Aparitia in presa a transcrierii sedintelor la nivelul conducerii PSD a impins pe multi locuitori ai presei noastre in pacatul meditatiei. Am citit in unele locuri rinduri melancolice despre mizeria politicianismului, rinduri des intrerupte de mirari retorice. In alte locuri am dat peste denuntari vehemente ale „caracterului nedemocratic“ PSD-ist, dezvaluit de aceste stenograme, argumente suplimentare – jurau semnatarii – pentru ca Alianta D.A. sa vina la putere.
Am parcurs si eu, in limita puterilor omenesti, o parte din volumul balzacian al acestor documente. A trage concluzii filozofice sau social-politice din exploatarea lor mi se pare riscant. Stenogramelor nu le-a fost recunoscuta autenticitatea din partea conducerii PSD. E posibil ca ele sa fie adevarate, scoase din seif pentru adversarii PSD de cineva din interior, care a si garantat autenticitatea. Ca analist si ca istoric, trebuie sa astept asumarea de catre organul emitent, ca sa-i spun asa. Fireste, documentele pot fi folosite si in scopuri electorale, cum, de altfel, s-a si intimplat. In astfel de cazuri, nu se pune insa problema de a sti daca sint sau nu adevarate. Campania electorala e un fel de razboi, si vorba aia: La razboi, ca la razboi!
Cu precizarea ca nu le vom lua decit presupuse stenograme, documentele nu m-au socat ca pe altii. Asta deoarece, spre deosebire de altii, am citit multe alte stenograme, jurnale, memorii din istoria politica a Romaniei. Si in toate deceniile si in toate partidele am dat peste diferenta clara, categorica intre prestatia politica a politicianului, a partidului si realitatea discutiilor din conclavurile sefilor. A te uimi ca la Delegatia Permanenta se puneau la cale lovituri si contralovituri, raspunsuri la provocari, ba chiar si capcane intinse adversarilor din politica si din presa, inseamna ori ca esti analfabet intr-ale istoriei, ori ca esti agent electoral de doi bani. De altfel, nu cred c-ar trebui sa ne facem iluzii asupra discutiilor secrete din reuniunile altor formatiuni politice romanesti. Sa fim siguri ca nici acolo nu se discuta cum sa mearga la manastire liderii si nici cum sa-si pastreze virginitatea morala activistii. Se discuta, ca si la PSD, cum pot fi lucrati adversarii.
Din acest punct de vedere ramine amuzanta tentativa unor rataciti ai condeiului, de a vorbi de un Watergate roman. Impactul electoral al acestor dezvaluiri e zero. Mai intii, pentru ca marele public nu poate fi influentat de texte care au peste 15 rinduri de tipar. Marele public n-are timp sa parcurga zeci de pagini pentru a trage o concluzie de vot. Impactul electoral presupune: concizie, limpezime a mesajului, absenta nuantelor. De aceea, in campaniile profesioniste, competitorii vorbesc in sloganuri si nu in limbajul poetic. Apoi, intre imaginea publica a PSD si imaginea din stenograme nu-i prea mare diferenta. Ca si cei de la PSD sint „banditi“ e deja o axioma. Asa cum am mai scris, nici liderii PSD nu se mai zbat sa spulbere imaginea asta. Se zbat, in schimb, sa demonstreze electoratului ca sint „banditi“, dar ca sint si buni „administratori ai tarii“.
Discutiile nu aduc nimic nou in planul imaginii publice a PSD. Ba chiar, daca ne gindim la interesul de a dovedi preocuparea pentru organizare, pentru tinere sub control, stenogramele intaresc aceasta imagine.
Daca nu sint rezultatul unei tradari, stenogramele sint o diversiune electorala a PSD.
