Neincrederea in politicieni

Petre Roman a lansat luni, intr-un cadru dorit solemn, Manifestul pentru drepturile cetatenilor in numele fundatiei Societatea Romana pentru Democratie.

Nu s-ar putea spune ca initiativa a fost prea bine primita pe scena noastra publica. Daca socotim si absenta unor reactii in clasa politica, am putea spune ca n-a fost primita deloc bine. Cum se explica asta? E o intrebare care trebuie insotita de o anume mirare, dat fiind ca actiunea e in sine salutara. Textul, de exemplu, pe care unele ziare l-au publicat in regim de publicitate, iar altele in regim ironic e foarte bun. E scris intr-un stil de manifest cetatenesc, mizind pe propozitiile scurte, usor de memorat si chiar usor de scandat, cu formulari ce-si doresc statut de maxime, gen: „Ceasul istoriei, ca si norocul, nu are mila“, „«Se poate si fara mine» are un raspuns categoric: «NU SE POATE»“.

Documentul pleaca de la o realitate dureroasa. In Romania ultimilor ani, politica s-a rupt tot mai mult de problemele cetatenilor. Raspunsul cetatenilor a fost bizar. In loc sa se mobilizeze in organizatii ale societatii civile pentru a trage la raspundere partidele, cetatenii au devenit tot mai dezinteresati de politica. Asta inseamna insa, din pacate, dezinteres fata de problemele care-i privesc direct, intre care se detaseaza cea privind gestionarea banilor publici. Plecind de la acest diagnostic, in care regasim o mai veche preocupare a omului de stinga care e Petre Roman, dar si teza eminesciana a „clasei superpuse“ traind pe spinarea tot mai firavei „clase lucratoare“, Manifestul cheama la o desteptare a spiritului cetatenesc, la o angajare a cetatenilor in batalia de cunoastere si respectare a drepturilor lor.

Argumente pentru o primire mai acatarii ne-ar oferi si personalitatea initiatorului. Petre Roman nu-i un oarecare pe scena tarii, nu-i un zurliu care vine sa ne agaseze cu o propunere de palarie antigravitationala si nici un politician la pensie cu nelinisti ca nu-si poate cheltui toata vioiciunea in cresterea nepoteilor. E o vedeta a vietii noastre publice, un om care si-a asigurat un loc in istoria Romaniei, un politician care mai poate face ceva in tara asta, tara care nu sufera de un exces de oameni cu experienta fostului prim-ministru. Judecind fie si din faptul ca orice face un personaj ca el e interesant, o mai buna primire ar fi fost de asteptat.

De ce nu s-a intimplat asa? Sa trecem peste antipatiile pe care le are Petre Roman in rindurile unor jurnalisti, antipatii stirnite si de orgoliul cunoscutului politician, orgoliu care nu da bine in troaca noastra balcanica. Sa luam in considerare doar reactiile care n-ar putea fi suspectate de ranchiuna. Asa cum se poate vedea din comentarii, fostul presedinte al PD n-a fost luat in serios in declaratia ca nu ascunde intentia de a rostui un partid politic. Cauza acestei suspiciuni trebuie cautata in experiente precum cea a lui Emil Constantinescu, care a sfirsit prin a face un partid dupa ce declarase ca nu va face, dar si in situatia lui Petre Roman in PD. Fostul presedinte n-a avut taria de a pleca dintr-un partid care nu-l mai reprezinta. In aceste conditii, actiunea sa a fost suspectata drept o tentativa vicleana de subminare a lui Traian Basescu. Drept o actiune de politician, asadar.

Primirea rece facuta Manifestului initiat de Petre Roman demonstreaza inca o data ca politicul e compromis rau de tot in ochii opiniei publice.