16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Horoscop

Berbec
Este o zi bună penru a încheia contracte sau pentru semnarea unor documente oficiale. Relaţiile cu cei din jur ar trebui să fie foarte bune şi aveţi şanse de reuşită în afaceri. Aveţi ocazia să luaţi hotărâri bune pentru cămin. Partenerul de viaţă vă susţine iniţiativele. Puteţi să vă ascultaţi intuiţia. Aveţi posibilitatea să luaţi o decizie importantă cu efecte benefice pe termen lung.

Taur
Aveţi şanse de succes în afaceri şi spor la tot ce faceţi în gospodărie. Puteţi conta pe sprijinul celor apropiaţi, cu condiţia să le explicaţi clar ce aveţi de gând să realizaţi. Să nu vă implicaţi în mai multe activităţi în acelaşi timp, fiindcă riscaţi să nu duceţi niciuna la bun sfârşit. După-amiază este posibil să vă întâlniţi cu o persoană mai în vârstă pe care nu aţi văzut-o de mult timp.

Gemeni
Azi ar fi bine să amânaţi călătoriile lungi şi să evitaţi întâlnirile cu prietenii, pentru că s-ar putea să nu fiţi în cea mai bună formă. S-ar putea ca ideile dumneavoastră să nu fie bine primite de cei din jur şi nu este exclus să fiţi dezamăgit de o persoană apropiată. În schimb, este o zi favorabilă relaţiilor sentimentale.

Rac
V-aţi propus să vă îmbunătăţiţi situaţia financiară, dar metoda la care vă gândiţi pare să nu fie foarte realistă şi riscaţi să vă alegeţi cu pierderi. Vă sfătuim să nu vă grăbiţi şi să vă sfătuiţi cu o persoană apropiată care are experienţă în domeniu. Ar fi bine să acordaţi mai multă atenţie familiei şi problemelor legate de de cămin. Astăzi este indicat să vă limitaţi la activităţi de rutină.

Leu
În prima parte a zilei s-ar putea să primiţi un cadou surprinzător de la o femeie mai în vârstă din familie. Este o zi bună pentru a face o curăţenie generală, lucrări de reparaţii etc. O discuţie cu partenerul de viaţă despre investiţiile necesare în cămin ar putea să tensioneze relaţia. Astăzi sunt favorizate întâlnirile cu persoane mai tinere, comunicarea cu persoana iubită şi călătoriile.

Fecioară
Aveţi ocazia să rezolvaţi câteva dintre problemele căminului. Este posibil să faceţi rost de bani pentru a cumpăra un obiect de uz casnic pe care vi-l doriţi de mult timp. Vă sfătuim să nu vă grăbiţi, pentru că o persoană apropiată v-ar putea ajuta să găsiţi cea mai bună ofertă. Spre seară ar fi bine să vă pregătiţi de musafiri. Se pare că parcurgeţi o perioadă favorabilă interacţiunilor sociale şi relaţiilor de colaborare sau de parteneriat.

Balanţă
Deşi se pare că aveţi multe de rezolvat, vă recomandăm să vă menajaţi sănătatea şi să vă odihniţi mai mult. Aveţi posibilitatea să faceţi schimbări în cămin, împreună cu partenerul de viaţă. Fiţi atent la cheltuieli, pentru că aveţi tendinţa să daţi banii pe lucruri care nu sunt foarte necesare. Se pare că în prima parte a zilei v-aţi propus să rezolvaţi o problemă de familie care vă preocupă de mai mult timp.

Scorpion
În prima parte a zilei este posibil să aflaţi că s-a amânat o călătorie în interes profesional sau de afaceri. Nu este cazul să vă indispuneţi, fiindcă, oricum, nu este o zi favorabilă călătoriilor. Este momentul să preluaţi iniţiativa în problemele casei şi în relaţiile sentimentale. Spre seară s-ar putea să fiţi invitat la o întrunire cu persoane apropiate. Se pare că sunteţi hotărât să începeţi ceva nou.

Săgetător
Puteţi avea spor în diverse activităţi casnice. În prima parte a zilei este posibil să încasaţi o sumă importantă de pe urma unei afaceri şi să începeţi să faceţi planuri de viitor, împreună cu partenerul de viaţă. După-amiază s-ar putea să aflaţi că o persoană apropiată are probleme de sănătate şi să îi săriţi în ajutor. Vă recomandăm să nu promiteţi lucruri care nu depind de dumneavoastră.

Capricorn
Dacă doriţi să faceţi anumite schimbări în casă, contextul astral de azi este favorabil. Este o zi bună pentru reamenajări, mutat sau schimbat mobila, mici reparaţii etc. Vă puteţi baza pe ajutorul prietenilor şi al familiei. O rudă mai vârstnică ar putea să provoace o neînţelegere sau o încurcătură care să ducă la tensionarea relaţiei cu partenerul de viaţă. Ar fi bine să nu reacţionaţi sub impulsul momentului.

Vărsător
Aveţi posibilitatea să faceţi mici schimbări în cămin şi să vă puneţi în aplicare câteva dintre ideile originale, creative. S-ar putea să fiţi nevoit să faceţi câteva drumuri scurte în interesul familiei. Pentru a profita de acest context astral faborabil, vă sfătuim să vă organizaţi cât mai bine timpul. Dimineaţa s-ar putea să încasaţi o sumă importantă care vi se cuvine pentru o activitate prestată mai demult.

Peşti
Este posibil să nu vă simţiţi în formă şi să nu fiţi prea comunicativ. Amânaţi întâlnirile de afaceri sau de natură sentimentală. Ar fi bine să nu vă ocupaţi de probleme importante, care necesită putere de concentrare. În schimb, puteţi avea spor în activităţile de rutină pentru cămin. Spre seară s-ar putea să aflaţi veşti despre cineva de departe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS