22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Horoscop

Berbec
Astăzi păreţi să puneţi mai mult preţ pe pragmatism în relaţiile socio-profesionale, deşi nu puteţi ignora dorinţa de a-i împăca pe toţi. Cariera are prioritate şi asta vă va afecta într-o anume măsură legătura cu persoana iubită. Este indicat să profitaţi de orele dimineţii pentru a afla informaţiile importante de care aveţi nevoie.

Taur
Ambianţa de la locul de muncă devine mult mai plăcută, însă ambiţiile voastre în legătură cu unele studii aprofundate sau alte forme de specializare riscă să pericliteze relaţia cu colegii. Aşa că nu le daţi curs atâta timp cât nu ştiţi dacă vă sunt cu adevărat de folos scopurilor voastre.

Gemeni
Faptul că sunteţi orientat astăzi mai mult către afaceri în dauna petrecerii timpului alături de copii sau de persoana iubită vă poate aduce o anume stare de disconfort, însă momentele de intimitate nu par prioritare. Abilitatea de a vă descoase colegii se poate solda cu obţinerea unor informaţii.

Rac
Reacţia partenerului contează pentru voi, însă tendinţa va fi să păstraţi o oarecare detaşare aparentă, preferând să vă cenzuraţi reacţiile emoţionale. Şi, deşi este un răstimp favorabil pentru a atinge cele mai delicate subiecte în relaţia cu cei dragi, este recomandat ca mai întâi să încercaţi să le înţelegeţi motivaţiile personale.

Leu
Deşi dedicaţi cea mai mare parte a energiei ducerii la îndeplinire a responsabilităţilor cotidiene, refugiindu-vă în muncă, sunteţi provocat să lucraţi şi la capitolul comunicare, şi la întreţinerea unor bune relaţii cu colegii.

Fecioară
Dacă vă puneţi ambiţia la lucru, astăzi puteţi obţine rezultate de pe urma capacităţii voastre creative, dar cu condiţia să aveţi grijă să fiţi cât mai bine informat, fie prin propria muncă de cercetare, fie sfătuindu-vă cu cineva de încredere.

Balanţă
Venus, stăpâna zodiei voastre, ar trebui să vă aducă satisfacţii personale legate de imaginea voastră şi să vă bucuraţi mai mult de pe urma contactelor sociale. Asta dacă reuşiţi să vă mobilizaţi, rezolvând chestiunile domestice care par să nu sufere amânare şi care necesită multă atenţie în privinţa finanţelor.

Scorpion
Discuţiile care se încadrează în expresia „scurt şi concis“ creionează tipul de dialog pe care îl veţi prefera astăzi. Oricum, nu vă simţiţi confortabil nici să vă arătați sentimentele, nici să vă pierdeţi timpul cu complimente siropoase.

Săgetător
Pe fondul acesta dornic de a vă asuma destule riscuri şi iniţiative, tendinţa de azi de a fi mai cumpătat din punct de vedere financiar nu este de neglijat, mai ales că puteţi avea nişte bănuieli care sunt destul de aproape de adevăr. Prietenii sau cei pe care vă bazaţi s-ar putea să nu fie tocmai de încredere.

Capricorn
Oricât aţi dori să aveţi relaţii bune cu cei din jur şi mai ales cu şefii, preferaţi să acordaţi atenţie menţinerii unei imagini profesioniste şi responsabile, poate uşor autoritare. Vreţi să dovediţi că sunteţi stăpân pe situaţie şi sunteţi destul de abil să aflaţi informaţii utile de la prieteni sau din cercurile în care activaţi.

Vărsător
Tendinţa perioadei este încurajatoare pentru tot felul de contacte sociale, de extindere a cercurilor relaţionale, frecvent pe considerente legate de acumularea sau împărtăşirea de cunoştinţe. Totuşi, astăzi preferaţi să vă retrageţi pentru a pune la punct pas cu pas strategia planurilor voastre.

Peşti
Trebuie să fiţi conştient că nu puteţi fi echitabil în relaţiile de afaceri, mai ales cu prietenii, şi în acelaşi timp să ieşiţi în evidenţă urmându-vă planurile voastre ambiţioase. Dacă reuşiţi să aflaţi eventual şi câteva chichițe legislative, vă puteţi afla din start avantajat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS