16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDIMENSIUNEA ROMÂNEASCA A EXISTENTEI (III)

DIMENSIUNEA ROMÂNEASCA A EXISTENTEI (III)

VREMEA DEZILUZIILOR


In decembrie ’89 s-a intimplat ceva; ce anume nu stim exact. Si e posibil sa nu aflam asa curind; sau poate niciodata. Nu stim daca mobilul a fost saracia; saracie care azi s-a accentuat si o suportam totusi cu placere si entuziasm; sau daca saracia a fost doar un pretext utilizat cu abilitate pentru realizarea unor scopuri politice bine conturate si poate indelung premeditate. Oricum, in Europa cel putin, comunismul esuase deja din motive economice, si nu ideologice. Capitolul acesta al revolutiei, desi recent, va fi greu de descifrat, cel putin pentru moment, deoarece cei care au avut interesul si au reusit sa deformeze realitatea mai au inca suficiente putere si mijloace pentru a conserva aceasta stare de lucruri. Mai interesant poate, dar si mult mai usor ar fi poate incercarile de a ne referi la factorul uman. Ce a insemnat pentru români revolutia, ce au asteptat de la ea si cite din asteptarile lor s-au realizat?


Pentru români (mai precis pentru unii dintre ei, nu neaparat cu certificat de revolutionari) revolutia a insemnat o descatusare momentana, o rabufnire, o incercare de regasire a demnitatii, o regasire de sine si o iluzie a cuceririi unei libertati, cel putin teoretic, mult dorita.


Din pacate, aceasta stare de lucruri n-a tinut prea mult. Românii sau mai precis o buna parte dintre ei au redevenit ei insisi. Sau, mai bine zis, au reintrat in tiparele care le-au fost confectionate cu migala timp de atitia ani. Inerti si abulici, gindind doar cu mintea sefului, incapabili sa decida asupra propriei sorti, insingurati si individualisti, incapabili sa evidentieze problemele fundamentale si sa se solidarizeze pentru rezolvarea lor. Si tot asa, cum au fost invatati atita amar de vreme, au revenit la „ce se da“ sau „ce ne dati“. Si imediat dupa revolutie li s-au inapoiat partile sociale, s-a micsorat virsta de pensionare, iar rezerva valutara destul de consistenta a fost folosita pentru a se importa bunuri de larg consum, atit de dorite de români. Aceasta subtila anestezie a permis strecurarea neobservata la putere a unor indivizi care
n-aveau nici un motiv sa fie acolo si care, preocupati doar de propriile interese, au acordat o atentie infima problemelor generale ale societatii si au dus tara la stadiul acut de subdezvoltare de astazi. Românii au crezut ca, o data cu disparitia Ceausestilor (disparitie discutabila in maniera in care a fost realizata), se vor rezolva imediat toate problemele si „se va da“ belsug, bunastare, lefuri mari, toate cit poate duce fiecare. Toate acestea s-au dovedit iluzii, clasa politica emanata peste victimele revolutiei dovedindu-se repede cupida, insetata de putere si de inavutire, de o valoare morala si intelectuala putin vizibila.


Coruptia, hotia, necinstea, tolerate si protejate de organismele puterii si de oamenii politici, au devenit fenomene cotidiene si de lunga durata. Faptul ca tot mai multi corupti, panglicari politici, personalitati politice de valoare morala si intelectuala indoielnica s-au adunat cu precadere in acelasi partid nu e o intimplare, ci un drept ereditar al respectivului partid. Caci, asa cum spune un proverb francez, cine se aseamana se aduna, informatiile aparute in presa in ultimul timp sint naucitoare. Realitati pe care le banuiam incep sa fie certificate, lucru posibil datorita faptului ca arhitectura puterii s-a modificat de curind. Toate acestea au determinat instaurarea in viata oamenilor a unui climat de nesiguranta, de intoleranta, de ura, a unei tendinte spre necinste, spre violenta, spre grosolanie, dupa modelul „elitelor“ noastre. Despre valoarea lor ne putem lesne da seama din aparitiile lor nemeritat de dese la televiziune, unde, efectiv, infecteaza ecranele. Ca o consecinta fireasca a acestor lucruri a aparut repetat intrebarea: ce fel de popor sintem?


Unul dintre primele raspunsuri a fost dat imediat dupa revolutie de Brucan, care a spus ca sintem un popor de timpiti. Cum si Brucan apartine acestui popor inseamna ca si el e la fel. Cum nu poti pune baza pe cele spuse de timpiti, afirmatia lui Brucan cade. La polul opus, foarte recent, Vadim Tudor spunea ca sintem un popor genial. Cum si el apartine acestui popor, ar rezulta, prin tranzitivitate, o concluzie care este puternic infirmata de realitatile cotidiene. Adevarul este ca sintem un popor obisnuit, care a produs si mari valori, dar si mari lepre. Nu sintem un popor bolnav, ci un popor traumatizat, dezorientat. De aceea, pe buna dreptate, spunea un inalt demnitar european, cu cit ii cunosti mai mult pe români, cu atit ii intelegi mai putin. Important este sa devenim normali, sa revenim la normalitate. Si sa incepem prin a evidentia coordonatele actuale ale existentei românesti. La 15 ani de la revolutie, nici unul dintre organismele fundamentale ale statului nu functioneaza cum trebuie. Administratia este greoaie si dominata de birocratie; functionarii sint adesea greoi, inerti si numai spaga ii mai face sa devina binevoitori si dinamici. Sanatatea, sistemul de asigurari sociale, invatamintul, cercetarea sint la pamint. Justitia a fost si a ramas subordonata unor interese politice sau de alta natura etc. Urmarile acestor stari de lucruri sint mai mult decit ingrijoratoare. Mare parte din populatie traieste intr-o saracie lucie. Sintem pe ultimele locuri in Europa in ceea ce priveste nivelul de trai. Avem o mortalitate, in special infantila, extrem de mare. Bolile cunosc o larga raspindire; spitalele sint lipsite de dotari corespunzatoare, iar criza medicamentelor este cronica. In plus, au aparut elementele specifice subdezvoltarii; paduchii, riia, tuberculoza. Creste alarmant abandonul scolar, iar nivelul invatamintului scade ingrijorator. Tinerii care reusesc totusi sa se realizeze profesional emigreaza. Revirimentul asteptat al dezvoltarii economice este mereu indepartat de birocratie, coruptie si interese autohtone meschine. Se amplifica climatul de violenta, crimele, pruncuciderile. Si, culmea, nu e nimeni vinovat de aceste lucruri. Ba, mai mult, guvernantii anteriori depling soarta acestui popor care a gresit ca nu i-a reales, ei fiind singurii care sint demni si potriviti sa ne conduca destinele. (Poate cu Omar Hayssam prim-ministru am fi avut mai multe sanse).


Ce va fi, ce vom face, ce vom putea sa facem sint probleme care vor depinde mult de factorul uman, de structura reactualizata a sufletului românesc. Noua conducere arata mai mult ca precedentele ca vrea sa faca ceva. Chiar daca bilbiielile, ezitarile, erorile, nehotaririle frineaza mult viteza necesara. Trebuie sa recunoastem ca lucrurile durabile nu se realizeaza peste noapte. De aceea, trebuie sa ne adaptam dorintele si sperantele realitatii. Trebuie sa dorim ceea ce se poate, nu ceea ce am vrea. Dar trebuie sa si urmarim noi, si nu altii, daca lucrurile merg pe un fagas normal sau nu. Trebuie sa ne luam soarta in propriile miini.


Eu am trait mult mai bine in comunism decit acum. Si asta fara sa ocup functii importante si fara sa fac compromisuri substantiale. (Cei care au procedat astfel sint azi in functii politice, administrative sau financiare inalte si substantial retribuite). Am dat dovada de aceeasi lasitate ca toata lumea, pentru a putea supravietui. Totusi, salariul imi dadea posibilitatea de a trai onorabil, modest, dar fara umilinta pe care o incerc astazi cind traiesc sub limita demnitatii si sint nevoit sa renunt la multe lucruri fundamentale existentei, chiar si la unele medicamente. Am asteptat mai bine de o jumatate de secol ca viata sa se imbunatateasca; si, desi stiu ca nu voi apuca acest lucru, nu regret nimic. Ma bucur (sau ma amagesc) cu relativa libertate, cu posibilitatea de a spune ce gindesc, de a face ceea ce vreau. Si nu ma mai gindesc (sau incerc) la precaritatea existentei. Stiu ca nu am mai multi bani fiindca mi i-au furat altii, pe care ii stiu. Ii cunosc, ii injur, ii dispretuiesc si cu aceasta ma mint ca mi-am indeplinit indatoririle civice. Dupa care, cu lasitatea caracteristica intelectualilor, ma asez plin de importanta la masa de lucru. Toate acestea nu sint normale; si nici eu, o recunosc.


Imi amintesc de filmul lui Elia Kazan, „America,America“, in care eroul principal, care ar fi putut duce in tara sa o viata imbelsugata si fara griji, emigreaza in America, unde este foarte fericit lustruind pantofi pe o strada din New York.


Cei care cred ca sint fericiti sint mult mai fericiti decit cei care au toate motivele si posibilitatile ca sa fie astfel. Ce va fi oare, la ce trebuie sa ne asteptam, ce ar trebui sa facem? Iata intrebari la care as dori sa ma gindesc impreuna cu dumneavoastra.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII