Traian Basescu a cistigat presedintia României dupa o cursa scurta si violenta, ca o salupa rapida a pazei de coasta. Ne-am obisnuit deja cu el, politician direct, cu idei nu grozave, dar bine urmarite, in general neatent la miscarile de pe scena politica, dar foarte atent la miscarile opiniei publice.
Campania din toamna a inceput melodramatic, cu lacrimi la inlocuirea lui Theodor Stolojan si s-a terminat triumfal, cu o victorie necontestata de nimeni in fata lui Adrian Nastase. De necrezut pentru cine urmarea scena politica a României, dar foarte real. In politica si in fotbal, totul este posibil.
Incurajat de succes, Traian Basescu a oferit guvernarea unei coalitii intre liberali (de dreapta), maghiari (de dreapta), democrati (pe vremea aceea de stinga) si umanisti (atunci, si acum, de nici un fel). Calin Popescu Tariceanu a ajuns prim-ministru, dupa ce cu numai doua saptamini inainte se gindea cum sa faca o alianta convenabila cu social-democratii pentru a ajunge, in fine, din nou la guvernare.
Traian Basescu a facut guvernarea, dupa victoria in alegerile prezidentiale, dar nu i-a placut ce a facut. Vorbea mereu de alegeri anticipate si de eliminarea solutiei imorale care era, in opinia lui, alianta de circumstanta cu umanistii lui Dan Voiculescu. Numai rapirea jurnalistilor români in Irak si efortul enorm pentru a le salva viata (orice ar fi facut si oricum ar fi facut) l-au abatut de la planul lui de a schimba compozitia coalitiei aflate la guvernare. Se multumeste cu trecerea democratilor de la stinga la dreapta, ca oricum pareau putin cam la centru.
In timp ce Traian Basescu isi intoarce nemultumirile pe toate fetele, stirile negre se acumuleaza. Guvernul se dovedeste moale si incapabil sa opereze pe mai multe fronturi simultan: reforma justitiei, lupta anticoruptie, reforma administratiei, marile lucrari de investitii publice, reforma sistemului sanatatii publice, inundatiile, integrarea europeana. Guvernul intra in vorbe grele cu Fondul Monetar International pe tema cotei unice de impozit de 16%. FMI spune ca nu trebuie sa fie acest nivel si ca nu trebuie aplicata de la 1 ianuarie 2005. Guvernul intra in vorbe grele cu Comisia Europeana, care asteapta disciplina si principii in lupta anticoruptie si ii primeste pe Patriciu, Iacubov, Sechelariu, Mischie si Hayssam, adica aceleasi personaje despre care se facea vorbire si in 1996-2000 si in 2001-2004. In treacat fie spus, bineinteles ca Parchetul Anticoruptie claseaza dosarul Flota, unde era si numele unui fost comandant de nava, considerat acum deasupra micimilor vietii omenesti.
Nervii scapa de sub control, Cotroceniul sapuneste Victoria si Victoria isi da demisia. Ca in vara lui 2004, numai ca Tariceanu nu este Adrian Nastase. Tariceanu chiar isi scrie demisia si pleaca la mare sa se recreeze vreo doua zile cu familia. Tot Tariceanu anunta si alegerile anticipate. Reactiile apar imediat. Comisia Europeana trimite oameni si depese ca se pune integrarea sub semnul intrebarii. Companiile care aveau contracte de autostrazi si securizarea frontierelor isi string bagajele. Banca Nationala isi vede de aprecierea leului, mincind locurile de munca si profiturile exportatorilor. Dar ce poate fi mai frumos pentru un guvernator de Banca Nationala decit sa spuna ca a luat euro la 45.000 de lei si l-a lasat la 3 lei si 15 bani? Ce daca românii pierd locuri de munca si piete externe, importa cartofi din Turcia, morcovi din Polonia si brinza din Serbia? Un leu puternic este un leu frumos. NATO trimite note ca nu se realizeaza programul de adaptare a structurilor militare la cerintele Aliantei. Iar bugetarii se pregatesc de greve ca le-au fost inghetate salariile.
Traian Basescu primeste aceste semnale si le intoarce din nou pe toate fetele. Nu e bine. Decit anticipate, mai bine coalitie imorala. Asa ca saptamina viitoare am putea avea o declaratie de presa a Cotroceniului, spunind ca demisia e demisie, iar anticipatele nu sint potrivite. Cind pierzi tu timpul, e treaba ta. Nu deranjezi pe nimeni. Cind pierd politicienii timpul, ne deranjeaza pe toti.
