14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSupraputeri ca niste muieri

Supraputeri ca niste muieri

In copilaria mea circula o vorba: „Intre doua nu te ploua!“. Iata ca avem acum ocazia – nefericita, de altfel – sa vedem ca intre doua te poate lovi taifunul de uiti de tine si, la o adica, te poate dobori in 49 de secunde. Cum a facut Mike Tyson week-end-ul asta cu alt puscarias. Romania chiar are ghinion. Intre USA&Co si Franta & Germania, eventual Rusia, e imposibil sa te imparti. Toate sint suficient de puternice ca sa ne faca greutati daca le-ar trece prin cap asa ceva. Cu totii avem interese mari. Depindem si de USA, si de Germania etc. E o tristete sa fii acceptat in echipa cistigatoare, iar ea sa se destrame tocmai cind tu bati la usa si cineva zice: „Intra!“ Sigur, NATO este intr-un proces de transformare care o face sa joace mai mult cartea politicului decit pe cea militara. Dar, oricit de politica ar deveni Organizatia Atlanticului de Nord, fara o sustinere militara puternica, nu va insemna nimic mai mult decit un cenaclu literar, o cafenea cu soldati batrini care isi amintesc de bataliile glorioase la care au participat pe vremuri.

Si iata ca intre partenerii separati de Ocean au aparut disensiuni grave. USA vrea sa intre in Irak, sa termine povestea lui Saddam Hussein. Franta, dublata de Germania, a preluat rolul rusului siberian si zice: „Niet!“ Se ascund frumusel (ca sa nu zic altfel) in spatele ONU si al Consiliului de Securitate, al dreptului international si al altor pretexte care mai de care.

Nu mai de mult decit saptamina trecuta, presedintele Chirac a sarit la beregatile Romaniei si Bulgariei. De ce nu s-a legat de altii? Simplu. Pentru ca aceste tari, bietele de ele, sint in coada listei printre candidatii UE. Sint mai intimidabile, mai depedente. Cu ele, Franta poate sa isi arate mai bine muschii. Nici o vorba despre Marea Britanie, care impartaseste atitudinea Romaniei sau a Poloniei, tot o tara ex-comunista.

Exercitiul oratoric al lui Chirac nu a lasat o impresie prea buna nicaieri. M-am intrebat unde este eleganta obisnuita a diplomatiei franceze. Poti sa ii intelegi punctele de vedere, la fel de justificate ca oricare altele. Ce nu poti intelege este vocabularul, amenintarile, atitudinea incorecta, ca sa nu zic de rea-credinta. Sigur, Franta ne transmite cu amabilitate ca „s-ar putea sa avem probleme la admiterea in Uniunea Europeana. Daca voiau sa isi diminueze sansele de a intra in Europa, nu puteau gasi o metoda mai buna!“ Asta cam suna a santaj. A presiuni pe sub masa. Poate Chirac avea nevoie de atitudinea asta radicala ca sa demonstreze ceva electoratului propriu. Poate ca Franta isi cauta o alta pozitie in peisajul post-razboi rece.

Scenariul european versus cel american poate fi o partida interesanta si trebuie jucata. Nu stim. Ce stim este ca Romania, „nomina odiosa“ pentru Chiriac si Schroeder in aceasta situatie irakiana a fost aratata cu degetul in mod gratuit. Sint si alte semnatare ale incriminatei scrisori de sustinere a USA, despre care Chirac uita sa spuna un cuvint. Europa este reprezentata si de Marea Britanie, Spania, Italia, nu numai de Franta si de aliata ei, Germania. Poate ar fi mai bine ca aceasta Europa sa aiba o pozitie unitara. In felul asta, Romania nu ar mai fi in situatia de a alege intre mai multi tutori. Chirac ne da lectii de bun familist. Iata ce ne asigura sfatos: „Cind esti in familie, ai mai multe drepturi decit atunci cind ceri sa intri, cind bati in poarta“. Adica, sa zicem, atitudinea Italiei este OK; a noastra nu, desi cele doua tari au pozitii similare. Trebuie sa recunosc ca nu prea pricep asa diplomatie inalta.

Romania s-a dovedit cu aceasta ocazie „nu prea bine crescuta si un pic inconstienta“. Aici as propune urmatoarea reteta: amestec de Freud, psihanaliza, adica si ceva mai mult unt pe piine. Bineinteles, totul la aer curat. Discursul lui Chirac s-a consumat. E deja istorie. Poate a fost iritat, poate mai grabit ca de obicei. Poate agasat de afacerera asta, care nu ii aduce nimic in afara de necazuri. A gasit atunci doua tari mici, timorate ca niste iepurasi, si s-a napustit. Bravo lui! Dar chestiunea ramine. Ea se numeste Saddam Hussein.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS