumea lui Jean

Top