Cum şi-a mutat Anglia tot aurul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Este considerat unul dintre cele mai mari transferuri de valori dintr-o ţară în altă, din istorie



În 1939, războiul începea în Europa, Germania anexa Austria şi invada Polonia. Până în mai 1940, armata germană ajungea în Canalul Mânecii, iar Anglia părea următoarea ţară pe care naziştii doreau să o cucerească, scrie descopera.ro.

Văzând acest pericol, prim-ministrul Winston Churchill a decis să transporte aurul şi bogăţiile ţării în altă zonă. Astfel a început Operaţiunea Fish, unul dintre cele mai mari transferuri de bogăţii dintr-o ţară în alta. Conform Vintage News, la cererea prim-ministrului, Banca din Anglia a accelerat procesul ce începuse chiar din momentul Înţelegerii de la Munchen din 1938.

Din acel moment, Marea Britanie a început să îşi crească rezervele de aur din Canada prin administrarea unei bănci mici din Ottawa. Operaţiunea Fish a culminat cu mutarea întregii rezerve de aur din Marea Britanie în Canada. Ultimul scop al operaţiunii era ca, în cazul în care ţara pica în mâinile germanilor, Winston Churchill ar fi putut conduce Comunitatea Naţiunilor (Commonwealth) din Canada. Aurul şi alte bunuri mutate aveau să finanţeze războiul. Toată muniţia, armele şi vehiculele utilizate erau cumpărate din Canada şi SUA pentru a lupta împotriva Germaniei.

Bunurile aveau să fie mutate cu ajutorul unei nave prin apele pline de submarine militare germane. În mai 1940, 100 de nave au fost scufundate în apele nordului Atlanticului de către forţele germane. Un singur submarin german a fost, însă, pierdut în bătălii. În cadrul Operaţiunii Fish, opt nave au navigat din Marea Britanie în Halifax, de unde aurul era transportat, la sol, către Otawwa. Prima navă ce a realizat această cursă a fost HMS Emerald.


Nava a plecat pe 24 iunie 1940 şi era o ţintă uşoară pentru submarinele germanilor. Bătălia din Atlantic era în desfăşurare, dar nava a reuşit să treacă. Aceasta a ajuns la Halifax pe 1 iulie şi a fost întâmpinată de oficialii din cadrul Canadian National Express şi ai băncii britanice din Canada. Toate cutiile luate din această navă erau etichetate cu denumirea „peşte”. Trenul a fost escortat de aproape 300 de gărzi până în Montreal. De aici bunurile şi-au continuat drumul către Ottawa. Aceasta a fost primul transfer dus până la capăt.

Apoi şi restul navelor au început călătoria, toate ajungând la destinaţie. Operaţiunea Fish a fost un succes, iar în decursul ei au fost transferate 1.500 tone de aur către Banca din Canada. Întregul transfer a rămas un secret până după încheierea celui de al Doilea Război Mondial.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 6 ianuarie 2019

Actualitate

» Demisie la Pentagon: Amiralul Kevin Sweeney, al treilea oficial de rang înalt din Departamentul american al Apărării care pleacă din funcţie după decizia de retragere a trupelor din Siria
» Destinaţiile turistice ale primelor luni din 2019 în Europa
» Secţia pentru procurori a CSM decide luni dacă prelungeşte delegarea Ancăi Jurma la conducerea DNA
» La această oră nu sunt drumuri închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
» Viscolul a dat peste cap traficul aerian şi rutier în Austria şi sudul Germaniei: Zeci de zboruri au fost anulate, iar mai multe şosele au fost închise
» Poliția de frontieră: Peste 4,6 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate în anul 2018
» Poliția Română: Amenzi de peste 2,2 milioane de lei, într-o singură zi
» Ministerul Muncii: În anul 2017 au fost peste 18.000 de nașteri la mamele cu vârsta sub 19 ani
» Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: „Nu există detox. E marketing”
» A murit poetul Emil Brumaru
» Tradiții și obiceiuri românești de Sfântul Ioan Botezătorul
» Evenimentele astronomice ale anului 2019
» Guvernul României acuză Austria că încalcă legislaţia UE după ajustarea alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi. Ce demersuri va face executivul român

Dolj

» A murit după ce a retezat cu maşina un stâlp de beton
» Doi poliţişti au refuzat o mită de 200 de lei
» Avocat bătut în faţa cabinetului său
» Noua şefă a ANAF trebuie suspendată din calitatea de lichidator
» Înregistrări penale la Filarmonica „Oltenia“
» Un tânăr din Ghidici va fi premiat de regina Marii Britanii
» Întreruperi energie electrică de mâine
» (VIDEO) Mihail Genoiu: E posibil ca gazonul de pe „Oblemenco“ să poată fi salvat
» Două drumuri naţionale din Dolj, fără marcaje rutiere
» Update Accident rutier cu victime în Defileul Jiului. Drumul este blocat
» Dolj: Amenzi rutiere de peste 25.000 de lei în doar 48 de ore
» Dolj: Doi șoferi, prinși la volan sub efectul alcoolului
» Un avocat craiovean, bătut și amenințat de doi bărbați, în fața biroului său
» Dolj: Arestat la domiciliu după ce a încercat să dea mită 200 de lei polițiștilor

Gorj

» A scos pentru a zecea oară crucea Bobotezei din apele îngheţate ale râului Gilort
» Indicatoare rutiere distruse în urma unui accident neanunţat la poliţiei
» Peste 850 de semnături pentru susţinerea echipei Pandurii
» Dan Tănăsescu, anchetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, şi-a luat concediu
» Şefi de secţie înlocuiţi din funcţii, la Spitalul Judeţean
» O ie purtată de Ecaterina Teodoroiu, expusă la Târgu Jiu
» Pârtii pline în staţiunea Rânca

Olt

» Olt: Șoferul care în decembrie 2018 a omorât un biciclist a mai băgat un tânăr în spital, dar poate conduce în continuare
» „Botezul cailor“, sărbătoarea care a însuflețit de Bobotează patru localități din Olt

Sport

» Handbal (f) / Podravka s-a impus cu Bera Bera. Vezi situația din grupa D a Cupei EHF!
» Alb-albaştrii trec la treabă de azi. Vezi ce au declarat „leii“ la Policlinică! (VIDEO)
» Tenis / Bianca Andreescu, învinsă de Julia Goerges în finala turneului de la Auckland (WTA)
» Karolina Pliskova, campioană la Brisbane
» Handbal (f) / Patricia Vizitiu: Știm că toată lumea are așteptări de la noi (VIDEO)
» Handbal (f) / Andreea Ianăși: Mulțumim tuturor suporterilor! (VIDEO)
» Simona Halep pentru WTA Insider: “Nu vreau antrenor pentru următoarele trei-patru luni, simt că nu vreau să mă leg de nimeni“

Sanatate

» Beneficiile consumului de lactate
» De ce răcim des

Educatie

» Structura anului școlar 2018-2019. Când începe școala, când sunt vacanțele

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Globurile de Aur 2019: Zece lucruri interesante despre aceste premii
» Cum şi-a mutat Anglia tot aurul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Este considerat unul dintre cele mai mari transferuri de valori dintr-o ţară în altă, din istorie

Top UploPorn.com (ul.to) - Download Porn HD RGPorn.com - Free Porn Downloads