Nu numai eternul oportunism romanesc

De Anul Nou, televiziunile pamintene s-au intrecut in a dezvalui minutios felul in care s-au dat in stamba sarbatoreasca noii guvernanti. Ministri, neveste si soacre de ministri, odrasle si pensionari au fost surprinsi de camerele de luat vederi in exercitiul spritului si al sarmalei aducatoare de calorii. Fostii guvernanti, de la Adrian Nastase pina la Miron Mitrea, nici n-au fost pomeniti macar.

Din aceasta situatie, ziarele au tras o concluzie: oportunismul romanesc ramine etern, desi regimurile politice se schimba.

Nu pun la indoiala adevarul acestei concluzii. Ea a putut fi trasa si dupa 1944, si dupa 1989, si dupa 1996, si dupa 2000. Nu e vorba atit de oportunismul tuturor romanilor, cit de oportunismul a ceea ce Eminescu numea clasa superpusa, clasa care traieste din datul cu gura si nu din datul cu bratele. Muncitorul si taranul n-au cum fi oportunisti, deoarece depind aproape exclusiv de truda lor zilnica. Nici un nou stapin nu le poate face vreun favor. In acest context, rapida orientare a televiziunilor catre noii stapini si uitarea fostilor nu trebuie sa ne mire. Lucratorii acestor institutii beneficiaza de glorie sau bani peste nivelul lor de inzestrare. Daca nu se adapteaza rapid la conjuncturi risca sa fie inlocuiti de patroni cu alti analfabeti din armata care asteapta pe la usi.

Nu cred insa ca din afacerea cintarilor de Revelion trebuie trasa doar concluzia vizind oportunismul romanesc. Mai sint si alte explicatii ale diferentei de tratare intre Opozitie si Putere. E limpede astfel ca insistenta pe bairamul noilor guvernanti a raspuns si unei nevoi a publicului telespectator. Guvernul Tariceanu si presedintia Basescu au adus in prim-plan persoane despre a caror viata nu s-a stiut aproape nimic pina acum. Nimic surprinzator in faptul ca telespectatorii au vrut sa vada in primul rind cum si-au petrecut ei Revelionul. Pe fostii demnitari, acum in opozitie, i-au vazut prea mult in ultimii patru ani. Actualii guvernanti au fost insa persoane publice si anterior lui 2004. De ce n-au fost ei cultivati de televiziuni? Nu doar pentru ca in Romania tranzactionista posturile de televiziune sint prea mult dependente de stat, ci pentru ca la noi opozitia nu reprezinta inca o institutie. In Occidentul exemplar, membrii opozitiei se bucura de un statut mediatic asemanator membrilor puterii. Sint convocati sa-si spuna parerea despre mai toate deciziile guvernamentale si prezidentiale, sint iscoditi in viata lor personala. Se cunosc in Occident numeroase cazuri in care unii membri ai opozitiei beneficiaza de o autoritate si o notorietate mai mari decit a multor componenti ai puterii. Daca in Romania postdecembrista s-ar fi petrecut lucrurile ca-n Occident, interesul telespectatorilor pentru a sti cit mai multe despre noii demnitari n-ar mai fi fost atit de mare. Televiziunile ar fi tratat in mod egal actuala putere si actuala opozitie. Iar ziarele n-ar mai fi avut prilejul sa se tinguie pe marginea eternului oportunism autohton!