Poate numele ei a trecut demult intr-o lume mai buna. Poate mai citeste inca de acolo extemporalele de control ale fiecarei zile din spatele elevilor de ieri. Poate titlul este gresit: este invatatoarea de limba romana. Poate a iesit la pensie. Mai scrie scrisori deschise pe care nu le citeste nimeni. Scrisori catre Bunul Dumnezeu. Poate este in greva depersonalizarii. Profesoara de limba romana nu mai are de mult identitate. Ca si limba pe care a mingiiat-o in gramatica existentei, in poezia visurilor ei din primii ani de scoala si de liceu. Suna telefonul? Nu suna telefonul. Sint ocupate toate telefoanele ministrilor, premierilor, procurorilor, generalilor, judecatorilor, directorilor, profesorilor de astazi si ucenicilor de ieri. I-a trimis cineva o floare? Este greu sa trimiti o floare pe lumea cealalta. Pe lumea aceasta, nu este timp. Nu a mai primit de mult o floare. I-a mai scris cineva? Cutia de scrisori este goala, ca si singuratatea care o inconjoara. Cine isi mai aduce aminte de ea? Cit de scumpa a ajuns memoria in ziua de azi! Amintirile te pot intoarce la o lume de virsta mai mica. La o lume fara parere de sine.Sint nesuferite amintirile acestea. Cu ele poti ajunge pina in copilarie. Noi sintem oameni mari. Uneori, chiar oameni de stat. Si ajungind oameni de stat, invatam alte limbi. Limba de lemn. Limba de piatra. Si ajungem la limba de lacrima.
Biblioteca ei este plina de profesori de limba romana. Unii – romani fiind – s-au dus mai departe de tara ca sa scrie mai frumos.Si profesoara de limba romana i-a adus inapoi din alte limbi. Au crescut in biblioteca ei alte flori. Biblioteca memoriei ei este plina de fisele fostilor ei elevi. Toti – mici. Toti – nestiutori. Toti, astazi – atoate si atotstiutori.
Primele lor semnaturi pe caietele saracacios liniate, imbracate in hirtie albastra sau mov, au fost bastonasele si punctele, si liniutele. Ultimele lor semnaturi aproba jucarii de lux pentru scaune de import. Scaunul profesoarei de limba romana de la catedra a ramas majoritar de lemn. Cu toate eforturile dascalilor moderni de a-l inlocui cu scaunul ergonomic. Asta a facut-o sa stea si spre batrinete drept. Sa scrie si la 70 de ani frumos. Si citet. Si sa vorbeasca rar despre chirie, medicamente, boli, copii si nepoti. Si sa gindeasca des despre toti elevii ei. Printr-un accident de iubire, profesoara de limba romana a ajuns iubita, mama si bunica. Dar a avut copii mult mai multi. Unii s-au bajenit aruncind la despartirea de profesoara de limba romana o ultima invectiva. Profesoara de limba romana nu s-a suparat. A predat mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat.
Daca a plecat, a plecat, nu ca sa se odihneasca. O sa zimbiti. Este pretutindeni in lume, in spatele fiecarui elev. Citeste, dar nu mai corecteaza. Aduna cuvintele frumoase si faptele bune. Si compune. In sfirsit, compune. Prima ei compunere libera in limba romana crestina.
