Acasă Magazin George Clooney, rănit într-un accident de motocicletă

George Clooney, rănit într-un accident de motocicletă

Actorul George Clooney a fost rănit ușor într-un accident de motocicletă, petrecut în Sardinia, Italia, potrivit ziarului La Nuova Sardegna. Clooney conducea motocicleta atunci când a intrat în coliziune cu o mașină. La Nuova Sardegna a spus că actorul de 57 de ani se îndreapta marţi spre filmările unei pelicule, când s-a întâmplat accidentul în apropiere de Costa Corallina, în provincia Olbia. Actorul a fost dus la spitalul Ioan Paul II din oraşul Olbia, unde a primit ajutor de specialitate.
George Clooney a fost deja externat.
Nominalizat de opt ori la premiile Academiei de film americane, unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani la nivel mondial, George Clooney a câştigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun rol secundar, cel din “Syriana”, şi un altul pentru cel mai bun lungmetraj, ca producător al peliculei “Argo”.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version