8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Un vinovat: Badea

Stiinta a retrogradat. Nu pentru ca asa a fost sa fie. Nici pentru ca ne-au furat arbitri. Vinovatii exista si ei trebuie reamintiti ori de cite ori avem ocazia. Paradoxal, ei continua sa se foloseasca de numele si de istoria acestei echipe. Staicu a violat Universitatea, iar acum tot el vrea despagubiri.


Trist este ca linga el a stat aproape pina la sfirsit un fost jucator al Universitatii. Care poarta o vina mai mare decit Dinel. Pavel Badea a dus echipa pe marginea prapastiei si s-a retras in momentul cind lipsea doar o adiere de vint pentru ca haul Diviziei B sa o inghita.


Daca Staicu ar putea avea alibiul dezinteresului sau al nepriceperii, Badea nu are nici o scuza. A hapait firimiturile de la masa lui Dinel numai ca sa detina controlul. Din diferite posturi, de antreanor, manager sau presedinte, limba sa de sarpe a intrat in urechea patronului, lasind veninul care a otravit Stiinta. A vrut sa joace rolul salvatorului si a ingropat definitiv echipa. El a avut ideea aducerii lui Lacatus, care a declansat primul conflict dintre suporteri si patron. Din postura de presedinte a acceptat inchiderea Peluzei Sud. L-a birfit si discreditat pe la colturi pe Nicolo Napoli, in timp ce la conferintele de presa repeta cu seninatate ca italianul are sustinerea sa deplina. Colaborarea sa cu Rednic a fost una execrabila, drept dovada campania de transferuri din vara trecuta si ulterioarele contre dintre cei doi. S-a retras de la club spunind ca nu va mai reveni timp de zece ani, dar a raspuns prezent cind Dinel nici nu a apucat sa deschida gura. A confirmat speculatiile conform carora l-a „lucrat“ pe Rednic, trecind pe banca tehnica inainte ca fostul antrenor sa iasa pe poarta clubului. Al doilea sau mandat de tehnician al Universitatii a fost decisiv pentru retrogradarea echipei. Pregatirea de iarna sub conducerea sa a avut un rezultat catastrofal: primele trei meciuri oficiale ale anului s-au incheiat cu infringeri. Ca sa nu mai amintim disputele inutile cu presa, in momente critice pentru echipa, majoritatea pornite chiar de Badea.


A plecat cu demisie, dar numai formal, pentru ca Dinel se prinsese intre timp de capacitatile omului sau de incredere si il pusese pe lista neagra. In concluzie, a tras cu dintii pina in ultima clipa de orice post la club, cu toate ca isi atrasese si antipatia suporterilor, care i-au „dedicat“ mai multe mesaje. „Am crezut foarte mult in unii jucatori, m-am implicat foarte mult afectiv si am acceptat bugetul limitat pentru transferuri al patronului Staicu“, sint greselile pe care si le imputa acum Pavel Badea.


Ai dus Craiova in Divizia B, asta trebuie sa te macine, Badita!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS