Doua evenimente, aparent fara legatura intre ele, au bulversat si dominat ultimele zile ale saptaminii ce s-a scurs; enumerarea lor nu are insa pretentii cronologice. Atentatele de la Londra au demonstrat inca o data fragilitatea si insuficienta actiunilor antiteroriste, lipsa unei strategii adecvate. Desi, de cele mai multe ori, atentatele sint justificate prin interesele nationale ale unor tari arabe sau prin interesul general al islamismului, ele sint indreptate in fond impotriva democratiilor de tip occidental asa cum, de multe ori, chiar atentatorii o recunosc… Nu cred ca poate fi transformata uciderea printr-un atentat a unui american, sau a oricarui occidental, intr-un scop al existentei, intr-un act de eroism suprem recompensat de fiinta divina printr-un loc asigurat in paradis. Privind in cealalta parte, nici americanii nu sint niste ingerasi, care fac ce fac numai pentru libertatea si fericirea popoarelor si nu urmaresc nici un interes personal. Dar incearca sa faca totusi ceva. Din nefericire, nici acum, ca si in alte dati, n-au gasit nici forma, nici maniera cea mai potrivita. La care se adauga lipsa de unitate a Europei. Aceeasi lipsa de unitate, acelasi tip de inertie au favorizat ascensiunea lui Hitler; dar lectiile istoriei se uita lesne.
Asadar, Europa spre care dorim sa ne indreptam (sau simulam acest lucru) e putin bolnava; iar maladia a devenit mai evidenta tot de la Constitutie. De aceea, fortele responsabile si cu adevarat patriotice au subliniat inca o data ca este normal sa intram in Europa, dar cu picioarele inainte.
Daca acceptam ca o forma de terorism poate fi considerata si o actiune in care se incearca prin forta, santaj, manipulare sau prin orice astfel de mijloace sa se impuna unei colectivitati umane sa accepte un anumit tip de comportament, sa ia decizii prescrise, sa adopte o pozitie indicata fata de problemele fundamentale, atunci, de 15 ani, avem o organizatie terorista, a noastra, dintre noi, pentru altii, care actioneaza acoperita sub forma de partid si care ne obliga la actiuni, luari de pozitii, activitati departate de necesitatile noastre reale, contrare intereselor generale si unei posibile directionari spre un eventual progres.
Departe de mine gindul sa critic Curtea Constitutionala pentru decizia ei (motiv sau pretext pentru ceea ce a urmat, si mai ales pentru ceea ce va urma). Din contra, eu am pentru membrii acestui inalt for politic admiratia pe care e normal s-o ai fata de cei care demonstreaza ca au trasaturi de caracter puternic conturate. Ca orice om de caracter, membrii acestui organism au actionat in baza propriilor convingeri; a proceda altfel ar fi fost cu adevarat condamnabil. Pozitia lor poate fi aprobata si elogiata tinind cont si de faptul ca recunostinta este o valoare morala remarcabila, o adevarata floare rara; or, motiunea de cenzura venea tocmai din partea acelora care au determinat efectiv situarea lor pe functiile care le ocupa acum. Acuzatiile ca au urmarit si interese personale ar putea fi luate in consideratie daca ar fi un eveniment singular; dar oare parlamentarii nu-si voteaza in draci privilegii peste privilegii, stiind ca astfel ne ofera noua prilej de bucurie si satisfactii?
Mi se par, de asemenea, nepotrivite acuzatiile globale care se aduc justitiei; exista multe cazuri in care deciziile se dau rapid si corect. De pilda, cazul celui care a furat o piine si un salam, cazul „cocaina pentru vip-uri“ etc. Sau cazul accidentului facut de doamna doctor Paunescu; caci este una ca Suca a lu’ Zapacitu sa omoare citiva oameni cu Dacia lui veche de 30 de ani si alta ca acelasi lucru sa-l faca o doamna senator intr-o masina de mare lux. Acuzatiile de ineficienta premeditata in problema coruptiei mi s-au spulberat la o emisiune a lui Turcescu in care a avut-o ca invitata pe Rodica Stanoiu, a carei prezenta mi-a amintit de cele spuse demult de Lenau: „Dumnezeu a luat un lut prea gingas cind a facut femeia; aceasta este cauza tuturor fericirilor, dar si nefericirilor noastre“. Gingasia a fost vizibila imediat, iar bucuria fara margini a lui Turcescu i se citea pe chip. Cit despre nenorociri, singura care s-a reliefat dupa terminarea emisiunii a fost aceea ca doamna nu este in continuare ministru al justitiei. La cererea lui Turcescu, evident insolenta, de a indica un singur mare corupt judecat si pedepsit in timpul mandatului distinsei doamne, raspunsul a fost edificator: nu s-a dat nici un nume. In schimb, stimata doamna a afirmat ca tot ceea ce se face si s-a facut acum pentru combaterea coruptiei isi are originea in perioada mandatului sau. Ceea ce este adevarat, caci nu s-a facut nimic. Doar citiva distinsi prezumtivi inculpabili au fost trimisi la locuintele lor dupa o scurta plimbare prin Parchet si tribunal. Iar cei carora li s-a acordat dreptul de a fi judecati in libertate, in afara celor din categoria de mai sus, nu prezentau cu adevarat nici un pericol social; erau fie traficanti de droguri, fie violatori.
Din nou presa s-a aratat tendentioasa in cazul lui Ion Iliescu, prezentind deformat declaratia acestuia in care ar fi afirmat ca ar fi o rusine sa fie judecat dupa ce a fost 11 ani presedinte. Iliescu a spus in fond ca nu el ar trebui sa fie judecat pentru ca a fost presedinte atitia ani, ci aceia care l-au pus in scaunul de la Cotroceni. Si ca intr-o eventuala sentinta ar trebui sa se tina seama de vechimea in cimpul muncii de presedinte; el are o vechime de numai 11 ani (prea multi), pe cind Ceausescu, cind a fost invitat la sedinta de analiza a activitatii de la Tirgoviste, avea 25 de ani vechime.
Oricum, eu sint gata mereu sa-mi recunosc greselile si sa mi le indrept. Astfel, m-am intilnit cu un fost student care mi-a spus ca soacra sa citea frecvent articolele mele si-mi privea fotografia; din pacate (sau poate tocmai de aceea) a facut infarct si a decedat. Mi-a marturisit ca de atunci multi prieteni care au inca soacre le-au recomandat acestora sa-mi citeasca articolele. O fosta studenta, care are mai multi copii, mi-a spus ca atunci cind sint obraznici le arata fotografia mea din ziar si se potolesc, de groaza, imediat. Tinind seama de acestea, am hotarit sa-mi schimb poza si, urmind exemplul progresului României am pus una si mai urita. Daca nici cu asta n-am succes, voi pune poza lui Basescu, strigind printre hohote de ris: vom avea anticipate!
