Acasă Magazin Astăzi se sărbătoreşte Sf. Ierarh Grigore Teologul

Astăzi se sărbătoreşte Sf. Ierarh Grigore Teologul

Sfântul Grigore este sărbătorit în fiecare an pe data de 25 ianuarie. Sfântul Grigore s-a născut la Nazianz, un oraţ din Asia Mică, potrivit calendarulortodox.ro. De-a lungul vieţii sale a făcut multe călătorii pentru a se instrui, iar după o perioadă l-a urmat pe prietenul său, Sf. Vasile cel Mare, în singurătate. Mai întâi a fost călugăr, iar apoi a fost sfiinţit ca preot (în jurul anului 360). Pe urmă a devenit episcop de Sasima (372). Nu în ultimul rând, pentru o perioadă scurtă a fost şi arhiepiscop al Constantinopolului (din 379). Totuşi, din pricina grupărilor rivale care dezbinau Biserica sa, în anul 383 s-a retras la Nazianz unde a şi rămas până în momentul morţii sale. În această perioadă el s-a dedicat rugăciunii şi lucrărilor teologice. A primit supranumele de „teologul” datorită învăţăturii sale şi elocvenţei de care dădea dovadă şi pe care o împărtăşea.
O parte din capul Sfântului Grigore Teologul se găseşte la Mănăstirea Slatina din judeţul Suceava. Aceasta a fost adusă tocmai de la Constantinopol de către domnitorul Alexandru Lăpuşneanu. Însuşi cronicarul Ion Neculce menţionează faptul că moaştele Sfântului Grigore Teologul au fost aşezate într-o „raclă ferecată cu argint şi pietre scumpe”.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version