15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinStallone, actorul care a învins sărăcia şi a inspirat o naţiune

Stallone, actorul care a învins sărăcia şi a inspirat o naţiune

La fel ca al său Rocky, Sly, cum îl numesc prietenii, şi-a croit de unul singur drum în lumea filmului şi a devenit un mit al culturii cinematografice. Dublu nominalizat la Oscar şi star al unor filme de succes în anii ‘80 și ‘90, Sylvester Stallone a cucerit milioane de oameni cu filmele sale pentru că este interpretul eroului tipic american, învingător în toate situaţiile, însă în realitate lucrurile nu au stat chiar aşa.
Din cauza nepriceperii doctorului care a asistat la nașterea sa, Stallone s-a născut cu partea stângă a feţei paralizată. Nefericitul incident i-a afectat vorbirea, fapt ce făcea aproape imposibilă o viitoare carieră în actorie.
Când a venit în New York pentru a deveni actor, nimeni nu vroia să-l angajeze. La un moment dat, Stallone a dormit timp de trei săptămâni pe peronul autogării din New Jersey din cauza lipsei banilor.
Stallone s-a lăsat de facultate ca să devină actor, dar rolurile s-au lăsat aşteptate. A obţinut câteva roluri în piese de „teatru de avangardă“ şi a apărut chiar şi într-un film semierotic. Pentru a se întreţine, a lucrat ca ajutor de bucătar, vânzător de peşte şi uşier la un cinematograf. În anii ’80 devenise unul dintre „cel mai bine plătiţi actori din istorie“. „O dată în viaţă eşti obligat să te zbaţi pentru o şansă la nemurire. Dacă nu o faci, trăieşti degeaba“, a spus cândva Sylvester Stallone.
Rocky Balboa, popularul său personaj, a luat viață într-o noapte din primăvara anului 1975, după vizionarea meciului de box dintre campionul Muhammad Ali și necunoscutul Chuck Wepner, cel care a reușit să reziste loviturilor lui Ali. Chuck pierde prin decizia arbitrilor, dar reușește să-l trimită la podea pe campion, câștigând astfel admirația publicului.
Inspirat de acest meci, Stallone s-a încuiat într-o cameră timp de trei zile, în care a scris scenariul filmului. Mai mulți producători s-au arătat interesați de scenariu, dar Stallone a insistat că nu-l vinde decât cu condiția să joace el însuși în rolul principal.
Ofertele au crescut substanțial, de la câteva zeci de mii de dolari, la peste o sută de mii, producătorii dorind o vedetă consacrată ca Robert Redford, Burt Reynolds sau Ryan O’Neal în rolul principal.
Lucrurile au luat o întorsătură urâtă în momentul în care actorul a fost nevoit să-şi vândă câinele unui străin, cel mai loial companion, cu doar 25 de dolari. A fost momentul care l-a doborât. Imediat ce a intrat în posesia banilor pentru „Rocky“, Stallone a cheltuit 15.000 de dolari pentru a da de urma câinelui său, care apare şi în film.
Stallone mai avea în cont doar 106 dolari când proiectul său „Rocky“ (1976) a primit undă verde de la producătorul Irvin Winkler.
În cele din urmă, au căzut de acord că Stallone va interpreta rolul, cu condiția ca bugetul filmului să nu depășească un milion de dolari. „Rocky“ a fost finalizat pentru aproximativ 1,1 milioane dolari și a devenit unul din cele mai mari succese de casă din toate timpurile, încasând aproape 120 de milioane de dolari în Statele Unite și Canada și aproape 100 de milioane de dolari în restul lumii.
Al doilea personaj care l-a menținut pe Sylvester Stallone în topul celor mai bine plătiți actori din lume până la sfârșitul anilor ’90 a fost John Rambo, veteran al războiului din Vietnam.
Nu-i place prenumele său şi de aceea se recomandă simplu, „Sly“.
În 1988 i-a fost oferită suma de patru milioane de dolari pentru a apărea într-o reclamă la bere, cu condiția să-şi tundă părul; când a refuzat, i s-a oferit un milion de dolari în plus, pentru a merge la frizer, dar răspunsul actorului a fost… nu.
Este un fan al filmelor de la Bollywood.
A fost căsătorit de trei ori: cu Sasha Czack, cu care are doi copii, cu Brigitte Nielsen, de care a divorțat în 1987, și cu Jennifer Flavin, împreună cu care are trei copii.
În timpul liber pictează pe pânză şi îl consideră pe Leonardo Da Vinci eroul lui personal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS