In ultima vreme, si cu precadere in ultima saptamina, asistam la o efervescenta deosebita a activitatii politice. Aceasta activitate se indreapta cu precadere asupra aflarii adevarului despre mineriada de la care s-au implinit exact 15 ani. Interesul pentru aceasta mineriada a fost amplificat si de faptul ca exact in ziua aniversarii (sau, mai corect, comemorarii) ei a fost pus in libertate unul dintre principalii actori ai acestui eveniment, Miron Cozma.
Ca si cimpia din fata stadionului, istoria si adevarurile legate de acest eveniment sint napadite de buruieni. Dar, cu timiditate, ele au inceput sa fie inlaturate; putine, dar suficiente ca sa ne faca sa speram ca vom porni in directia indicata de titlul proustian al articolului.
A fost suficient sa se ridice putin valul de pe evenimentele acelei perioade, ascuns cu grija si interes timp de 15 ani, pentru a afla lucruri cu adevarat infioratoare. Lucruri atestate de filme realizate in acele zile de martori ai acelor evenimente si de documente oficiale a caror autenticitate nu poate fi pusa la indoiala. Aflam ca pretinsul atac legionar asupra unor institutii publice a fost un trucaj ordinar, pregatit minutios cu ceva timp inainte. Aflam ca armata a primit ordin sa traga in manifestantii neinarmati, ceea ce este un lucru extrem de grav. Aflam ca minerii au fost chemati sa curete o piata care fusese deja curatata; si cum nu prea aveau inamici in Piata Universitatii, au luat la ciomageala pe cine au nimerit. Si au mai vizitat si sedii de partide ale opozitiei, precum si locuintele unor oameni politici. Bineinteles, minerii, locuind in Petrosani, cunosteau foarte bine Bucurestiul.
Concluzia aproape unanima la care s-a ajuns este ca Iliescu este principalul vinovat de aceste fapte abominabile, de bestialitatile si barbariile comise, de crimele care s-au intimplat.
Fara indoiala, justitiei ii revine rolul de a confirma aceste fapte si de a face lumina; speram s-o faca suficient de rapid, astfel incit stranepotii nostri sa afle adevarul. Dar chiar daca numai jumatate din faptele evidentiate pina acum sint adevarate, gravitatea lor ramine enorma.
Oricum, situatia domnului Iliescu este extrem de delicata. Ceea ce ma face sa ma gindesc la cartea lui Giovanni Papini, „Un om sfirsit“, din care domnul Iliescu ar putea retine si repeta urmatoarea propozitie: „Daca veti continua sa credeti ca sint un om sfirsit va trebui sa recunoasteti ca sint sfirsit pentru ca m-am ocupat de prea multe lucruri, si ca nu mai sint nimic fiindca am vrut sa fiu totul“. Si, intr-adevar, lliescu s-a ocupat de multe: si de diabetul lui Ceausescu, si de legitimarea Revolutiei, si de trimiterea armatei inzestrate cu munitie de razboi in Piata Universitatii, si de chemarea minerilor, si de multumirile aduse acestora, si de legionari, si de mosieri, si de ziaristi, si de negarea importantei proprietatii private, si de ingreunarea atragerii capitalurilor si investitorilor straini, si de multe altele. Toate acestea au avut ca scop premeditat indepartarea de Europa, incetinirea procesului de democratizare si dezvoltare a tarii. Ca si in cazul Tundrea, am fost condamnati nevinovati la 15 ani de inchisoare de cel care a vrut sa fie totul; si care chiar a fost, si care vrea sa ramina asa cit va trai si chiar si dupa aceea.
Aceasta aura negativa pe care a capatat-o Iliescu se va rasfringe si asupra partidului sau. Caci asa cum Dumnezeu a facut omul, dupa chipul si asemanarea Sa, tot astfel Iliescu si-a facut partidul dupa chipul si asemanarea sa; si a reusit. Drept care, partidul a hotarit sa contraatace. Mai intii si-au regrupat fortele. Lui Iliescu i s-a oferit o jucarie noua, care permite sa i se spuna „presedinte“, si Iliescu nu mai pleaca. Iorgovan a fost iertat ca sa-l apere pe Iliescu. PSD a introdus o motiune de cenzura opunindu-se unei reforme a justitiei, care ar constitui o adevarata nenorocire. (Ce bine ar fi daca Rodica Stanoiu ar fi acum ministru al justitiei). Toate aceste precautii atesta ca acuzatiile aduse lui Iliescu sint in cea mai mare parte reale; caci altfel nu le-ar pasa deloc de ele. In sprijinul aceleiasi concluzii vine si aparitia recenta a lui Adrian Nastase la televizor. Unde ne-a spus ca exista alte lucruri de clarificat mai importante decit aflarea adevarului despre mineriade. Ca de pilda moartea lui Kennedy, a lui Vasile Roaita. Domnul Nastase spune ca Iliescu e supus unui linsaj mediatic. Pe cind Iliescu a supus manifestantii din Piata Universitatii la un linsaj real, autentic, si uneori cu finisare definitiva. Mai spune domnul Nastase ca cerinta de a se afla adevarul despre mineriade este o perdea de fum iscata de putere pentru a ascunde greutatile momentului, saracia in care ne aflam. Fara indoiala, guvernul a dovedit multe inabilitati in gestionarea problemelor fundamentale ale realitatii. Dar, domnule Nastase, saracia in care ne zbatem se datoreaza si faptului ca, in timpul guvernarii dumneavoastra, ati incurajat coruptia, ati tolerat mari escroci care erau apropiati partidului: Tarau,Bivolaru, Hayssam, Sechelariu etc. Multi bani care puteau fi ai nostri, ai tuturor, zac acum in vile,in masini scumpe, in colectii de tablouri, in proprietati funciare, in conturi bancare depuse in paradisurile fiscale ale protipendadei de partid. O mare parte dintre bani s-a scurs pentru vinatori, pentru care uneori s-au construit drumuri speciale de acces, pe cadourile electorale, pe atragerea favorurilor presei. Atitudinea domnului Nastase a fost de o aroganta si de un tupeu care atesta ca innobilarea sa cu titlul de „tovaras“ este pe deplin justificata.
Se vor incerca si masuri dure; pentru inceput, se preconizeaza recuzarea procurorului Voinea, care, intr-adevar, s-a dovedit prea scrupulos si chiar impartial.
Respect virsta domnului Iliescu, fara insa a considera ca ea ar putea constitui o scuza pentru ce a facut; (de fapt, chiar dinsul spunea ca se simte de 45 de ani). Imi pare rau de situatia in care a ajuns si care, daca lucrurile merg normal, se va agrava. Dar si mai rau imi pare de cei din Revolutie sau din Piata Universitatii, care nu vor putea atinge virsta domnului Iliescu. Au fost impiedicati de un glont. In urma lor a ramas o mica balta de singe. Care a permis celor trei trandafiri sa devina si mai rosii…
Sa speram ca vom afla macar o farima de adevar? Of, daca n-ar fi aceasta apa a simbetei!
