12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiPresedintele a cules ceea ce a semanat

Presedintele a cules ceea ce a semanat

Propensiunea noastra pentru intrigile politiste nu s-a dezmintit nici in reactia la interviul lui Traian Basescu. Moment unic in istoria postdecembrista prin efectul nervilor asupra luciditatii necesare, declaratiile prezidentiale meritau sa fie dezbatute sub o mie si una de perspective. Pentru ca noul dat cu bita in balta are, dincolo de conotatiile de patologie a personalitatii, si numeroase implicatii pentru viitorul democratiei in România: de la implicarea anticonstitutionala in viata partidelor politice a presedintelui pina la rolul de politie politica jucat tot mai mult de SRI.


Din nefericire si, cum spuneam, sub puterea romanelor politiste devenite lectura favorita, jurnalistii români s-au concentrat aproape exclusiv pe deconspirarea personajului la care se refera, in chip aluziv, Traian Basescu:


„Au sarit citiva ziaristi, sigur ziaristi care au si ei afaceri, sint bine bagati in diverse segmente de afaceri. Chiar unul dintre cei care au sarit foarte agresiv este un ziarist care avea acces la mine, de multa vreme, dar care si-a permis in ziua in care Parchetul ancheta un oarecare personaj sa sune si sa ameninte. Deci, s-a ajuns pina acolo incit un ziarist isi permite sa sune la presedintele României, si asta e sistemul mafiot care reactioneaza, si sa ameninte – «in toate ziarele pe care le controlez, si o sa vezi ce o sa fac, te termin, te…». Asa gindeste un ziarist, iar eu nu spun prostii“.


S-a vorbit si chiar s-a scris in aceste zile ca jurnalistul invocat ar fi Sorin Rosca Stanescu. Argumentele aduse: anchetarea penala a lui Dinu Patriciu, amic si partener de afaceri cu directorul cotidianului Ziua, controlarea a trei ziare de catre Sorin Rosca Stanescu.


Vasta operatiune de descoperire a personajului despre care era vorba in proza prezidentiala n-a avut drept motiv doar simpla curiozitate politista. Multe jurnale au tinut sa afle si sa dezvaluie opiniei publice numele jurnalistului si sub semnul unei dezaprobari a celui care a telefonat la Cotroceni. S-a creat astfel impresia ca personajul negativ din telenovela care e interviul lui Traian Basescu e jurnalistul care l-ar fi amenintat pe domnul presedinte.


In cei 15 ani de cind lucrez in presa, zisa si independenta, n-am telefonat niciodata presedintelui in exercitiu. Si nu numai pentru ca, de regula, nu telefonez nici unui politician al puterii, dar si pentru ca n-am stiut si nu stiu numarul locatarului de la Cotroceni.


Am astfel dreptul moral sa sustin ca personajul negativ din textul lui Traian Basescu e insusi Traian Basescu. Pentru ca un jurnalist, indiferent de functia pe care o detine, sa-si permita sa-l sune direct pe presedinte si sa-l ameninte, inseamna ca intre presedinte si jurnalistul respectiv sint alte relatii decit cele oficiale.


Traian Basescu spune: „Un jurnalist care avea acces la mine de mai multa vreme“.


Noi credem insa ca relatiile dintre cei doi erau mai strinse decit simplul acces al jurnalistului la presedinte. Si din acest punct de vedere, telefonul dat de jurnalist nu poate fi considerat un santaj, cum lasa sa se inteleaga Traian Basescu si cum au zis de-a dreptul multi comentatori.


Din acest punct de vedere, presedintele a cules ceea ce a semanat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII