14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSarind de la una la alta

Sarind de la una la alta

In prima zi de Craciun, as fi vrut sa ies sa ma plimb. Ninsese toata noaptea, iar, in zori, zapada, casta, fara nici o pata, parea adusa dintr-o poveste nordica. Din pacate, cei care au trecut prin experienta unui infarct trebuie sa vada iarna pe fereastra cand e ger, chiar daca au visat in adolescenta, ca mine, sa ajunga la Polul Nord. La un moment dat, m-am decis sa caut in biblioteca o carte, pe care mi-a adus-o cineva de la Roma, unde sunt reproduse cateva din epistolele lingusitoare trimise de Ovidiu, de la Tomis, lui Augustus, in speranta ca acesta il va ierta, ingaduindu-i sa se intoarca din exil. La minus douasprezece grade, cat arata termometrul afara, devin aproape induiosatoare – ma gandeam – laudele excesive aduse imparatului de nefericitul poet exilat care, in loc sa se bucure de zgomotul petrecerilor, la Roma, trebuia sa auda lupii urland in marginea Tomisului, langa o mare vanata de frig si ostila. Dar n-am gasit cartea. Mi-am amintit apoi, vazand la televizor un documentar cu imagini de-acum treisprezece ani, de un Craciun cu colindele ciuruite de gloante. Am stat atunci pana spre dimineata, asteptand sa se transmita filmul cu procesul lui Ceausescu. Nici o clipa nu mi-a trecut prin minte ca intarzierea care marea suspansul, tensionandu-ne, se datora faptului ca, intre timp, undeva se „peria“ filmul. Intrucat tot se abolise cenzura! Recent, am revazut pe TVR 2 acest proces. Si trebuie sa recunosc ca m-a impresionat inca si mai rau decat in urma cu treisprezece ani. M-am convins, acum, ca si in ura exista trepte. Nici o surpriza ca tribunalul ii ura pe cei doi acuzati. Cine nu-i ura atunci? M-a izbit, insa, modul cum isi dezvaluia tribunalul ura. Vulgar, cu o rautate triviala, ce trivializa, de fapt, si tragedia care ne mutilase vietile, si libertatea abia cucerita.

Recapituland anii care s-au scurs, mi-am amintit cum umblam, dupa fuga lui Ceausescu, pe strazile luminate de soare (ce iarna neverosimila!), ametit, incapabil sa pot masura cu luciditate momentul. Era o senzatie de imensa usurare, cum nu mai cunoscusem. Pentru prima oara descopeream ce inseamna sa nu-ti mai fie teama de nimic. O asemenea stare poate genera, desigur, si iluzii mai putin rezonabile. Si, probabil, acel desfrau al iluziilor, din dupa-amiaza lui 22 decembrie ’89 si din zilele urmatoare, era fatal sa duca la unele dezamagiri. Nu atat de grave, cum au fost cele traite din alte pricini, dar oricum, de neevitat, poate. In consecinta, pana la un punct, e aproape logic ca in fiecare sfarsit de an prevaleaza pasivul tranzitiei. Regretabil e ca n-am inteles niste lucruri pe care „procesul“ lui Ceausescu ni le-a dezvaluit. Am fi fost preveniti.

Asta nu ma impiedica, evident, ca in prag de an nou sa o iau de la capat cu iluziile. Nu ma numar printre optimistii profesionisti care se plimba din simpozion in simpozion pentru a face grimase de cate ori cineva isi permite sa marturiseasca o ingrijorare. Dimpotriva, cred ca ingrijorarile au darul sa avertizeze asupra pericolelor posibile. Dar, ca orice om normal, simt nevoia sa ma agat, cum zice un vers celebru, de partea insorita a indoielilor. Vreau sa sper, de aceea, ca in 2003 vom avea parte de mai putina demagogie si de mai multe motive de optimism. Nu vad de ce democratia ar trebui sa impartaseasca soarta zapezii. Care e alba, inocenta, la inceput, apoi din ce in ce mai murdara.

Cu speranta ca vom avea ierni in care doar zapada va deveni, cu timpul, promiscua, le spun cititorilor Gazetei de Sud „la multi ani!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS