Nunta in cer

In saptamina cind campania pentru referendum batea toate recordurile – si mai are de urcat – ne cade pe cap scandalul cu maritisul fetei regelui Cioaba. Nu e chiar o intimplare, un ghinion sau o coincidenta, cum ar parea la prima vedere. Constitutia reprezinta segmentul societatii romanesti care doreste integrarea in Europa. In lumea civilizata. Sint oameni care sint contemporani cu epoca lor, cu timpul in care traiesc. Ei traiesc chiar in 2003, calendaristic. Se afla in secolul al XXl-lea. Indiferent de ideologii, de optiuni, de stinga sau de dreapta, liberali sau social- democrati. Sint destui oameni care considera ca nu putem ramine in afara Europei si sa privim spre trecut. Sa stam pe santurile patriei si sa ridem de fraierii care trec in Mercedesuri, in tiruri, spre departari, la treburile lor, cu care noi nu avem nici o legatura. Ei vor merge la referendum si vor spune da Constitutiei. Sint altii insa care habar nu au ca traiesc in Europa, ca sintem in secolul al XXl-lea. Insi care nu au iesit o viata din satul lor. Ei traiesc arhaic, intr-un ev mediu nesfirsit. Ei nu sint numai tigani. Sint si romani, si de toate etniile. Traiesc izolati, eventual la marginea unui drum provincial, care duce intr-o gara departata. Sint asemenea vestigii si in marile orase, la periferii. Este un mod de viata de demult, care nu a fost dezradacinat nici de reformele burgheze de pina in 1948, nici de dictatura comunista de pina in ‘89. Sint, altfel spus, mai multe Romanii, mai multe falii de timp. Unii sint in 2003, altii inca nu s-au desprins de lumea veche.

Constitutia vine sa aduca la zi o societate care se arata reticenta fata de tranzitie, de procesele de modernizare. O lume a obiceiurilor tribale, a analfabetismului, a cutumelor si traditiilor de tot felul. O lume care nu vrea sa dispara. Nunta acestei fete cu un nume frumos, Ana Maria, dezvirginarea ei la 12 ani, cu un ceremonial barbar. Apoi ritualul darurilor si harmalaia stirnita in jurul nuntii. Fastul kitsch, politia care opreste circulatia pentru trecerea convoiului de caldarari ai caraghiosului „rege“ Cioaba au reprezentat un spectacol de zile mari. Apoi televiziunile si presa, napustindu-se peste nunta asta ca si cum ar fi reizbucnit razboiul in Irak. Mai mult spatiu a avut in mass-media romanesti nunta tiganeasca decit groaznicul atentat de la Haifa. Pitorescul ne-a luat mintile tuturor. Audientele inregistrate de programele TV cu acest subiect ne arata ca inca sintem captivati de lucruri periferice, de barbarie, de scene tari. Trebuie, cred, sa ne decidem daca vrem sa traim in trecut, sa ne amintim de frumoasele vremuri cind rapeam frumoasa noastra din goana calului, sau vrem sa traim in epoca autostrazilor si computerelor. Nu prea merge sa le facem pe amindoua deodata. Ne despartim de trecut in lacrimi, se pare. Sau in hohote de ris? Oricum, imaginea cearsafului insingerat aratat nuntasilor a satisfacut milioane de romani plini de curiozitate morbida… Au lipsit aplauzele pentru acest numar de „teatru bulevardier“, de vodevil reusit… Nu stiu citi au vazut si drama.

Baroana Nicholson a fost responsabila cu dusul rece. Pina la mesajul ei, nimeni nu s-a simtit. Cuvintul-cheie aici a fost „barbarie“. Ceea ce si era, si baroana l-a rostit. Sa spunem ca autoritatile au avut totusi o reactie prompta. Timpul scurs de la mesajul venit de la Bruxelles pina la primele reactii oficiale a fost neobisnuit de scurt. Sa vedem daca urmeaza si masuri clare. Nu avem nevoie numai de vorbe. La Bucuresti, oficialii nostri au invatat sa vorbeasca limba de lemn a birocratiei occidentale. Nu le-a fost greu pentru ca stapineau pina de curind limba de lemn ante ’89. Asadar au invatat smecheriile, poantele, imita perfect aerul UE de pe acum. Bravos natiune, halal sa iti fie, macar prin unii dintre noi, mai vioi! Dar, dincolo de vorbele mestesugite, care arata ca originalul, de data asta e nevoie si de o decizie ferma. Va veni ea sau o sa raminem tot la declaratii, cum ne sta bine? Sau ne statea odata.