Impozitarea cu cota unica

Pentru a nu stiu cita oara constatam ca guvernantii Romaniei au idei, unele sint chiar bune, dar sint corigenti la marketing.

Impozitele pe salarii au aparut din nou la inceputul anilor ’90, dupa ce fusesera eliminate intr-un fel de sistemul socialist. Respectiv, pe la sfirsitul anilor ’70, daca imi aduc bine aminte, fiecare intreprindere platea un impozit pe fondul de salarii, iar angajatii nu erau de fapt platitori. Imediat dupa Revolutie, nevoia de bani a facut guvernarea sa reintroduca impozitele pe salarii si alte venituri. Acestea au crescut accelerat pina in anul 2001, ajungind la un nivel de neimaginat in Uniunea Europeana si nicaieri in lume. Impozitele si taxele pentru un salariu net de 400 de euro au atins, la sfirsitul anului 2001, peste 1.000 de euro. Cu alte cuvinte, firma platea mai mult statului decit salariatului. Ca urmare, colectarea acestor venituri s-a subtiat foarte mult, atit de mult incit Ministerul Finantelor a cerut succesiv guvernelor si parlamentului sa introduca pedepse penale pentru cei care nu platesc. Guvernele au aprobat, astfel ca sute de mii de patroni din sectorul privat si mii de directori din sectorul de stat au ajuns infractori potentiali. Peste cresterile aberante de taxe si impozite (taxele sint plati pentru servicii, iar impozitele sint plati fara servicii din partea incasatorului) s-au adaugat cresterile aiuritoare de penalitati, ajungindu-se ca la o datorie de 100 de lei sa acumulezi penalitati, majorari si dobinzi fiscale (foarte inventivi acesti finantisti!!) de 3-400 de lei intr-un singur an. In lumea privata s-a raspindit ideea ca, daca intirzii citeva luni cu plata taxelor si impozitelor, mai bine vinzi firma unui arab inexistent decit sa incerci sa o aduci pe linia de plutire. Si asta s-a intimplat cu sute de mii de firme. O ancheta recenta pe un esantion de 1.100 de firme listate in Registrul Comertului din Bucuresti a stabilit ca mai pot fi identificate numai 350 de firme din cele inregistrate. Peste 65 % din firmele listate in Registrul Comertului au disparut fara urma. Cu tot cu taxele si impozitele neplatite.

Celor care platesc le poti lua urma, le gasesti contul bancar, banca, sediul, codul fiscal. Dar celor care au disparut si au incetat sa mai plateasca nu le mai poti face nimic. Decit sa notezi in registrele de la minister ca au de plata sume din ce in ce mai mari.

Taxele si impozitele pe salarii atit de mari (nu numai cele care trebuie platite la administratia financiara, ci si cele care se platesc la CASS, CAS etc.) au fortat multi patroni sa gaseasca solutii alternative. Fortati de piata muncii (astazi nu mai poti sa angajezi in Bucuresti un specialist de IT sau de contabilitate sub 300 de euro net pe luna, plus beneficiile), patronii au cautat tot felul de solutii pentru scaderea taxelor de plata. Multe din solutiile gasite au fost aplicate in cooperare cu salariatul, care a acceptat sa aiba in cartea de munca salariul minim pe economie, iar in mina, de trei-patru ori mai mult. Cu salariati tineri poti sa faci asa ceva, nu-i intereseaza cuantumul pensiei, dar cu cei care se apropie de 50 de ani nu mai poti, pentru ca au nevoie de venituri tarifare mai mari pentru calculul pensiei.

Ce propune acum Ministerul Finantelor este sa reduca nivelul maxim de impozitare de la 40 % la 23 % si sa stabileasca o cota unica de impozitare pentru toti salariatii. Taxarea ar deveni mai simpla, iar patronii ar avea grija, cu siguranta, sa nu lase salariatii sa piarda prin aplicarea acestei cote. Oricum, ea este prea mare. 23% inseamna ca un salariat lucreaza trei luni pe an numai pentru stat, si noua luni pe an pentru el. Dar, oricum, este un progres fata de taxarea de 40 %. Daca aceasta masura ar fi cuplata cu reducerea penalitatilor, reducerea contributiilor la fondurile sociale si de sanatate, cresterea impozitelor pe dividende si cresterea TVA cu un singur punct, am putea avea o singura cota de impozitare in locul multelor si complicatelor sisteme de astazi. Oamenii ar sti ca dau 20% la pensie si sanatate, 20% la stat, iar patronii ca dau 20% la TVA si 20% la impozitul pe profit si pe dividende. Toate calculele ar fi mai simple, iar fiecare ar putea sa-si calculeze mai bine veniturile si obligatiile prezente si viitoare.

Felul in care guvernul a abordat problema ii determina pe multi sa creada ca toate acestea vor deveni in curind proiecte esuate.