La Moscova s-au organizat mari festivitati in legatura cu cei 60 de ani scursi de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial. Occidentul a fost mai sceptic, mai rezervat, desi nu a uitat ce s-a intimplat atunci. Mediile sint si acolo pline de evocari, se programeaza filme documentare, se organizeaza dezbateri, presa scrisa acorda multe pagini, arhivele sint scotocite. Sintem intr-un ceas al memoriei. In România, daca ne-ar lasa apele, probabil, si nu s-ar napusti peste casele oamenilor, poate ne-am aminti si noi mai multe. Totusi…
Ca de obicei, Moscova politizeaza momentul. Presedintele Putin a dorit o sarbatoare de proportii pentru a reaminti rusilor „maretia URSS“, a Armatei Rosii, „marea victorie de la 9 mai 1945“, dupa ani de razboi devastator. Cind Rusia pierde din influenta, cind trecutul grandios s-a dus, cind Imperiul care a fost URSS a disparut, un asemenea remember are un rol politic. I-as spune, intii de toate, propagandistic. Kremlinul vrea sa „ciupeasca“ din gloria de altadata. Pe plan intern, Putin incearca sa isi imbunatateasca relatiile cu armata. Da o satisfactie maresalilor, cam in lipsa de debusee in ultimii ani, dupa ce in august 1991 au pierdut partida, cind tentativa de puci a esuat. Si populatia are nevoie de un drog. Batrinii, mai ales, isi amintesc gloria de altadata, cind steagul rosu era infipt pina in inima Europei… Cind garnizoanele armatei rosii le gaseai la Berlin, Praga, Budapesta, Varsovia, Bucuresti. Constiinta imperiala a Rusiei nu dispare asa usor, pe parcursul unei singure generatii. Si alti locatari de imperii au suferit asemenea „dezamagiri“ si nefericiri. Britanicii, austriecii, portughezii, belgienii, francezii au acceptat cu greu si trecind prin crize politice majore faptul ca nu mai sint imperii. Intoarcerea la constiinta ca esti o tara ca oricare, pierderea puterii si a influentei, pierderea bogatiilor si resurselor nu sint experiente usor de acceptat. Si azi, dupa decenii de la caderea imperiilor occidentale, poti intilni persoane nostalgice, care regreta vremurile de altadata. Observi in atitudinea lor o aroganta demna de o cauza mai buna. Si a trecut multa vreme. Mitul imperial este inca prezent. Rusii – si ei – accepta greu pierderea atitor teritorii, bogatii, populatii. Revolutiile din 1989 au lipsit URSS de provinciile din periferia est europeana. Apoi, dupa 1991, rind pe rind, republicile s-au desprins. Azi nu a mai ramas mare lucru. Mai mult, republicile baltice sint deja membre in NATO si Uniunea Europeana. Alte foste republici ale ex-URSS isi anunta intentia de a se integra in curind. Batalia electorala de la Kiev, din toamna trecuta, a fost exact pe acest punct. O Ucraina sub influenta Kremlinului sau una independenta, afiliata la sistemul de valori occidental, a constituit de fapt miezul dezbaterii. Moscova s-a opus insistent integrarii in NATO a tarilor din fostul bloc sovietic, Polonia, Ungaria, România… Pentru ca la Kremlin s-a considerat, si nu doar din anii ’40 ai secolului trecut, ca estul Europei apartine in mod natural sferei de influenta proprii. Fie ca isi cauta drum spre Dardanele sau spre Berlin, aceasta parte a continentului era sacrificata.
Acum, lucrurile s-au schimbat. Puterea militara a Rusiei a scazut. Nu mai vorbesc de influenta ideologica. Marxism leninismul s-a prabusit, nu mai e o ideologie care sa tina un sfert din lume sub control. Revolutia proletara, comunismul nu mai sint un magnet nici pentru tarile sarace. S-au dovedit iluzorii, din pacate dupa ce au produs zeci de milioane de victime omenesti. Presedintele Bush ne anunta ca „Yalta a fost o greseala!“ Multumesc, stiam. O stie oricine a trait in aceasta parte a lumii, dupa 1945. Cu siguranta, daca Roosevelt si Churchill s-ar fi aratat mai lucizi si mai fermi la Teheran, Yalta, Postdam, soarta lumii postbelice ar fi fost diferita. Asa, istoria a fost intirziata cu aproape 50 de ani. Popoarele s-au eliberat singure in1989, spre fala lor. Dar dupa ce au trecut printr-un lung tunel…
