18.1 C
Craiova
miercuri, 18 septembrie, 2019
Acasă Magazin VIDEO Cea mai înaltă statuie din lume, inaugurată în India, stârneşte controverse

VIDEO Cea mai înaltă statuie din lume, inaugurată în India, stârneşte controverse

-

Cea mai înaltă statuie din lume, de 188 de metri, a fost inaugurată, astăzi, în India, de premierul Narendra Modi, dar a stârnit deja controverse, din cauza preţului de producţie, de 370,7 milioane de euro, dar şi a impactului asupra mediului, potrivit The Telegraph, citat de Mediafax.

„Statuia Unităţii“, reprezentându-l pe Vallabhbhai ‘Sardar’ Patel, unul dintre eroii mişcării de independenţă din India, fost ministru de Interne, a fost ridicată în statul Gujarat.
La evenimentul de inaugurare, la care a participat premierul indian, avioane militare au „inundat” statuia cu flori. Evenimentul a fost văzut de mulţi ca o lansare neoficială a noii campanii electorale a lui Modi. Mulţi au criticat preţul exorbitant al monumentului, de aproximativ 370,7 milioane de euro. Iar autorităţile din cele 22 de sate din jurul zonei în care se află statuia i-au trimis o scrisoare deschisă lui Modi în care criticau impactul acesteia asupra mediului.

 

Anca DUMITRAŞCU
Anca DUMITRAŞCU
Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.