Urmaresc cu mare interes comentariile pe marginea editorialelor mele, pe care Gazeta continua sa le suporte cu stoicism. Este un fel de dialog cu cititorii si o buna ocazie de a afla opiniile altora, chiar daca, sau, mai ales, nu coincid cu ale mele. Pe marginea unui editorial recent s-au facut mai mult de 100 de comentarii. Mai intii au tabarit pe mine, ceea ce m-a bucurat deoarece asta inseamna ca articolul a lovit unde trebuie; apoi cititorii au inceput sa dialogheze intre ei. Cu multa seriozitate si de multe ori cu mai multa patima decit ar fi fost necesar. Acest apetit al oamenilor pentru discutii trebuie sa ne bucure; el este un apanaj al democratiei. Inainte, schimbul de opinii, pluralitatea de idei erau lucruri nu numai de neconceput, dar si sanctionabile. Eram ca in scoala lui Pitagora de la Crotona, unde elevii, in primii sapte ani, erau „acusticoni“, adica ascultau numai, fara a avea dreptul sa vorbeasca. Pentru mine, consultarea acestor comentarii a fost extrem de utila, uneori aratindu-mi ce subtire este granita dintre ironie si insulta.
Nu as fi revenit asupra acestui lucru daca n-as fi citit joi, intr-un editorial dintr-un ziar central, aceleasi lucruri pe care le scrisesem si eu in editorialul cu pricina, care a stirnit multe pasiuni si i-a suparat pe unii. Sustineam in acel editorial ca perioada interbelica a fost o perioada de progres pentru România. Lucrul acesta trebuie inteles in mod relativ; existau si multa saracie si un decalaj real fata de tarile dezvoltate. Dar acest decalaj exista si azi, daca nu si mai pronuntat. Am spus ca nu sint de acord cu cei care considerau ca in acea perioada „poporul“ traia intr-o mizerie crunta, departe de civilizatie si cultura. Ce mai, eram niste trogloditi, pe care marea prietena de la rasarit ne-a trezit la viata, ne-a alfabetizat si ne-a civilizat. Consider ca un astfel de punct de vedere este o jignire pentru români. Am dat ca exemplu satul meu, unde existau scoli, baie publica, biblioteca, un cor al comunei, camin cultural, dispensar cu medic care locuia in comuna. Am mai scris acolo ca drumul nostru spre comunism ne-a fost impus si ca, de fapt, nu era un drum, ci o fundatura, asa cum s-a si dovedit. Am mai amintit de Panait Istrati, care, dupa un sejur indelungat in Rusia comunista, isi manifesta profunda dezamagire si se lecuieste de comunism scriind cartea „Spovedania unui invins“. Lucrurile acestea nu au placut unor cititori; e dreptul lor democratic de a avea propriile opinii. Dupa cum au tot dreptul sa ma combata, dar intr-o maniera civilizata si corecta.
Unul dintre cititori, intr-un limbaj civilizat, imi transmite printre altele: „Ca formator de opinii ce sinteti ar trebui sa fiti mai corect in informatiile pe care le oferiti si in interpretarea acestora… Se pare ca n-ati citit cartea. Ea se numeste «Spovedanie pentru invinsi» (Confesions pour les vencus) si a aparut in volumul «Vers une autre flame»“. Eu nu ma consider formator de opinii, caci un „formator“ este de fapt un „deformator“. Dar sint convins ca si eu pot gresi si chiar am gresit de multe ori. Dar nu in cazul acesta, in care nu eu sint cel care n-a citit cartea. Titlurile pe care cititorul le citeaza in franceza sint inexacte si cu greseli ortografice si gramaticale. Cartea s-a numit „Confessions pour vaincus“. In plus, nu e vorba despre un volum, care corect s-ar numi „Vers l’autre flame“, nu cum l-a indicat cititorul, ci de o singura carte, care in România a fost tradusa sub titlul „Spovedania unui invins“, titlu sub care am citit-o si eu. Sub acelasi titlu apare pe internet in site-ul consacrat personalitatilor brailene, precum si intr-un site cultural deschis pe 11 martie 2005. Tot acelasi cititor imi reproseaza ca vreau sa manipulez cititorii deoarece Istrati nu a renuntat la comunism, ci a trecut la trotkism. Ei, uite, lucrul acesta nu-l stiam. Stiam, si am reverificat, ca ar fi aderat la extrema dreapta, sub influenta lui Nae Ionescu, si ca a fost acuzat in presa vremii de fascism, antisemitism. Intr-un numar din anul trecut al revistei „Clipa“, Gh. Bratescu afirma ca Istrati a fost primul scriitor care a renegat comunismul si socialismul. Si as mai putea aduce multe alte marturii ca Istrati a renuntat definitiv la comunism.
Bazati pe cele afirmate de cititorul citat mai sus, alti cititori au inceput sa conteste cele scrise de mine, sub acuzatia ca ma bag unde nu ma pricep, cum s-a demonstrat in comentariul citat. Ca satul meu nu putea fi asa cum l-am descris deoarece satul bunicilor lor nu era asa. Ceea ce am afirmat despre satul meu e real; lucrurile sint mentionate in monografia satului, din care reproduc citeva pagini. N-am spus ca situatia relativ buna a comunei mele s-ar datora unui partid politic. Ea s-a datorat efectiv harniciei oamenilor si priceperii si patriotismului conducerii locale si a intelectualilor din comuna.
Zilele acestea, am fost confruntati cu o alta situatie de dialog si manipulare; este vorba despre dialogul dintre presedintie si presa legat de cazul celor trei ziaristi rapiti in Irak. Si aici lucrurile au scirtiit putin. Dar chiar daca unii ziaristi au depasit unele limite care se impuneau intr-o astfel de situatie exceptionala, presedintele Basescu ar fi trebuit sa foloseasca un ton mai moderat pentru a-si manifesta nemultumirea, si mai ales fara epitete. Asa cum dinsul a vorbit despre un comentator mediocru sau despre ziaristi pe care inainte ii stima, la fel ziaristii vor putea vorbi despre un presedinte mediocru sau despre un presedinte cindva stimat. Tocmai pentru ca s-au pus atitea sperante in posibilitatea ca România sa apuce pe un drum bun, domnul Basescu ar trebui sa-si mai infrineze pornirile temperamentale. Lucru absolut necesar pentru realizarea angajamentului luat de a face functionale institutiile fundamentale ale statului si de a le pune in folosul tuturor, directie in care s-au facut deja unele lucruri. E adevarat ca situatia in care ne aflam este destul de critica. Dar de aici si pina la a crede ca soarta noastra atirna de un fir de par sau de mai multe fire strinse intr-o mesa e un drum lung.
La un drum lung totusi am pornit in ziua de 13; e un drum care ar putea redefini România ca patrie a românilor. Indolenta criminala a clasei politice, determinata de meschine interese personale sau de grup, a intirziat nepermis de mult intrarea noastra in familia europeana. Ceea ce va scumpi mult preturile aderarii si va determina sacrificii extrem de dureroase. Dar tocmai cei care se fac vinovati de aceasta intirziere se lauda azi ca ei ar fi artizanii acestui succes.
De fapt, votul care ne-a fost acordat e doar un inceput al drumului pe care ar trebui sa mergem. Si care ar putea ramine doar un inceput daca nu facem degraba curatenie in ograda noastra. Caci avem o multime de uscaturi de aruncat.
