De ce se teme PSD

Ma intreb de cateva saptamani. De ce se teme PSD? De ce a trecut de la o aroganta tihnita, bazata pe convingerea ca nimeni nu-i va da branci de la putere, la o angoasa aflata, cumva, la limita panicii? Semnele de slabiciune si de neputinta pe care le oferea Opozitia de aproape trei ani erau privite de parlamentarii pesedisti cu un amestec de dispret si de indulgenta, dispretuitoare si ea. Si, brusc, de pe la sfarsitul verii, PSD a devenit nervos si mai putin sigur de sine.

Sa se fi speriat, oare, de alianta dintre liberali si democrati? Sa existe sondaje nedate publicitatii in care optiunile de vot ale romanilor arata altfel decat cele cunoscute de noi? Sau nesiguranta e mimata, o simpla manevra tactica? Vor fi fost luate in calcul nemultumirile populatiei, in crestere, si efectele iernii viitoare in agravarea lor?

Cum se vede, explicatiile pot fi multe. Dar, oricum, e limpede ca in PSD au aparut, reale sau jucate, primele indoieli dupa succesul de la alegerile trecute. Pana acum, PSD se comporta in parlament cu aerul ca hotara ce voia, fara sa se teama ca asta i-ar putea periclita in vreun fel sansele electorale. Scrutinul urmator era vazut ca simpla formalitate ce trebuia indeplinita.

Indoielile au aparut cand a prins cheag alianta dintre PNL si PD. Atunci, comunicatele si declaratiile provenite din Soseaua Kiseleff s-au inasprit. A fost scos de la naftalina numele compromis al Conventiei care a guvernat intre ’96 si 2000, fiind agitat ca un spectru. Alianta liberalo-democrata ar fi o CDR reciclata a devenit cuvantul de ordine in partidul celor „trei trandafiri“ si, oricate contraargumente au fost aduse pentru combaterea acestei teze, ea n-a fost abandonata. Dimpotriva, la adunarea alesilor locali, convocata de PSD, oficial, pentru a pregati referendumul asupra noii Constitutii, Adrian Nastase s-a lansat intr-o filipica furibunda contra aliantei care tocmai se nastea, cateva sute de metri mai departe. Filipica aceasta a surprins si prin ton, si prin vehementa. Si, dupa parerea multora, a avut un efect invers celui scontat. A transformat in eveniment major, de prim plan, o intelegere electorala dintre doua partide, care, altminteri, s-ar fi bucurat, probabil, de mai putina reclama. PSD s-a comportat in acea imprejurare ca un agent electoral al adversarilor! Ulterior, Adrian Nastase a pretins ca a vrut sa „injecteze“ mai multa adrenalina in partid, ca sa-l faca mai bataios in infruntarea electorala. Numai ca „doctorul“, cum s-a vazut la televizor, nu arata deloc linistit.

Dar, la urma urmei, de ce se teme PSD? Daca ne bazam pe sondajele cunoscute, nici liberalii, nici democratii nu ameninta, deocamdata, suprematia sa. Atunci, care ar putea fi pricina angoaselor?

Inclin sa cred ca explicatia tine de o logica simpla. Mintile mai lucide din PSD au inteles, pana la urma, un paradox care nu e valabil doar la noi, in tranzitie. Si anume ca alegerile nu sunt castigate de Opozitie, ci sunt pierdute de Putere. Vor fi inteles, de asemenea, ca adevaratul inamic al PSD este el insusi. Dovada scandalurile care se tin lant si lipsa de inteligenta cu care sunt gestionate. In aceste conditii, nu-i deloc exclus ca victoria in alegerile din 2004 (sau 2005) sa fie decisa, cum s-a intamplat si la alegerile din ’96, de voturile negative. Or, pana acum, voturile negative, bazate pe nemultumiri, nu prea aveau un debuseu care sa le inspire romanilor increderea ca e posibila o alternativa la guvernare. Asa se explica, probabil, si numarul mare de nehotarati semnalat de sondaje. Or, tocmai un debuseu pentru voturile negative ofera alianta dintre PNL si PD. Dovada ca 1+1 face uneori mai mult decat 2.