Un hotel in Bruxelles

De cite ori merg la Bruxelles, rezerv intotdeauna camera intr-un hotel mic din apropierea cladirii Parlamentului European si a celei a Comisiei Europene. Nu numai pentru ca vreau sa merg putin pe jos, ci pentru ca am apucat sa stau in acel hotel in 1991, l-am intilnit pe directorul general si m-a impresionat povestea lui. Omul are acum vreo 60 de ani, este sirb de origine. A venit in 1982 la Bruxelles, la un tratament. Ar fi considerat, dupa legea romana (inclusiv spaga de rigoare), handicapat, merge intr-un carucior si nu vede bine.

Povestea incepe in 1982. Omul a venit cu sotia la Bruxelles, s-a cazat in hotelul respectiv, mai ieftin, situat intr-o pereche de cladiri tipica pentru Bruxelles, inguste si adinci, cu un fel de curte interioara si cu o multime de scari si scarite de toate felurile. Intr-o dimineata, cind trebuia sa plece la tratament, a asistat la o discutie mai violenta intre proprietar si directorul general de atunci, care nu facuse nu stiu ce. Omul nostru s-a dus la tratament, iar cind s-a intors i-a cerut sotiei sa-l duca in biroul patronului. A iesit de acolo director general pentru o luna. Fostul director se ocupa mai mult de furtisaguri si bautura, hotelul era continuu pe pierdere, camerele erau murdare, instalatiile sanitare nu mergeau, chiar si comis-voiajorii si micii negustori, care erau clientii traditionali, renuntau la a mai trage la hanul cu pricina.

Omul a luat-o de la zero. A schimbat cameristele, a facut-o pe sotie sefa curateniei, a schimbat furnizorii de materiale si alimente, primea el insusi clientii in schimbul de dupa-amiaza, cel mai aglomerat, cind inregistra constiincios toate reclamatiile clientilor intr-un caiet. Am vazut caietul. Scrie cu litere mari cite trei-patru cuvinte pe pagina, omul nu vede bine, dar fiecare pagina are un fel de caseta in care scrie si cum a rezolvat problema. In primele trei luni, schimbarile nu prea s-au vazut, clientii continuau sa plece. E greu sa-ti mai refaci reputatia cind ti-ai pierdut-o. Banii erau putini, mai ales ca trebuia sa faca mereu rampe si tot felul de bare de protectie ca sa poata umbla singur prin camerele si holurile intortocheate ale hotelului.

Singurul salariu pe care il primea reprezenta cazarea si masa, atit pentru el, cit si pentru sotie. La un moment dat, a fost angajat cu salariu si drepturi sociale, a primit permisul de sedere in Belgia, s-a intors in tara lui, a vindut casa si pamintul si a revenit la Bruxelles.

Desi se schimbasera multe lucruri in bine, hotelul era in continuare neprofitabil. Si-a luat inima in dinti si s-a dus la un ziar local pentru a vedea cit costa publicitatea si cum se poate face. In redactie a dat de un ziarist care a vazut imediat stirea, meserias. Sirbul nostru era pe atunci singurul om imobilizat intr-un fotoliu care conducea un hotel in toata Belgia. Ziaristul a scris despre el, iar toate asociatiile de handicapati care faceau congrese si seminarii in Bruxelles au inceput sa traga la el. Persoanele respective aveau rude fara handicap, care au inceput si ele sa vina la hotelul sirbului. Patronul, multumit si mai optimist, i-a marit salariul, dar oricum avea cel mai mic salariu in toata industria hoteliera belgiana. Numai ca patronul a divortat si a pus hotelul la vinzare pentru a plati pensia alimentara. Sirbul s-a dus la banca, l-au trecut ametelile cind a vazut cita dobinda trebuie sa plateasca (nimic nu e pe gratis in lumea aceasta), a semnat, a luat banii si a cumparat hotelul. Saptamina trecuta am prins o mare petrecere data de sirb si de sotia lui, am fost si eu invitat, ca toti clientii aflati in hotel. Platise ultima rata, era pe deplin proprietar. Iar hotelul nu avea nici macar un pat liber.

Noul secretar de stat de la Autoritatea Romana pentru Persoane cu Handicap declara ca sint aproape jumatate de milion de persoane cu handicap inregistrate in Romania, dintre care unii au trei-patru servicii, iar altii, nici macar un scaun special. Dinsul a inceput un control si, brusc, vreo 30 de mii de persoane cu certificat de handicap au renuntat din proprie vointa.

Nu oamenii sint rai, ci sistemul.