Birfe in rata de Corabia

Rata de Corabia e ca si rata de Aninoasa sau rata de Botosani, un fel de Poiana a lui Iocan, cu Morometi mai vechi sau mai noi, localnici sau in tranzit. Cind in sedinta de grup parlamentar, dl. Solcanu anunta ca „azi n-ar mai fi nimic de discutat“, de ce si cum grijile natiei au expirat o data cu E-urile din mezeluri, in rata de Corabia, framintarile cresteau cu fiecare kilometru de zdruncinatura. „Dom’le, sa nu-mi zici mie Vrabete, sint niste smecheri de te-ndoaie. Iti iau oul de sub closca si apoi condamna closca la doi ani si trei luni pentru delapidare. Astia, dom’le, se gindesc cu sfintenie la ei si cu pizma la noi. Ca sintem prin preajma…“ In vremea asta, la grupul parlamentar, pe sastiseala de prinz fara cantina parlamentara, apare tocmai din peisajul arid al Afganistanului senatorul-regizor Nicolaescu. „Ce faci, Sergiule!?“ – pupaturi, imbratisari calde, stringeri de mina camaraderesti. „Mamaaaa, stiti voi de unde vin? Baaaa, vin din misiune. Din misiune, baaa, din misiune“. Asistenta ramine muta de admiratie. „Voi poate ati crede ca noi acolo ne-am tinut de protocoale, spritane, gargara… As!“ Colegii, uluiti: „As!“ „Am fost in doua misiuni. In prima – eram intr-un elicopter american, mamaaaa, si ne-au tintit de la sol…“ – „Au tras in tine, Sergiule?“ „Ba, au tras, dar eu n-am simtit nimic. Americanii au raspuns prompt“. – Si ce-ai simtit? „V-am zis, n-am vazut, n-am simtit, dar mi-au zis ca sintem atacati…“ Pruteanu: – „In ce limba?“ „Si in ce limba! Era tradus, ce dracu’! Important e ca am raspuns la timp, altfel nu va mai prindeam eu, mai baieti…“

In rata de Corabia, abia iesita din Slatina, Maria din Potelu, comuna din care-si trage vinul Dinescu, isi pazea cu sfintenie doua paturi, pe care abia le cumparase, ca sa nu ramina mai prejos decit o matusa cu avere care are trei paturi. De ce si cum bunastarea la Potelu s-ar masura in paturi, cum fac Stanestii cu castelurile pline de turnulete? „Mambo Siria, Siria, Siria – Mambo, Siria“ – se auzea pe un casetofon. Vrabete o tinea pe-a lui, ca politicienii sint escroci, ca iau si pielea de pe el: „Vezi, fa, sa nu-ti ia si tie paturile alea, de te pricopsisi cu ele…“

In vremea asta, grupul parlamentar era in extaz. Sergiu trecuse la a doua misiune, una de cinci ore cu taburile romanesti. „Ba, de las-o p-asta, am vazut ceva acolo, eu zic ca era iesit din comun…“ Grupul parlamentar isi lungi gitul inainte, tensiunea era maxima. „… am vazut cum isi fac afganii nevoile fara sa puna mina, ci doar un bat…“ Pruteanu nu scapa o vorba. – „Ai ma, nu se poate…“ „Sa mor eu, zice Sergiu, doar batul…“ Cu vorbe putine si miscari elocvente, ciudatenia afgana prindea viata in fata senatorilor. Pruteanu: – „Mincare nu cereau?“ „Ba da, zacusca. Dar pe mine m-au impresionat ca voiau sa scrie si cereau creioane si caiete“. Pruteanu: „Poate pentru seminte…“ „Ai, ba, o sa le trimit creioane si caiete. E ceva de nu va vine sa credeti…“

In rata de Corabia, in ritmul manelelor lui Jean de la Vilcea, se perindau problemele obstei, riie prin Gorj, corn si lapte la Scapau. Si peste toti, Vrabete cu ale lui, cu smecherii nostri fara probleme, cu frigul din case, cu saracia, cu Potelu lui Dinescu, mambo Siria, Siria, mambo Siria…