O minune imposibila

Analizind retrospectiv destinul sau si cel al Partidului National Liberal, Gheorghe Tatarescu scria ca in vara lui 1926, dupa alegerile locale, a sustinut ca liberalii sa se retraga de la Putere pentru a lasa locul Partidului National Taranesc aflat in Opozitie. Solutia sa se baza pe un rationament politic:

„… mentinerea intr-o opozitie indelungata a Partidului National Taranesc nu putea decit sa amplifice fortele acestui partid in asa masura incit ar fi putut la un moment dat sa constituie o primejdie. Aducerea lui la Guvern, dimpotriva, ar fi insemnat uzura lui si deci slabirea lui, ar fi insemnat reducerea la proportii reale a valorii electorale a acestui partid“.

Aceste rinduri, scrise de marele om politic in celula nr. 9 din arestul Securitatii, parte dintr-un Memoriu incheiat si semnat la 20 iulie 1951, dezvaluie un truc la mare cautare printre liberalii lui Ion I.C. Bratianu mai intii si ai lui Ionel Bratianu, mai apoi. Cel de a se retrage de la guvernare pentru a-si lasa adversarii sa administreze tara intr-un moment in care ei simteau ca risca efectele erodarii fatale, dar si ca formatiunile din Opozitie nu erau suficient de tari pentru a supravietui dupa cistigarea alegerilor.

Trucul a ramas proprietatea exclusiva a PNL-ului interbelic. Proprietatea unui partid deosebit de constient de forta pe care o reprezenta. N-a putut fi preluat de alte partide in anii interbelici. Asta pentru ca, repet, un asemenea joc si-l poate permite doar un partid cu o forta iesita din comun.

Nu intimplator ne-am referit la momentul 1926, asa cum il vedea Gheorghe Tatarescu in 1951. Vara lui 2004 e din anumite puncte de vedere asemanatoare cu cea de acum aproape 80 de ani. Ca si in vara respectiva, avem la Putere un partid care domina zdrobitor scena politica a tarii. Ca si atunci, avem o Opozitie aproape isterica la gindul ca nu poate disloca formatiunea de la Putere. Desi momentele sint intrucitva asemanatoare, e de domeniul visurilor proaste sa credem ca PSD ar putea apela la trucul invocat de Gheorghe Tatarescu. Chiar daca Adrian Nastase se poate compara cu fostul premier al Majestatii Sale Carol al II-lea in materie de abilitate. Lupta pentru existenta politica e prea crincena in anii postdecembristi pentru ca un partid sa-si ingaduie retrageri benevole de la Putere. In plus, in tranzitia de la socialism la capitalism, dependenta afacerilor fata de Putere e atit de mare, incit chiar daca Adrian Nastase ar vrea, sedus de inteligenta jocului, ceilalti camarazi de conducere, oamenii de afaceri constituind clientela politica a PSD, nu l-ar lasa nici in ruptul capului.

O alta deosebire tine de faptul ca intre Puterea de atunci si Opozitia de atunci nu era o atit de mare diferenta de forta. Liberalii isi ingaduiau sa-i lase pe taranisti sa ajunga la putere stiind ca acestia alcatuiau un partid de sine statator. In vara lui 2004 nu putem vorbi de un partid de Opozitie suficient de puternic incit sa poata birui de unul singur. Drept urmare, PSD n-ar cistiga nimic din retragerea benevola. La guvernare ar ajunge o puzderie de partide. Pentru nici unul dintre ele nu s-ar pune problema unei treceri ulterior in Opozitie. Ca si PNTCD dupa 2000, toate au sanse sa dispara de pe scena politica. Astfel ca anul acesta minunile sint imposibile. Pentru ca doar minunea retragerii PSD de bunavoie ar aduce la guvernare actuala opozitie.