Inca un examen pierdut

Campania electorala dinaintea primului tur al „localelor“ a fost de o plictiseala ucigatoare. Marturisesc ca n-am rezistat pana la capat la nici o dezbatere. Nici macar la cea in care s-au infruntat Mircea Geoana si Traian Basescu. Prea multe promisiuni demagogice, prea multe vorbe goale care-mi aminteau obiceiul maimutelor de a arunca miezul bananei si de a agita cojile. M-am lamurit, o data in plus, ca ne lipseste nu numai arta conversatiei. Lacuna explicabila, caci n-avem in urma noastra, ca francezii, traditia saloanelor. Ne lipsesc polemistii, capabili sa faca scrima intelectuala din infruntarea de idei.

In afara de plictiseala, campania dinaintea primului tur n-a ridicat alte probleme. Si putea da impresia ca, macar dintr-un punct de vedere, democratia noastra s-a civilizat, lasand in urma isteriile anilor ’90, cand prevala pofta de a extermina adversarul sau de a-l umple cu laturi. Am vazut, la „dezbateri“, multe scaune goale, nu si candidati veniti cu parul pentru a le da la cap adversarilor. La urma urmei, si plictiseala face parte din civilizatie, mi-am spus. In plus. ea nu ne jigneste. Daca n-avem chef sa ne plictisim, suntem liberi sa folosim telecomanda, cautand altceva.

In turul al doilea, insa, s-au schimbat, violent, si tonul, si mijloacele. Si am asistat, probabil, la cea mai murdara campanie electorala din perioada post-decembrista. Nu-mi amintesc sa fi fost vreodata martor la atata dispret pentru bietul alegator, pus pe o treapta mult inferioara „cetateanului turmentat“ din „O scrisoare pierduta“, de vreme ce „candidatii“ si „strategii“ lor s-au gandit ca prin minciuni grosolane, aiuritoare, si prin dejectii vor obtine voturi. S-a mers pana la incaierari ale suporterilor intr-o „dezbatere televizata“. Cele doua tabere, una pro-Ontanu, alta pro-Boagiu (care-si disputau primaria sectorului 2 din Capitala), au sarit la bataie si s-au scuipat una pe alta, obligandu-l pe moderator sa intrerupa emisiunea. Nu mai vorbesc de calomniile care au circulat, oral si scris, dezvaluind resurse nebanuite de mitocanie si de mizerie morala.

Nu stiu daca prin alte parti se intampla la fel. Daca se intampla la fel (sau aproape), inseamna ca e ceva in neregula in mecanismul democratiei. Daca nu se intampla la fel, inseamna ca noi ne gasim in preistoria democratiei. Si ca ar fi cazul sa vedem ce cauze, tinand de psihologia noastra sau de nivelul civilizatiei de la noi, explica usurinta de a cobori la un nivel pe care nu-l pot numi nici mahalagesc, deoarece as calomnia mahalaua. Pentru mine, ca alegator, intervalul dintre primul tur si al doilea tur al „localelor“ – interval toxic la modul propriu, de natura sa faca aerul irespirabil – a reprezentat un dublu esec. Pe de o parte, un esec al iluziei ca disputele politice s-au civilizat. Pe de alta parte, un esec al iluziei ca, macar la alegeri, suntem respectati. In teorie, alegerile sunt o cursa in care castiga cel mai bun, cel mai inteligent sau cel mai onest. In practica, asta se intampla numai cand – si acolo unde – alegatorii nu se lasa pacaliti. Si n-am deloc siguranta ca murdariile din ultimele saptamani n-au avut si efecte perverse. Negustoria din spatele scenei, in tranzactiile pentru castigarea majoritatii in consiliile judetene, mi-a intarit si mai mult convingerea ca aceste alegeri au reprezentat un nou examen pierdut al democratiei autohtone. Singurul criteriu care a functionat, se pare, in aceasta negustorie, a fost buzunarul personal. Care a fost „de dreapta“ sau „de stanga“, dupa imprejurari.