Acasă Magazin (GALERIE FOTO) Horia Colibășanu a ajuns la 4700m, tabăra de bază a...

(GALERIE FOTO) Horia Colibășanu a ajuns la 4700m, tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri, cel pe care vrea să deschidă o rută nouă

-

Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hamor, trei sportivi de performanță care și-au propus pentru anul acesta un proiect ambițios în Himalaya, au depășit jumătatea distanței spre vârful Dhaulagiri 8.167m, pe care vor să deschidă o nouă rută.
Horia Colibășanu și echipa sa de expediție au ajuns în tabăra japoneză a muntelui Dhaulagiri, cea care le va servi în următoarele săptămâni ca tabără de bază. După șase zile de trekking, cei trei alpiniști se vor odihni, își vor aștepta echipamentul, urmând să înceapă ascensiunea spre taberele superioare intermediare.
A fost un trekking lung, obositor, iar vremea nu ne prea ajută în aceste zile, sunt zile cu vânt, ninsoare, parțial furtună. Încă nu avem tot echipamentul de care avem nevoie pentru că au fost probleme cu măgarii folosiți pentru cărat. Vom folosi aceste zile pentru odihnă, iar după ce vor ajunge și bagajele noastre ne putem organiza pentru turele de ascensiune. Ne vom aclimatiza în următoarea perioadă ca să putem începe montarea taberelor superioare în care ne vom căra echipament pentru ascensiune, a spus Horia Colibășanu.
Conform planului de expediție, cei trei mai au aproximativ o lună până la fereastra de vârf, momentul în care vremea le va permite să urce spre vârful Dhaulagiri.
Horia, Marius și Peter vor urca pe o rută nouă, pe coasta nord-vestică a muntelui Dhaulagiri, fără oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor. Sportivii au planificat întoarcerea în țară la începutul lunii iunie 2019.
Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanuhimalaya.ro , pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.
În 2019, are loc cea de-a 21a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 16a în Himalaya.

Cariera sportivă

Horia Colibășanu este sportiv de performanță, alpinist de mare altitudine, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.
Expedițiile de succes în Himalaya, principiile de etică sportivă de a urca pe munte fără oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor i-au făcut pe români să îi arate respect și suport pentru activitatea sa.
Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele României Klaus Iohannis care i-a acordat lui Horia Colibășanu în iunie 2017 cea mai importantă distincție pe care o poate acordat președintele: Ordinului Național “Steaua României”, grad de Cavaler.
Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.
Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m).
Horia a participat la 19 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2017), făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.
Expediția cu final tragic din Annapurna, din 2008 – când și-a pierdut prietenul și partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa – a fost un moment de cotitură pentru Horia.
Elizabeth Hawley, cea mai bună deținătoare a evidenței expedițiilor himalayene își amintește: „Horia și-a pus propria viață în pericol rămânând (timp de 72 de ore la peste 7.400m altitudine – n.n.) cu colegul lui grav bolnav, Iñaki Ochoa, în condițiile în care el însuși devenise grav bolnav din cauza altitudinii la care se aflau.”
Horia a dat alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpiniști din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operațiune de salvare din istoria Himalayei.
Bazată pe această poveste adevărată, Arena Comunicación din Spania și televiziunea spaniolă TVE au produs filmul documentar „Pura Vida/The Ridge”, câștigător la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian.
Alpiniștii care și-au riscat viața pentru Iñaki, inclusiv Horia Colibășanu, au primit diverse distincții:
– Nominalizarea la premiul Prințul de Asturia (2008) – „pentru sacrificiu, generozitate, spirit de echipă și prietenie”.
– „Spirit of Mountaineering”, în cadrul festivității „Piolet d’Or” (2009)
– Medalia de aur „Meritul Sportiv”, din partea Guvernului Navarrei (2008). Puține persoane au primit, de-a lungul timpului, „Meritul Sportiv”, ca de exemplu Miguel Indurain, câștigător al Turului Franței, cinci ani la rând (1991-1995).
Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția „Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.

ȘTIRI VIDEO GdS

Modelul Bella Hadid este cea mai frumoasă femeie din lume

Modelul Bella Hadid este cea mai frumoasă femeie din lume, datorită simetriei sale faciale, analizată cu ajutorul unei formule matematice preluate de la grecii antici, surclasând artiste precum Beyoncé, Amber Heard, Ariana Grande, Kate Moss și Cara Delevingne, potrivit mirror.co.uk.