21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

BRUTUS SI POPEYE

Fara indoiala, campania electorala va fi cutremuratoare! Intr-adevar, cum a inceput campania, cum s-a si cutremurat pamintul! Asta din cauza animatiei deosebite.

Si chiar multe lucruri par desprinse din desene animate. Ca de pilda luptele crincene dintre Popeye si Brutus. Numai ca aceste lupte nu se dau pentru cucerirea farmecelor eternei si fascinantei Oliva, ci numai pentru cucerirea spatiului ei locativ, Palatul Cotroceni. Si lupta este crincena caci cel care va pierde si-a asigurat-o pe Oliva, dar cu litera „c“ asezata inaintea numelui.

La inceput, cei doi protagonisti si-au mobilizat partizanii. Ai lui Brutus nici n-au avut toti locuri in sala, asa ca unii au fost nevoiti sa se urce in palmieri. „Dragi colegi si prieteni! „(Brutus, Brutus!)“ So pe ei! „Cu Brutus in frunte, vom avea victorii multe!)“ O sa-i rup urechile lui Popeye sau altceva“ (Ciomu, Ciomu!) Apoi Brutus l-a pupat pe Vanghelie. (Spune-mi ce pupi ca sa-ti spun cine esti!)

In cealalta parte, in sala unde s-au adunat partizanii lui Popeye, era o liniste de nu se auzea nici Musca (Mona). A aparut batrinul lup de mare, cu parul fluturind in briza ce sufla de la Cotroceni, cu privirea agera ce strabatea pina in indepartata Franta, pina la tainul primului ei ministru. Naviga cu indrazneala pe apele involburate ale politicii, ca si cind ar conduce o flota, flota care insa este la murat in dosarele PNA, de unde insa e scoasa din cind in cind, la nevoie, in semn de suprema amenintare. „O sa-l bat la poponel pe obraznicul de Brutus!“ (Poponel, poponel!). Brutus a spus ca-l ia de urechi, nu de par sau de pleoape. E drept ca apoi s-a cait, reprosin-du-i lui Popeye ca are urechi prea mici; la care acesta a ripostat ca are altceva mare. Ceea ce ar trebui dovedit. (Evident, cind Popeye a spus ca are altceva mare s-a referit la minte, caci altfel Ciomu fereste!)

Evident, Oliva a fost incintata de aceste dialoguri academice. Totusi, de Brutus se simte tot mai aproape. L-a insotit la multe manifestari publice, unde a constatat ceva curios. De fiecare data se impiedica si era cit pe-aci sa cada.

Si-a dat seama ca se impiedica de ceva; intr-adevar, calca pe Constitutie. Dar Oliva mai are o problema. Cind oficialitati occidentale criticau dur coruptia si lipsa de fermitate a partidului de guvernamint in combaterea ei, Oliva si Brutus au ripostat ca nu primim lectii de la Apus. Acum, cind s-a afirmat ca exista voci oficiale care cer mentinerea actualei conduceri politice, acceptam sa primim lectii de la Apus?

Acum, ca ambii protagonisti au inceput sa oboseasca, ne-am astepta sa se manince spanac, dar se pare ca in lumea politica se maninca altceva.

Protagonistii se intrec in promisiuni. Brutus promite Cornul Abundentei. In plus, continuitate si stabilitate. Adica se va continua cu spagile si cu saracia. Coruptii vor ramine aceiasi; sint de-ai nostri, dintre noi, pentru ei. Le cunoastem pretentiile asa ca va fi usor sa negociem cu ei. In plus, sintem sprijiniti de Apus fiindca mai avem multe autostrazi de construit.

Dincolo, Popeye vine cu propuneri antiromanesti si antipatriotice. Cica o sa-i puna pe toti la munca si o sa-i termine pe parlamentarii care nu vin la sedinte! Sa i-o spuna lui Mutu, ca tot e drogat si crede orice. Ba, s-a mai apucat sa atace si problema homosexualilor; adevarata problema a romanilor e totusi la burtica, nu mai jos de ea.

In faza urmatoare a ostilitatilor se va trece la ascendenti si descendenti. Incalzirea s-a facut cu bunica, mama si alte neamuri ale lui Brutus. Urmeaza sa aflam ca Popeye e nepotul lui Ion Besoiu si varul lui Marin Fasolaru. Iar Popeye va riposta, mai ales ca Brutus

l-a lovit cu un sul de ziare in cap, sul format din Evenimentul Zilei si Romania Libera. Brutus spune ca el n-are nici o vina. De vina sint niste ursi care au preferat sa devina ursi gunoieri la Brasov, in loc sa se lase impuscati de niste nemti.

Si asta e doar inceputul; asa ca va pot spune:

FINE DEL PRIMO TEMPO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS