Flavius Theodosius, cunoscut ca Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, s-a născut la 11 ianuarie 347 în Cuca (nord-vestul Hispaniei), fiind fiul generalului Flavius Theodosius. La vârsta de 32 de ani (19 ianuarie 379) devine co-împarat alături de Graţian, după moartea împaratului Valens la Adrianopol (378), scrie descopera.ro. Teodosiu I guverna provinciile Orientale, unde a instituit o serie de măsuri pentru întărirea Imperiului, printre acestea numărându-se reforme în domeniul dreptului, fiscalităţii, finanţelor, acceptarea unui număr sporit de contingente „barbare” în armată. Spirit energic şi autoritar, acesta a sprijinit ortodoxismul niceean, devenit obligatoriu prin edictul de la Tesalonic din 380 care stabilea religia de stat obligatorie pentru toţi supuşii imperiului.
După lupte grele cu vizigoţii, care ocupaseră o parte din peninsula balcanică, Teodosiu a ajuns la o înţelegere cu aceştia, semnându-se un tratat de pace în 382, prin care îi stabileşte ca federaţi în provincia Tracia, între Balcani şi Dunăre. După aceasta, Teodosiu a trebuit să-i vină în ajutor Valentinian al II-lea (co-împărat în părţile apusene ale imperiului roman), împotriva uzurpatorului Clemens Maximus. Oştile lui Teodosiu l-au învins pe Maximus în 388, acesta fiind executat.
După moartea lui Valentinian al II-lea în 392 şi proclamarea retorului Flavius Eugenius ca împarat în Occident, Teodosiu a început o companie militară împotriva acestuia, pe care l-a învins la Frigidius (la poalele Munţilor Alp), în septembrie 394. Imperiul Roman este astfel reunificat, pentru ultima dată în istorie, sub o singura autoritate.
Peste numai câteva luni, la 17 ianuarie 395, Teodosiu a murit la Mediolanum (Milano de astăzi). Avea 48 de ani. După moartea lui, Imperiul Roman este divizat definitiv între cei doi fii ai sai: Arcadie în Imperiul Roman de Răsărit, sub regenţa lui Rufinus, şi Honorius în Imperiul Roman de Apus, sub regenţa lui Stilicho.
