8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Un conflict in PD

Intre Traian Basescu si Bogdan Niculescu Duvaz s-a ivit un conflict. Presedintele PD i-a cerut preopinentului sa plece din partid. Preopinentul a raspuns ca oportunitatea plecarii sau raminerii sale poate fi decisa de instantele partidului. Invocind Statutul. In cel mai pur stil romanesc, disputa dintre cei doi barbati s-a dus si in fata camerelor de luat vederi. Intr-o prima etapa. Intr-o a doua, Domniile lor au schimbat vorbe taioase prin intermediul presei. Puteau, desigur, sa se intilneasca intre patru ochi si sa aiba o discutie ca de la om la om. Amindoi sint de aceeasi virsta. Amindoi au dus oala de noapte a lui Petre Roman. Si, pe deasupra, nici unul dintre cei doi nu are nevoie de translatori, presupus fiind ca stiu romaneste.

La o prima vedere, e o simpla ciorovaiala iscata dintr-un dialog de sorginte democratica. In realitate, e vorba de un moment decisiv in Partidul Democrat. Rezolvarea conflictului va avea astfel consecinte nebanuite in viata acestei formatiuni care nu reuseste, electoral, sa depaseasca pitigaiatul. Bogdan Niculescu Duvaz face parte dintre „baronii“ Partidului Democrat. Prin aceasta sintagma au fost desemnati membrii echipei lui Petre Roman. Din acest punct de vedere, baron e si Traian Basescu. Asemenea lui Radu Berceanu si Alexandru Sassu, Bogdan Niculescu Duvaz l-a sprijinit pe actualul primar al Capitalei sa-l rastoarne pe Petre Roman. In motivarea gestului se gasesc multe elemente, de la credinta ca fostul lider era un cadavru politic, pina la speranta ca PD va putea fi condus de o echipa in care presedintele ar fi avut o superioritate doar decorativa. Nu stim negustoria din culise inaintea Conventiei decisive. Sigur e ca Traian Basescu s-a ingrijit sa-si asigure sustinerea fostilor colegi de echipa. Dupa preluarea puterii, fostul ministru al transporturilor a pornit o batalie pentru a-si asigura o autoritate zdrobitoare in partid. Intregul efort mediatic s-a concentrat asupra persoanei sale. „Baronii“ au fost impinsi treptat-treptat in umbra. Noii lideri, in genul lui Emil Boc si Liviu Negoita, desi impinsi pe toate posturile TV, n-au reusit sa fie veritabili concurenti ai liderului suprem. Rezultatele n-au intirziat sa apara. Traian Basescu a devenit rasfatatul presei. Nu trecea zi lasata de la Dumnezeu in care Domnia sa sa nu convoace jurnalistii pentru a le dezvalui o noua afacere de coruptie a PSD. A inceput sa se vorbeasca tot mai mult de Traian Basescu. Despre partid a inceput sa se vorbeasca tot mai putin. Presedintele PD a crescut spectaculos in sondaje. Partidul a baltit. Mult mai important, formatiunea social-democrata a inceput sa semene cu Partidul Romania Mare. Iar Traian Basescu, indiferent c-a vrut sau nu, cu Corneliu Vadim Tudor. Acelasi lider autoritar, dominator, vorbind cit un intreg partid. Acelasi personaj spumos, cu vorba muscatoare, animat de un radicalism excesiv. Numai ca Traian Basescu nu poate fi pentru PD ceea ce e Corneliu Vadim Tudor pentru PRM. Corneliu Vadim Tudor e fauritorul formatiunii sale. De la inceput, in PRM n-a contat echipa, n-au contat nici macar oamenii inscrisi.

Toti membrii PRM, inclusiv vicepresedintii treceau drept niste figuranti adusi de lider, pentru ca legea cere ca un partid sa aiba un numar de oameni. La fel de bine insa se putea ca PRM sa aiba un singur om: Corneliu Vadim Tudor. Istoria lui Traian Basescu e net diferita. Nu el a facut PD, ci Petre Roman. Intre el si ceilalti „baroni“ a fost mult timp o relatie de egalitate. Noutatea specifica a PD a constituit-o echipa si nu autoritatea liderului. Petre Roman a fost suficient de intelept ca, desi constructor incontestabil, sa lase impresia unui democratism absolut. Indiferent de cum se luau hotaririle, impresia marcanta era cea de moment democratic. Dupa fiecare sedinta, membrii echipei se raspindeau pe la toate posturile TV pentru a promova deciziile. S-a ocolit astfel impresia de simpli executanti ai unor indicatii date de Seful cel Mare.

Traian Basescu a incercat si incearca sa impuna o alta imagine a partidului. Conflictul cu Bogdan Niculescu Duvaz s-a iscat din aceasta imagine. Adversarul sau a intuit insa vulnerabilitatea publica a acestei imagini. De aceea, el nu se lasa demis atit de usor din formatiune. Vrea sa demonstreze ca PD e un alt fel de partid decit cel care s-a consacrat in ultimul timp. Cei doi se bat pentru acelasi tel: a convinge ca in PD toti sint simpli subordonati ai lui Traian Basescu. Tilcurile sint insa diferite. Actualul presedinte crede ca asa e bine. Bogdan Niculescu Duvaz crede ca asa e rau. Personalitate carismatica, presedintele Forumului Constitutional s-a hotarit mai de mult sa plece din PD. Nu inainte de a-i arde o lovitura lui Traian Basescu. Iar Traian Basescu il ajuta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS