16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Teapa lui Staicu

Incredibilul s-a produs in decembrie, dupa ultima restanta a turului: Universitatea, dupa 41 de ani de fotbal in prima liga romaneasca, a ajuns „lanterna rosie a campionatului“. Cu alte cuvinte, Stiinta a ajuns o rusine a fotbalului romanesc, desi in urma cu doua decenii oltenii faceau furori in Europa. „Mai lasati-ne in pace cu Craiova Maxima! Pina cind vom trai numai din amintiri?“, cam asa mi-a replicat zilele trecute o persoana din conducerea actuala a Universitatii. Dintr-un anumit punct de vedere, are dreptate. De ce sa mai scriem de performantele lui Balaci si compania cind putem sa traim din „amintirile“ de acum, adica sa ne multumim cu trei victorii in 15 meciuri de campionat?!

Din sezonul ’95/’96, cind Universitatea s-a clasat pe locul patru, doar in editia trecuta oltenii au mai fost aproape de podium, situindu-se pe locul patru si fiind declarati campioni ai provinciei. In rest? Acelasi scenariu, acelasi obiectiv, adica lupta pentru evitarea retrogradarii. Cei implicati in destinul acestei iubite echipe dau vina unul pe altul, dar este clar ca jucatorii noi adusi in vara trecuta au demonstrat, logic, lipsa de omogenitate si au fost bulversati de situatiile tensionate de pe Unirii 86.

Staicu a lasat sa se inteleaga ca antrenorul Rednic i-ar fi produs cea mai mare teapa a acestei editii de campionat, dupa ce in returul sezonului trecut spusese ca Rednic este cel mai bun antrenor al Universitatii de cind este el finantator! Nu vreau sa iau apararea nimanui, dar opinez ca teapa acestui tur de campionat nu poate fi numita numai Rednic, deoarece el nu a facut totul de capul lui. Teapa lui Dinel Staicu poate fi bugetul lui pentru achizitii. „Puriul“ a gresit atunci cind pe lista disponibilizatilor i-a nominalizat pe Bolohan sau Miclea, dar a solicitat alte nume de fotbalisti, nu de jucatori de fotbal, precum Cosmin Pascovici, Narcis Raducan sau Lucian Marinescu.

Din varii motive, acestia nu au ajuns sa semneze cu Universitatea, iar apoi altii – Paduret, Gane, Rubenilson – au fost prea usor lasati sa paraseasca Bania. Patronul echipei, presedintele clubului nu au avut nici un cuvint de spus? Acum, in loc sa fim preocupati de achizitii de marca, ne zbatem sa-l vindem pe Plesan! Probabil ca, pina la vara, cind va demara editia de campionat 2005/2006, vom ramine doar cu Banica, Ilie Iordache, Claudiu Tudor s.a. Cu alte cuvinte, viitorul suna mai rau decit prezentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS