Acasă Magazin Retete culinare Desert Kaiserschmarrn sau Firimiturile Împăratului

Desert Kaiserschmarrn sau Firimiturile Împăratului

Desert Kaiserschmarrn sau Firimiturile Împăratului
Desert Kaiserschmarrn sau Firimiturile Împăratului (Foto: GuteKueche.at)

Kaiserschmarrn – firimiturile împăratului – sunt clătite austrice pufoase rupte în bucățele și cunoscute și sub denumirea de firimituri imperiale. Sunt gustoase, se fac rapid și ușor și se servesc fie cu piure de fructe sau gem, fie cu compot de fructe, sirop de arțar sau doar cu zahăr pudră.

Ingrediente

4 ouă; 175 ml lapte gras; 75 ml apă minerală; 175 g faină; 60 g zahăr; 1 plic zahăr vanilat; 1 vârf cuţit sare; coajă rasă de la o lămâie; 40 g unt; stafide (opţional); zahăr pudră şi gem de casa.

Mod de preparare

Dacă vrei stafide în clătite să iei în considerare că trebuie puse la hidratat măcar 15-20 minute înainate să începi să pregătești aluatul. Hidratează-le în apă cu puțin rom sau în suc de fructe.
Când ai toate ingredientele pregătite și măsurate, separi ouăle, albușurile de gălbenușuri, dai albuşul deoparte și continui să adaugi ingredinetele peste gălbenuș: făină, zahăr, zahăr vanilat, lapte, apă și sare.
Amestecă până obții un aluat omogen. Adaugi apoi coaja de lămâie și bați albuşul cu mixerul. Când albuşul face vârfuri îl adaugi în aluat.
O faci amestecând de jos în sus, foarte încet, astfel încât să se păstreze un aluat pufos.
Aluatul este suficient pentru două clătite mari. Așadar, pui pe foc o tigaie mai mare. Adaugi untul și îl lași să se topească și să se încingă.
Atenție să nu se ardă! Adaugi jumătate din cantitatea de aluat. Este o clătită mare și pufoasă și nu o poți întoarce prin metoda clasică. Când e gata pe parte, o tai în patru direct în tigaie și întorci fiecare bucată separat.
Când clătita ta este gata rumenită pe toate părțile, o tai în bucăți direct în tigaie. Altfel spus, o faci firimituri.
O serviți cu gem făcut în casă și iaurt!
Poftă bună!

Sursa: divainbucatarie.ro

Citeşte şi: Prăjitură „Weekend”

Exit mobile version