De la Nicolae Ceausescu la Dumitru Sechelariu

La aparitia sa pe ecrane, „Reconstituirea“, celebrul film al lui Lucian Pintilie, a stirnit un imens scandal politic printr-o secventa cu tilc. Procurorul care ancheta hirjoana celor doi tineri trece, la un moment dat, printr-un culoar alcatuit, de o parte si de alta, din cetateni care-si exprimau multumirile. Oficialitatea ceausista a vazut in asta aluzia stravezie la vizitele de lucru ale lui Ceausescu, deja, la vremea respectiva, sub semnul unui incipient cult al personalitatii. Marele regizor realizase dinadins aceasta secventa. Era forma sa de a intepa ironic o tentatie pe cale de a deveni politica de stat. Daca ne gindim la agitatia din sferele puterii, lovitura autorului nimerise in plin. Autoritatile n-au reusit sa interzica filmul. Campania propagandistica declansata impotriva peliculei a dovedit insa un adevar uitat azi: Ceausescu era totusi atent la intepaturile critice ale intelighentiei. Chiar daca nu se corecta, masurile luate impotriva celor ce-l criticau, mai mult sau mai putin direct, tradau ca se deranja.

Zilele trecute, televiziunile ne-au infatisat secvente de la bairamul de prost gust organizat de multimiliardarul Dumitru Sechelariu cu prilejul aniversarii festive a zilei sale de nastere. Opiniei publice romanesti i-au cazut sub priviri imagini greu de suportat intr-o tara cu pretentia de a fi in Europa secolului XXI. Mii de oameni au fost tratati ca niste servitori aruncindu-li-se cite o bucata de cirnat si de piine. Formatii artistice au interpretat, pe scena publica, imnuri special scrise si compuse pentru fiinta paminteasca a lui Dumitru Sechelariu, alintat cu ipostaza de „nepot al lui Stefan cel Mare“. Culmea nesimtirii a reprezentat-o trecerea proaspat imbogatitului printr-un culoar viu de sarmani exprimindu-si via multumire de a-l vedea pe acest Christos de Bacau la jumatate de metru distanta. Exprimind uluirea revoltata a bunului-simt, jurnalistii l-au impuns pe Dumitru Sechelariu cu penite otravite. Insusi seful statului, aflat pe treptele sediului SRI, a gasit de cuviinta sa taxeze momentul ca indecent. Opinia publica a reactionat.

S-a dovedit sensibil Dumitru Sechelariu la tresaririle de dezgust ale intelighentiei? Evident, nu. Domnia sa n-a simtit nevoia nici macar sa se enerveze. A raspuns senin ca face ce vrea cu banii lui. Replica tipica de membru al oligarhiei postdecembriste, oligarhie pentru care regimul pesedist constituie timpul de maxima inflorire. Cu un prim-ministru ostatic al clientelei politice atotputernice, clientela dind cu tifla tuturor maretelor opintiri de stirpire doar la televizor a coruptiei, cu un presedinte neputincios, amintind prin vorbitul in vint de matusalemicii sefi de stat din republicile bananiere ale Americii Latine, lasati sa-si spuna parerea, deoarece discursurile nu costa, toapele cu bani isi fac de cap in spatiul public national.

Suparindu-se pe un film care-i surprindea o pornire spre cultul personalitatii, Ceausescu dovedea ca e totusi sensibil la ce se spune despre el, fie si prin cafenele. Pentru nesimtirea sa, Dumitru Sechelariu a fost criticat de-a dreptul. Nonsalanta sa zimbitoare a dovedit insa ca putin ii pasa. Spre deosebire de Ceausescu, el nu se teme de nimic.

Merita oare sa-l omorim pe Nicolae Ceausescu pentru a-l inlocui cu Dumitru Sechelariu?!