Acasă Magazin Regizorul Lucian Pintilie s-a stins din viaţă

Regizorul Lucian Pintilie s-a stins din viaţă

Regizorul Lucian Pintilie s-a stins din viaţă, miercuri, la vârsta de 84 de ani, anunţă Agerpres. Cineastul era internat in Spitalul Elias din Capitală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Silvius Negoiţă, cunoscutul regizor suferea mai multe afecţiuni cronice. În ultimele zile, el s-a aflatla secţia de Terapie Intensivă, starea sa de sănătate agravându-se.

Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D’ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.

Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.

După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version