Desemnarea lui Dan Marian Vanghelie drept candidat al PSD la scrutinul pentru primaria Capitalei a provocat stupoare in breasla ziarelor zise si centrale. Stupoarea e o stare emotionala. Una dintre cele mai nepotrivite stari pentru inteligenta. Scurta si intensa, ea loveste complet personalitatea, blocindu-i luciditatea. In loc sa purceada la analiza faptului intimplat pe neasteptate, personalitatea scoate oftaturi. Asa cum vitelul din zicala cu poarta noua scoate mugete.
Sub influenta naprasnica a stupefactiei nimeni nu si-a pus o intrebare simpla: cum s-a petrecut tarasenia cu desemnarea? Nimeni nu si-a pus aceasta intrebare, deoarece toata lumea a luat de buna vaicareala PSD ca nu se gaseste nimeni sa se confrunte cu alesul Aliantei. Cu mult inainte de numirea lui Vanghelie, liderii partidului s-au intrecut in declaratii potrivit carora PSD n-are nici o sansa in Bucuresti. Fapt unic in istoria bataliilor electorale aceasta prestatie. Indiferent de ce spun calculele hirtiei, nici un politician n-are voie la asemenea afirmatii. Figuratia biruitorului e obligatorie. A urmat apoi ceea ce s-ar numi fugarirea lui Sorin Oprescu prin tara si prin lume pentru a-l obliga sa candideze. Ziarele au dat peste margini de stiri (din surse!) despre refuzul liderilor PSD de a se angaja intr-o confruntare cu Adriean Videanu. Si asta o ciudatenie. Indiferent de rezultat, un om politic n-are cum sa refuze o campanie electorala. Mai intii deoarece isi poate spune ca minunile nu sint excluse. Apoi pentru ca insasi competitia ii da vizibilitate. Si daca tot se spune ca PSD n-are nici o sansa, orice politician ar socoti ca un rezultat cit de cit acatarii ar trece drept o victorie. Culmea vaicarelilor a fost atinsa in chiar ziua desemnarii lui Vanghelie, cind insusi Dan Ioan Popescu a infatisat sondajul din care rezulta ca PSD si candidatul sau n-au nici o sansa.
Asemenea bizarerii au nevoie de o explicatie. Una ar fi cea la indemina tuturor. PSD e intr-o degringolada fara precedent in istoria postdecembrista. Desi fata de 1996 a obtinut un rezultat remarcabil (a cistigat parlamentarele), iar Adrian Nastase a pierdut la limita, PSD pare a suferi de un virus al autodistrugerii.
O alta explicatie ar fi insa cea potrivit careia PSD joaca teatru. Autosubaprecierea poate fi o tactica de drogare a actualei puteri. Care putere, stiindu-se lipsita de concurent pe scena politica, se harniceste la prostii.
Oricit de indrazneata, explicatia nu poate fi scoasa din ecuatie. Si daca ea e adevarata, atunci desemnarea lui Dan Marian Vanghelie nu e deloc „o gluma buna“, cum sustine Emil Boc, cel mai cazut politician in cap al momentului.
Dan Marian Vanghelie are toate datele daca nu de a cistiga, macar de a produce o uriasa paguba electorala Aliantei. Dat ca invins din start, el va repurta o victorie daca va intra in al doilea tur.
Lucru mult mai important, Dan Marian Vanghelie va dezvalui toate afacerile lui Traian Basescu ca primar. Are de parte sa avantajul de a trece drept mascarici.
Nu erau, oare, bufoni cei carora li se ingaduia sa spuna adevarul?
