De ce nu merge economia?

Pentru ca oamenii nu au bani in buzunar. Daca oamenii nu au bani in buzunar, nu cumpara produse si servicii. Daca oamenii nu cumpara produse si servicii, producatorii si importatorii nu vind. Daca producatorii si importatorii nu vind, nu-si pot plati taxele la stat furnizorii si muncitorii. Daca taxele la stat nu se platesc, nu se pot plati salariile in sectorul bugetar, pensiile si alocatiile. Daca muncitorii nu sint platiti, ei nu pot cumpara produse si servicii. Si astfel cercul se inchide.

Exista nenumarate procedee incercate de-a lungul timpului pentru a sparge acest cerc vicios. O cale foarte folosita, cind se poate, este aceea de a indatora statul. Cu alte cuvinte, statul aduce bani din afara tarii fie prin imprumuturi, fie prin investitii. Banii din imprumuturi si investitii straine sint folositi pentru a forta cresterea nivelului de trai si consumul populatiei, ceea ce accelereaza cresterea economica. Sau sint folositi pentru a forta cresterea productiei pentru export pentru a plati datoriile externe si interne. Asa a procedat Ceausescu in anii ’70 si ’80 ai secolului trecut: a marit productia si a facut sa scada nivelul de trai. Dar acest sistem nu poate dura mult. Intr-o dictatura dureaza mai mult decit intr-o democratie, pentru ca intr-o dictatura se pot folosi tot felul de mijloace pentru a tine situatia sociala sub control. Dar nici macar intr-o dictatura acest mecanism al saracirii populatiei nu poate dura la infinit. Pina la urma, cineva plateste pentru nivelul scazut de trai al oamenilor.

Statele foarte indatorate sint insa un pericol pentru intreg sistemul mondial. De aceea exista norme internationale de indatorare. Nici Banca Mondiala si nici Uniunea Europeana nu accepta sa lucreze cu state prea indatorate. Ambele doresc scaderea gradului de indatorare a statului pentru a scadea inflatia. De fapt, ambele recomanda un anumit raport intre rezerve valutare si datorii.

De cinci ani, conducatorii statului roman asculta cu atentie aceste retete. In anii 1997-1999, productia a scazut in paralel cu scaderea nivelului de trai. In 2000, productia a crescut foarte putin, dar nivelul de trai a continuat sa scada. In 2001, productia a continuat sa creasca, iar nivelul de trai a inceput sa se miste incet in directia buna. Incet, prea incet.

Acesta este momentul-cheie al guvernarii PSD si cabinetului Nastase. Dupa ani lungi de scadere a nivelului de trai, populatia incepe sa intrevada o speranta. Iar nivelul de aspiratii creste. Aspiratiile cresc mai repede decit capacitatea realitatii de a le satisface. Cind intre aspiratii si realitate exista un decalaj, apare frustrarea. Cu cit creste nivelul de trai, cu atit sint oamenii mai frustrati. Iar unii dintre ei chiar saracesc, pentru ca nu toata cresterea economica se traduce in beneficii pentru toata lumea. Trebuie un instrument pentru spargerea cercului vicios.

Acest instrument este privatizarea. Transporturile, salubritatea, apa, electricitatea, spitalele, gradinitele, cresele, spatiile comerciale, IAS-urile, tot ce se poate privatiza trebuie privatizat. Privatizarea nu inseamna numai vinzarea catre un investitor strain. Se poate face chiar si prin distribuirea gratuita a unor parti din proprietatea publica sau privata a statului. „Cupoanele lui Vacaroiu“ au creat un sector privat destul de insemnat, care a sprijinit bugetul statului in anii 1997-2001.

In cazul in care cabinetul Nastase reincepe in forta procesul de privatizare, are o mare sansa sa sparga cercul vicios al dezvoltarii fara resurse si creatoare de frustrare. Fiecare minister, autoritate, consiliu judetean, primarie trebuie sa inventarieze ce se poate privatiza si sa privatizeze. Daca insa cabinetul Nastase va incerca sa temporizeze procesul de privatizare, sa mute micile resurse si rezerve dintr-un sector in altul, sa se imprumute cu sume derizorii pentru a acoperi situatiile de criza, nu va face decit sa cirpeasca un sistem dezarticulat. Este paradoxal ca o guvernare de stinga sa adopte un pachet de masuri de obicei asociate cu partidele de dreapta. Nimeni insa nu va sari in sus ca s-a murdarit puritatea ideologica. Am avut destula guvernare de dreapta care s-a comportat mai socialist decit socialistii. Miza este dezvoltarea Romaniei. Iar daca ne preocupa mai mult puritatea ideologica decit cresterea economica, atunci probabil in cinci ani de acum incolo vom avea citeva universitati foarte bune si doua-trei partide curate ideologic intr-o tara devastata de saracie.