Peisajul bucurestean s-a incetosat deodata. A fost o saptamina extrem de ciudata. Doua teme pareau sa domine lumea politica si mediatica. Una era admiterea României in UE. Se apropie 13 aprilie, cind Parlamentul European va vota daca România merita sau nu sa semneze, la 25 aprilie, Tratatul de Aderare. Pentru asta, guvernul s-a reunit simbata si apoi miercuri, inca o data, sub presedintia lui Traian Basescu, ca sa aprobe un plan de aparare a punctului nevralgic: justitia. Un alt subiect trebuia sa fie campania electorala pentru Primaria Capitalei, post pentru care ai nevoie de mai multe voturi decit pentru a fi senator sau deputat. Videanu si Vanghelie au trecut de la starea de noncombat, la cea de confruntare dura pe ultima suta de metri. Totusi, nimic nu a dezmortit interesul bucuresteanului, plictisit de atitea confruntari din ultimele luni. Plus ca a fost prima zi mai frumoasa si a putut, cu prudenta, iesi la iarba verde sau sa isi faca, in postul Pastelui, crestineste, curatenia de primavara. Degeaba, cite o televiziune s-a zbuciumat, facind pe vioaia, cu „breaking news“, cu transmisii in direct, agitind in stil utecist masele… Bucuresteanul indiferent a ramas binisor pe la casa lui. In plus, votantii lui Videanu au trait cu impresia ca omul lor cistiga fara probleme. Iar cei ai lui Vanghelie ca pierde oricum. Asa ca, pina la urma, circa 25% de cetateni constiinciosi au fost totusi sa voteze. Bravo lor! Un alt subiect de prima pagina, care ar fi facut cariera altadata, a fost cel al scumpirilor lansate la 1 aprilie. E de tras. Banii pe care trebuie sa ii dam in plus sint destui. Dar presa nu a vibrat. Poate cind socul se va resimti prin buzunare, atunci se va scrie mai mult. Nu mai zic de noul regim al medicamentelor compensate. Si el in suferinta.
Motivul pentru care atitea subiecte interesante au fost obscurizate este stiut. Trei jurnalisti români au fost luati ostatici in Irak. Situatie inedita pentru România, care a fost ferita de asemenea crize. Traian Basescu a facut o vizita soldatilor români din zona si, coincidenta sau nu, jurnalistii români au fost kiddnapati. Exista si alta explicatie, nepolitizata. Jurnalistii ar fi fost rapiti de tilhari care vor sa faca bani multi dintr-o lovitura. Pe acest scenariu s-a brodat si ideea ca cercuri de afaceri de la Bucuresti sint amestecate intr-o combinatie malefica. Saptamina asta vom afla mai multe. Deocamdata, este tacere multa. Asta face sa apara toate speculatiile. In week-end, zeci de jurnalisti trimisi de televiziuni cu camerele de luat vederi, de directorii de ziare, si posturi de radio au asteptat degeaba la Aeroportul Otopeni sa apara cei trei – „eliberati din miinile rapitorilor“ si adusi acasa. De ce? Pentru ca un zvon a circulat prin Bucuresti: ca totul s-a rezolvat. Nimeni nu a verificat „informatia“. Teama de a nu pierde o asemenea stire i-a facut pe toti naivi. Evident, nu a venit nimeni. A fost poate o pacaleala de 1 aprilie, pe care autorul nu si-a asumat-o apoi, vazind ce efect supradimensionat a produs. Ar fi fost probabil linsat.
Simbata alta stire, de data asta veridica: Papa Ioan Paul al
II-lea a murit la Vatican, la virsta de 84 de ani. Dumnezeu sa il odihneasca. A fost cel mai mare om din ultima jumatate de secol. Pentru noi, cei din aceasta parte a lumii si a Europei, pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea are o semnificatie precisa. In anii ’40, Stalin a intrebat dispretuitor: „Cite divizii are Papa?“. Papa nu avea nici o divizie, dar era inarmat cu cuvintul Domnului. Alegerea cardinalului polonez Karol Wojtyla, la 16 octombrie 1978, ca Papa, a insemnat inceputul sfirsitului pentru Kremlin si satelitii lui. Din acea zi, nimeni pe pamint nu a facut atit de mult ca Ioan Paul al II-lea pentru demolarea regimurilor comuniste. Trecem printr-un moment extrem de dificil prin disparitia sa. O epoca se termina aici. Secolul al XXl-lea abia incepe.
