11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiRazboiul din Ciocanari

Razboiul din Ciocanari

Razboiul din Afganistan tinde sa devina rutina pentru presa din Romania. Americanii continua sa lanseze din aer bomba dupa bomba, iar apoi urmeaza imaginile de pe pamint cu „imobile“ de chirpici distruse sau imaginile cu gropi pe marginea carora se aduna, curiosi, afganii. De-asta se simtea nevoia unui „razboi“ local, autohton, cum numai la noi poate avea loc. Si asa a aparut „razboiul de la Ciocanari“. Pentru ca sintem o tara vesela, unii l-au denumit deja „razboiul de la Ciocanesti“, de parca n-avea suficient umor si „Ciocanari“. Dar „ce se intimpla?“, vorba unui personaj al epocii, astazi presedinte al Senatului. Pai, s-a intimplat ca patru subofiteri de politie sa surprinda in flagrant doi hoti de combustibil. Incercind sa-i prinda pe acestia, s-au confruntat cu furia satenilor. Rezultatul: cei patru au fost batuti mar, ajungind in stare grava la spital, iar autoritatile au trimis la fata locului numeroase forte speciale pentru a restabili ordinea si, mai ales, legalitatea. La o populatie de 1.400 de locuitori, 70 la suta dintre sateni sint rudari sau, pe intelesul tuturor, tigani. Multi dintre ei n-au cu ce sa traiasca si fura produse petroliere din conductele magistrale. Ceea ce a frapat la „razboiul de la Ciocanari“ a fost frontul comun pe care l-au facut satenii – in majoritate tigani – in jurul hotilor, avind chiar tupeul sa atace fortele de ordine. Urmaream imaginile cu pricina si nu-mi venea sa cred: fortele speciale faceau fata cu greu asaltului satenilor care-si aparau hotii! Incredibil! E ceva putred, iertata sa-mi fie folosirea acestei expresii, in Ciocanari! Nu sint un adept al razboiului, dar parca as fi preferat imaginile din Afganistan celor din Ciocanari.

Pe malurile Dimbovitei, departe de Kabul si chiar de Ciocanari, se afla in plina desfasurare „telenovela“ cu iz de parai, avindu-i ca protagonisti pe Angelica si Sorin Vintu. Nici unul dintre ei nu poate dormi linistit, cu toate ca pentru fiecare dintre ei lucreaza cineva: pentru Sorin, avocatul, pentru Angelica, avocata. Dar de ce totusi nu pot dormi linistiti? Intrucit ceea ce-i desparte pe ei – paradoxal, e vorba de acelasi lucru ce-i tine impreuna – este o suma cu multe, foarte multe zerouri care nu poate fi trecuta asa usor cu vederea. Exista sanse mari ca procesul dintre cei doi, pe masura ce inainteaza, sa devina pentru romani mai interesant decit razboiul impotriva terorismului, dar la mare lupta cu razboiul din Ciocanari. Si cum pe la noi circul tine de multe ori loc de piine, de foame, e posibil sa trecem si de iarna asta…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS