3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

COANA CORUPTIA

Pentru ca e vara, unii politicieni si-au amintit de tema centrala a campaniei electorale, coruptia. Asta in lipsa de altceva mai bun si dintr-un deficit de imaginatie. Basescu a sarit iar la beregata lui Tariceanu, aratindu-i ca unui scolar cit de prost stam in sanatate, in energie, in vami. De parca ar fi conu Leonida fata cu reactiunea. Peste tot sint aranjamente, zice el, se fura banii publici. Si, ca din intimplare, se descopera mici spagari vamali care ascund paralele primite la negru prin cotetele ciinilor si prin closete. De tot hazul…Si in vremea asta, barosanii care au sterpelit milioane stau la umbra prin Grecia, pe Coasta de Azur, si rid. Ca au toate motivele. Cit politistii si procurorii sint cu ochii pe fraierii astia mici si multi, ei pot sa isi vada la fix de treburile lor bine stiute. Adica spalare de bani, privatizari frauduloase, jocuri oneroase la bursa sau prin bancile care se preteaza la comedii pe cursul de schimb euro/leu/dolar. Sigur ca la PNA e o schimbare de garda, si s-ar putea de aici sa sara scintei. Dar sa avem rabdare si sa vedem ce va face Morar. El a venit in postul cel mare care sperie toata suflarea cu banet din România cu ceva tinichele de coada. Deja bugetul statului a platit o despagubire serioasa pentru o gafa a Domniei sale. Dar el e favoritul lui Basescu. Asta inseamna ca se va ocupa de adversarii presedintelui, dar nu se va atinge de prietenii lui politici si de afaceri? E drept ca Basescu spunea rusinat ca e si el, citez, „un mic om de afaceri“ cind tocmai ii tragea populara chelfaneala lui Tariceanu… Basescu nu apare in topul celor 300 de oameni bogati. Spre deosebire de Tariceanu si de alti preopinenti, avuti in vizorul prezidential, Patriciu, Voiculescu, Copos, Imre, Buzoianu (cel cu hidroenergia de poveste, finantatorul lui Rosca Stanescu la Averea). Ar fi capetele unui balaur care tocmai sta sa stringa guvernul si sa il sufoce… Ma rog, asa se zice la Cotroceni. Nu stiu de ce, dar vad si pe la Cotroceni tot felul de figuri care se invirt pe acolo, dornice sa intre in piine, sa faca bani cu actuala administratie prezidentiala. In politica nu am intilnit inca ingeri, dar mai am timp…


Ca si cum nu ar fi de ajuns acest elan justitiar, aceasta pofta de a face curatenie, si in PSD, care a pierdut alegerile din cauza ca lumea l-a considerat corupt, bate un vint de campanie anticoruptie. Tema convine unora, dar altora nu, deloc. E ca si cum ai vorbi de funie in casa spinzuratului. Unii se simt cu musca pe caciula, altii, dimpotriva, inarmati pina in dinti. Tema anticoruptie foloseste unora pentru a-i lovi pe ceilalti. E parte a luptei pentru putere. Triumviratul instalat la virful PSD nu poate tine prea mult. Cel mai tirziu la congres el se va destrama. Dar in folosul cui? Cine va ramine sef? Geoana a declarat ca PSD nu e gata sa revina la putere, ca mai inainte trebuie sa se faca curatenie in partid. Sagetile sint trimise spre citeva virfuri ale PSD. Nastase, inainte de toate, cu care isi disputa acum intiietatea in chestiuni de imagine. Dar de fapt miza e suprematia in partid. Asta vrea sa spuna ca inainte de a iesi la lupta pentru recucerirea puterii, Nastase&Co ar trebui sa faca pasul inapoi. Nastase aduce prejudicii imaginii partidului, pentru ca electoratul identifica PSD cu vechiul guvern condus de Nastase. Daca vrem un PSD nou, vrea sa ne zica Geoana, trebuie sa scapam de acest balast, de imaginea de partid corupt. Nastase insa nu vrea sa faca pasul inapoi. Alta figura care are probleme este Dan Ioan Popescu. PNA l-a ales drept prima tinta. Despre averea lui Dan Ioan Popescu se vorbeste de mult si in termeni ditirambici. Se spunea ca era cel mai bogat membru al guvernului Nastase. Altii pariau pe Mitrea, altii pe ex-premierul PSD. Care o fi adevarul nu stim. Mai sint si alte nume de care se vorbeste prin tirg ca PNA ii va lua la refec, Ristea Priboi, Ovidiu Musetescu… Asa ca Geoana poate spera in ajutorul institutiilor statului ca sa isi faca in partid curatenia despre care vorbeste. Cum vara e pe terminate, e clar ca vom avea o toamna fierbinte. Multi ar trebui chemati la vorbitor sa dea cu subsemnatul…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU