Si cum ne indoiam saptamina trecuta, francezii au spus, in dulcele grai parizian, „Merci, non“…
Negatia franceza inseamna ca Tratatul Constitutional al Europei nu se poate adopta in forma actuala. El trebuie renegociat. Un lung proces poate fi pornit din nou. Mii de ore de intilniri internationale, mii de pagini, mii de declaratii din nou. Productive sau nu, aceste cheltuieli trebuie facute. Poporul francez determina din nou cursul Europei si al lumii intregi, asa cum a mai facut-o de citeva ori in istorie. Multi politicieni ai lumii, pentru care limba engleza este o religie, trebuie sa se apuce de cursurile de limba franceza.
Necazul nostru, al românilor, este ca, in paralel cu aprobarile – prin referendum sau nu – cerute pentru Tratatul Constitutional, noi cerem si aprobarile, din fericire nu prin referrenda, pentru Tratatul Comun de Aderare a României si Bulgariei. Parlamentele din toate cele 25 de tari membre ale Uniunii trebuie sa-si dea acordul pentru acest Tratat comun. Guvernul român condus de Adrian Nastase a insistat intotdeauna ca România sa nu fie decuplata de Bulgaria, respectiv sa fie un singur tratat de aderare pentru ambele tari. Stia ce stia Adrian Nastase. Stia ce stiam toti. Ca exista popoare si politicieni in Europa care mai degraba ar integra Turcia sau Ucraina decit România. Ca un vot liber si democratic asupra aderarii României ne-ar trimite sa ne revedem justitia, politia, Parchetul, administratia publica, sistemul fiscal si protectia mediului. Românii stiu ca România nu este pregatita pe deplin sa fie parte a Europei Unite, dar spera ca vom compensa decalajele pina la disparitia lor. Europenii stiu ca românii vor, dar ca România nu este pregatita.
Unele parlamente europene ar putea fi mult mai precaute cind analizeaza votul asupra Tratatului Comun de Aderare a României si Bulgariei. Decuplarea nu mai este posibila decit daca, in aceasta toamna, Comisia Europeana va spune DA Bulgariei si NU INCA României. Daca Parlamentul European va aproba aceasta disociere, atunci se vor redacta alte doua Tratate, separate pentru Bulgaria si România. Si vom astepta ani lungi la poarta Europei, poate intr-un regim special, pentru ca avem vizele Schengen si multe institutii nationale sint deja integrate in sistemul european.
Ar fi o drama? Da, dar nu pentru ca România ar pierde banii europeni. Acesti bani nu sint multi si nici nu se cistiga usor. Românii pot produce acesti bani daca sint lasati in pace si daca jupuirea fiscala a intreprinzatorilor scade. Ce s-ar pierde ar fi presiunea constanta asupra institutiilor guvernamentale românesti de a se moderniza si de a se intoarce cu fata catre public. S-ar pierde contributia experientei europenilor la reconstructia administratiei publice. S-ar pierde interesul intreprinzatorilor europeni de a veni in România. S-ar pierde ajutorul politic, diplomatic, fatis sau invizibil, pe care cancelariile europene ni-l dau din cind in cind, exact cind avem mai mare nevoie. Am redeveni singuri intr-o lume ostila si bazata pe principiul fortei. Si nu intotdeauna republicanii vor fi in Biroul Oval si laburistii in 10, Downing Street sa puna o vorba buna unde (la Fondul Monetar, Banca Mondiala, Comisia Europeana, NATO) si cind trebuie. Culmea este ca românii nu-l vor acuza pe Chirac pentru acest curs improbabil, dar nu imposibil al istoriei. Ei ii vor acuza din nou pe politicienii români: Basescu, Iliescu, Nastase, Tariceanu. Unii vor scapa o vreme, cum a scapat un timp si Emil Constantinescu, dind vina pe ceilalti. Dar judecata publicului vine implacabil. Ca si a francezilor, care i-au spus NU in fata lui Jacques Chirac, cel care ne bestelea ca am pierdut o ocazie de a tacea. Mi-am cumparat un dictionar de limba franceza.
