Acasă Magazin Actrița Sayaka Kanda a murit la 35 de ani

Actrița Sayaka Kanda a murit la 35 de ani

Vedeta de 35 de ani, care îi dădea voce Annei în versiunea japoneză a animatului Frozen, a căzut de la etajul 22 al hotelului în care era cazată
Vedeta de 35 de ani, care îi dădea voce Annei în versiunea japoneză a animatului Frozen, a căzut de la etajul 22 al hotelului în care era cazată

Actrița japoneză Sayaka Kanda a fost descoperită, sâmbătă, moartă în Sapporo. În acea zi, Kanda fusese programată să interpreteze rolul Eliza Doolittle în spectacolul My Fair Lady, dar invocând o boală, dublura ei și-a asumat rolul.
Vedeta de 35 de ani, care îi dădea voce Annei în versiunea japoneză a animatului Frozen, a căzut de la etajul 22 al hotelului în care era cazată.
Sayaka Kanda a fost găsită pe o platformă la etajul 14, în jurul orei 21.40, pe 18 decembrie. A fost dusă de urgenţă la spital, însă medicii au pronunţat decesul.

Actriţa era fiica actorului japonez Masaki Kanda, 70 de ani, şi a cântăreţei Seiko Matsuda, 59 de ani. Sâmbătă după-amiaza, vedeta nu a apărut la showul ei „My Fair Lady” de la teatrul din Sapporo. Cu toate acestea, vineri fusese la repetiţie, potrivit kotaku.com.

Takako Matsu, care îi dă voce Elsei în versiunea japoneză a animatului Frozen, s-a declarat şocată de moartea colegei sale, spunând că „timpul petrecut împreună este o comoară de neînlocuit”.
„Suntem atât de trişti să vă dăm o astfel de veste tuturor fanilor care ne-au susţinut şi tuturor oamenilor care au avut grijă de noi. Încă ne vine greu să facem faţă dispariţiei sale şi încercăm să ne împăcăm cu ideea”, a declarat agentul vedetei. Sayaka Kanda a oferit vocea Annei în limba japoneză pentru Frozen, câștigând premiul pentru cea mai bună actriță principală la Premiile Seiyu 2015, care îi onorează pe cei mai buni actori vocali din Japonia.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a afla dacă Sayaka Kanda s-a sinucis sau a fost victima unui tragic accident.

Exit mobile version