O petarda azvârlita, fie din neglijenta, fie deliberat, de seful Serviciului Român de Informatii la un talk-show de la Realitatea TV (pentru a nu-l jigni pe domnul Timofte având dubii in legatura cu inteligenta sa, prefer sa cred ca a facut-o deliberat) a isterizat, cumva, si opinia publica, si presa, saptamâna trecuta. D-l Timofte a afirmat ca detine „informatii secventiale“, cum le-a numit el, potrivit carora „structuri implicate in acte de coruptie“ ar fi dispuse sa angajeze criminali platiti pentru a comite atentate impotriva noului presedinte al tarii, Traian Basescu. Efectele „exploziei“ n-au intârziat sa apara. S-a incins un fel de bursa a speculatiilor. „Cine ar avea interesul sa-l asasineze pe Basescu?“ titra un ziar, in vreme ce altele se intrebau cât de serioasa e „dezvaluirea“ d-lui Timofte; acelasi Timofte care declara in 2003 ca un serviciu de informatii este cu atât mai eficient, cu cât nimic din ceea ce face nu devine public.
Intâmplator, tocmai rasfoisem o istorie a Greciei antice de unde aflasem ca primul „serviciu de protectie si paza“ a fost cel de care s-a servit Pisistrate pentru a pune capat democratiei instaurate de inteleptul Solon. Omul a strigat in areopag ca inamicii democratiei i-au pus gând rau, ca voiau sa-l omoare. Ridicându-si toga, le-a aratat atenienilor o rana despre care nu se stie cine i-a facut-o. Si le-a cerut sa-i aprobe o garda de cincizeci de barbati inarmati cu ciomege. Solon s-a opus, dar s-a opus in zadar. Si, vazându-se neascultat, s-a dus acasa, agatând de usa armele si scutul pentru a arata ca se retragea din politica. In loc de cincizeci de „paznici“, Pisistrate a angajat patru sute, dupa care a proclamat dictatura.
Situatia, la noi, este acum una pe dos. Democratia ar fi amenintata de mafioti care ar atenta la viata presedintelui Basescu. Iar d-l Timofte se ofera sa joace un rol invers decât cel jucat de „serviciul de paza si protectie“ al lui Pisistrate. Sa faca orice pentru a apara democratia. Ceea ce nu inlatura, insa, unele nedumeriri. De ce vor fi intrat in alarma, oare, „structurile implicate in acte de coruptie“? La drept vorbind, lupta cu marea coruptie nici n-a inceput cu adevarat. Deocamdata, l-am vazut cu catuse pe fostul baron PSD de Gorj, Nicolae Mischie, si au inceput niste cercetari la RAFO Onesti. Asistam, deci, abia la un soi de uvertura a anticoruptiei. Apoi, nici SRI, nici alte servicii, cum e cel care a provocat recent scandalul ascultarii unor telefoane din presa, nu sufla o vorba despre un „secret al lui Polichinelle“. Multa lume presupune, si nu presupune intâmplator, ca retelele mafiote au proliferat si si-au putut face de cap deoarece au fost „ocrotite“ de persoane din Politie si din servicii a caror misiune era sa le combata. Faptul ca d-l Timofte a evitat orice aluzie la asta n-a fost de natura sa descurajeze suspiciunile.
Sa revin la Pisistrate. Am o vaga banuiala ca, daca ar cunoaste istorie antica, lui Traian Basescu nu i-ar displacea sa fie asemanat cu urmasul lui Solon. Mai ales ca are câteva din calitatile lui. Pisistrate era un excelent demagog. Avea ceea ce numim azi „charisma“ si stia sa-si condimenteze discursul cu expresii picante. Putini reuseau sa-i faca fata in confruntari. Pe deasupra, nu era omul care sa se recunoasca invins. Nu l-ar deranja, cred, nici faptul ca Pisistrate era un „tiran“, daca i s-ar explica, intre altele, ca termenul avea alt inteles in acea vreme, iar Pisistrate, in loc sa profite de putere, s-a supus regulilor democratice.
Asemanarea s-ar bloca, insa, intr-un punct. Prima grija a „tiranului“ Pisistrate dupa ce a venit la putere a fost sa instituie o comisie pentru strângerea si punerea in ordine a fragmentelor din „Iliada“ si „Odiseea“ care circulau, cum le lasase Homer, doar pe cale orala. Or, cultura nu intra, se pare, printre grijile d-lui Basescu. Dovada si „stilul“ in care l-a „extras“ pe Augustin Buzura de la conducerea Institutului Cultural Român.
