Acasă Magazin Proiecție specială Față în Față. Nicholas Cage, la TIFF 2019

Proiecție specială Față în Față. Nicholas Cage, la TIFF 2019

Câștigător al unui premiu Oscar și deținător a numeroase alte trofee obținute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage este invitatul special al celei de-a 18-a ediție TIFF. Sâmbătă, 1 iunie, Nicolas Cage va fi prezent în Piața Unirii Open Air, pentru a primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale și a participa la proiecția de gală a filmului “Față în Față” în care interpretează rolul principal.

Lansat în 1997, filmul a fost primit cu entuziasm de către critica internațională pentru interpretarea strălucită a celor două vedete din rolul principal, Nicolas Cage în rol de terorist, și John Travolta interpretând un agent FBI. Încasările record obținute în întreaga lume au fost urmate de o nominalizare la Oscar pentru Cel mai bun mixaj sonor.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version