11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiMonstrii trecutului

Monstrii trecutului

Statele Unite ale Americii se pregatesc din nou de razboi. Din 1990, de cind stim si noi ce se mai intimpla prin lume, au fost in razboi in Kuweit, in Kosovo si Serbia, in Afganistan si acum in Irak. Razboaie grele, cu discutii lungi si multa cerneala in presa. In fiecare caz, americanii au dovedit ca stiu ce este comunicarea cu publicul. Pregatiri de presa, dosare secrete publicate in diverse colturi din lume, spectacole mediatice si diplomatice, totul este pus la dispozitia aparatului politico-militar al celei mai puternice tari din lume.

In cazul Irakului insa, lucrurile se complica. In Kuweit, in 1991 nu au existat nici un fel de discrepante intre partenerii occidentali. Uniunea Sovietica si lagarul socialist erau in curs de disparitie, Europa a fost fericita ca luptele erau departe, iar lumea a aprobat respingerea invadatorilor irakieni, chiar daca nu avea prea mare simpatie fata de arabii din Kuweit. In Kosovo si Serbia a fost mult mai complicat, americanii au venit tirziu cu fortele militare, cind nu s-a mai putut face nimic impotriva unui dezaxat care si-a distrus tara, infloritoarea Iugoslavie de 23 de milioane de locuitori, prima candidata la intrarea in Uniunea Europeana in 1990, astazi farimitata in aproape zece zone care numai tari nu pot fi numite.

A urmat Afganistanul, care a parut a fi o riposta la atentatul terorist din 11 septembrie 2001, dar s-a dovedit a fi parte dintr-un plan mai larg, de eliminare fizica a dictaturilor si dictatorilor din Orientul Mijlociu. Acum, in Afganistan este pace relativa, iar lumea descopera cu stupoare ororile unui sistem fundamentalist religios, cu nimic diferit de fundamentalismul ideologic al lui Ceausescu. La o alta scara, lumea intelege acum, asa cum a fost si cu Romania in 1990, ce chinuri cumplite au suferit oamenii obisnuiti din Afganistan, tinuti in saracie, ignoranta, intuneric de o clica obsedata de misiunea ei divina.

In razboiul din Afganistan, chiar mai putin decit in Serbia, americanii nu au avut oponenti si critici seriosi pe plan international. Dar in Irak pare diferit. Este drept ca George Bush jr. pune un accent stinjenitor pe ideea de misiune divina a curateniei morale, concept cu care pragmaticii si cinicii politicieni europeni nu prea sint obisnuiti. E drept ca George Bush jr. vorbeste uneori de parca ar face parte dintr-o secta posedata de dorinta de a implini lumea prin purificare morala. Dar esenta cruciadei americane ramine aceeasi ca si in Kuweit, Serbia, Kosovo sau Afganistan. Sa distrugi cu ultima resursa disponibila, resursa militara, sisteme politice dictatoriale, crunte pentru propriile populatii, supuse fara drept de optiune unor descreierati.

Poate ca razboiul va incepe. Poate ca Saddam va fi eliminat de la putere. Vom vedea imediat ca Libanul incepe sa o ia pe calea democratiei, ca palestinienii vor cauta o solutie de pace, oprind orele de educatie patriotica livrate propriilor lor adolescenti pe care, in loc sa-i trimita la scoala, ii invata cum sa se autoarunce in aer, ucigind tarani romani si mineri ucraineni care vin la munca in Israel, minati de saracia de acasa. Vom vedea schimbari in Israel, acum dominat de oameni incrincenati, care se cred zeii eliberatori ai civilizatiei mondiale. Vom vedea ca razboiul indelung din Cecenia se va opri si ni se va rupe inima de nenorocirile unor populatii supuse atita timp indobitocirii militare.

Romanii nu trebuie sa ezite nici macar o secunda. Daca in 1940, cineva ar fi bombardat Roma si Berlinul, Romania nu ar fi fost rupta in patru bucati si nu ar fi fost impinsa intr-un razboi la portile Stalingradului, unde nu aveam ce cauta. Daca in 1945 cineva ar fi bombardat Moscova sau Leningradul, Romania si alte tari nu ar fi fost supuse unui regim de ocupatie militara de 45 de ani. Chiar daca ni se cere un ajutor simbolic, ar trebui sa fim gata sa-l dam. Iar fitelor unor politicieni europeni stupizi si superficiali le putem trimite fotografia lui Chamberlain, coborind din avionul care il aducea de la Berlin, cu semnatura cu Hitler pe o bucata de hirtie in care se spunea ca va fi pace vesnica in Europa. Razboiul a inceput la mai putin de un an din acel moment. Si a facut 20 de milioane de victime. Din cauza unor politicieni fricosi, care au ezitat sa trimita avioanele cind, unde si cum ar fi fost normal sa le trimita. N-as vrea sa-i vad pe acesti politicieni explicind publicului de ce in metrourile din Paris si Berlin au murit mii de oameni din cauza detonarii unor bombe chimice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS